Între 17 şi 19 aprilie 2026 a avut loc la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian întâlnirea echipei care se ocupă cu elaborarea şi implementarea planului pastoral diecezan. Directorii de oficii din cadrul secţiunii "Pastoraţie", precum şi reprezentanţi ai celorlalte secţiuni ale Curiei Diecezane, s-au reunit pentru a aprofunda tema viitorului an pastoral 2026-2027: "Mirul revarsă în noi iubirea". Preasfinţitul Iosif Păuleţ a transmis un mesaj de încurajare şi de susţinere, indicând deja anumite roade ale anului pastoral în curs dedicat Euharistiei, care ne hrăneşte speranţa.

Doamna Codruţa Fernea, preşedinte al Acţiunii Catolice din România, a moderat şi această întâlnire a echipei facilitând o desfăşurare eficientă a programului întâlnirii şi, mai ales, o dezvoltare cât mai realistă şi integrală a diferitelor teme pe care ne-am propus să le aprofundăm. Întâlnirea a plecat de la evaluarea anului pastoral în curs şi de la prezentarea rezultatelor chestionarului despre anul viitor pastoral. Centrul de interes al muncii tuturor în acest weekend a fost acela de a găsi cele 10 nuclee tematice care vor putea să ajute preoţii şi credincioşii diecezei noastre să trăiască cât mai bine cel de-al doilea an din trieniul "Înflăcăraţi de iubirea lui Cristos".

Două momente foarte importante au fost intervenţiile consistente şi hrănitoare ale celor doi invitaţi, pr. Victor-Emilian Dumitrescu şi pr. Iulian Budău SJ. Pr. Victor a aprofundat diferite căi prin care creştinii adulţi pot să intre într-un contact viu şi autentic cu realitatea Duhului Sfânt pe care l-au primit la Botez şi la Mir. Experienţa sa în animarea comunităţii carismatice Magnificat ne-a ajutat să descoperim nevoia unei abordări kerigmatice în practica pastorală, precum şi importanţa punerii în valoare a darurilor pe care Duhul Sfânt le oferă tuturor pentru sfinţirea personală şi a carismelor pe care acelaşi Duh le revarsă asupra unor membri din Biserică pentru edificarea comunităţii. Pr. Iulian ne-a introdus în experienţa exerciţiilor spirituale ale Sfântului Ignaţiu de Loyola, prezentându-ne mai ales culmea acestor exerciţii, şi anume, contemplaţia pentru a dobândi iubirea. Având în vedere că viitorul an pastoral va pune în centru virtutea iubirii, părintele ne-a arătat calea propusă de exerciţiile spirituale pentru a experimenta iubirea lui Dumnezeu: calea recunoaşterii darurilor lui Dumnezeu şi a recunoştinţei pentru toate binefacerile sale.

Cele două zile de ascultare, rugăciune, reflecţie, discuţii şi planificare s-au încheiat prin conturarea a 10 teme care vor fi apoi dezvoltate de către membrii echipei planului pastoral pentru a putea fi folosite în anul viitor pastoral drept punct de plecare pentru diferite activităţi din comunităţile diecezei noastre.

Pr. Daniel Iacobuţ

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17-19 aprilie: Traian: Întâlnire de planificare a anului viitor pastoral