Sesiunea de primăvară a Consiliului Pastoral Diecezan (CPD) a avut loc sâmbătă, 22 martie 2025, în Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (NT), cu începere de la ora 10.00. Menirea acestui Consiliu Pastoral este de a căuta să descopere problemele legate de activităţile pastorale derulate în dieceză, să le examineze şi să propună soluţii practice.
Consiliul este format din "credincioşi creştini care sunt în comuniune deplină cu Biserica Catolică, atât clerici şi membri ai institutelor de viaţă consacrată, cât mai ales laici, care sunt desemnaţi conform criteriilor stabilite de episcopul diecezan". Întrucât în această zi au avut loc mai multe evenimente notabile (chiar Preasfinţitul Iosif Păuleţ fiind în vizită pastorală în Parohia Mirceşti), unii dintre membrii CPD s-au învoit, la întâlnirea din Traian au fost alături de Preasfinţitul Petru Sescu doar 36 de preoţi, persoane consacrate şi laici.
A zecea întrunire a noului Consiliu Pastoral Diecezan a fost deschisă de preotul Alois Moraru, secretar general al CPD, care, după un moment de rugăciune condus de Preasfinţitul Petru, a prezentat succint procesul verbal al reuniunii anterioare, din 28 septembrie 2024, subliniind unele aspecte care au fost implementate deja în dieceză, a prezentat ordinea de zi şi modul în care se va desfăşura această sesiune, conştientizând adunarea despre bucuria de a fi împreună şi a munci pentru binele Bisericii locale.
Având deja o experienţă de 20 de ani, Consiliul Pastoral Diecezan al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi şi-a propus o nouă abordare a chestiunilor pastorale sesizate în comunităţile diecezei, oferind numeroase modalităţi de analiză şi comunicare. Astfel, unii din membri CPD au oferit răspunsuri în scris la provocările trimise prin mijloacele moderne de comunicaţie, iar toţi cei prezenţi şi-au putut exprima punctele de vedere în cadrul celor patru ateliere de lucru care s-au organizat în partea a doua a întâlnirii.
Prima conferinţă a fost prezentată de pr. Felician Tiba, responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia Familiei din cadrul Episcopiei Romano-Catolice Iaşi, având ca temă "Trieniul pastoral 2022-2025: Uniţi în familia lui Dumnezeu, trăim bucuria evangheliei!" Timp de aproape 14 minute, părintele a prezentat câţiva dintre paşii care s-au făcut în aceşti ani pentru a-i conştientiza pe creştini că sunt familii ale familiei lui Dumnezeu, care este Biserica, şi discipoli misionari ai lui Cristos. Punctul de plecare a fost o fină observare a schimbărilor de tot felul care au avut loc în ultimii ani, de aceea discipolii misionari au menirea de a răspândi seminţe ale credinţei şi de a fi convinşi de ceea ce au de făcut. A urmat o scurtă prezentare a unor puncte din cartea "A face discipoli misionari. Cum să trăieşti metoda arătată de Învăţător" de Martin Curtis, accentuând "trei obiceiuri": să avem intimitate cu Dumnezeu, să ne lăsăm transformaţi de Dumnezeu şi să fim convinşi că putem schimba lumea. Este important ca darul credinţei să fie trăit de noi şi transmis mai departe, "nu la nivel industrial, ci pornind de la cei de lângă noi". Pentru realizarea acestui deziderat trebuie să folosim metoda arătată de Învăţător şi "să creştem ca discipoli misionari care schimbăm lumea". Rolul preoţilor este esenţial, chiar dacă societatea modernă nu-i prea acceptă, aşa cum a fost misiunea apostolilor. Dacă discipolul crede cu adevărat în Cristos, el va trăi cu entuziasm viaţa creştină şi-i va molipsi pe cei din jur.
Expunerea a doua a fost susţinută, timp de 10 minute, de preotul capucin Paul-Daniel Coman, vice-guardian al Conventului "Fericitul Ieremia Valahul" din Oneşti, care a oferit detalii despre programul propus de sanctuarul diecezan din acel oraş în Anul jubiliar 2025. Sub coordonarea părintelui rector fr. Lucian-Iosif Dumea, fraţii capucini au pregătit pentru acest an un program cu diverse iniţiative ce au avut şi se desfăşoară în Sanctuarul "Fericitul Ieremia", una dintre cele trei biserici jubiliare din Dieceza de Iaşi, alături de Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi şi basilica minor din Cacica. În fiecare după-amiază de luni se fac celebrări jubiliare, cu recitarea Vesperelor, o cateheză despre modul în care se poate obţine indulgenţa jubiliară, sfântul Rozariu cu posibilitate de spovezi, procesiune din faţa sanctuarului, Sfânta Liturghie şi alte rugăciuni. În unele zile de sâmbătă, conform programului anunţat, se organizează ore de reculegere cuprinzând: primirea pelerinilor, cateheză despre jubileul speranţei şi indulgenţa jubiliară, cercetarea cugetului şi spovezi, Sfânta Liturghie şi alte rugăciuni. În zilele de 24 şi 25 ianuarie a avut loc o noapte de veghe, cu un program intens de rugăciuni, de la ora 17.30 până la ora 6.00: Liturghie romano-catolică, Liturghie greco-catolică, rozarii, Calea Crucii, Rozariul divinei îndurări, lectio divina, acatistul Fericitului Ieremia Valahul, adoraţie euharistică, rugăciuni pentru Biserică, pentru bolnavi şi pentru diferitele intenţii ale participanţilor, consfinţiri, litanii etc. Un eveniment deosebit va avea loc în zilele de vineri, 28 martie şi sâmbătă, 29 martie, intitulat "24 de ore pentru Domnul" şi având tema "Speranţa mea eşti tu". Scopul acestui eveniment este invitaţia de a pune sacramentul Spovezii în centrul pastoraţiei întregii Biserici, a comunităţilor şi a parohiilor. Celebrarea va începe vineri, la ora 18.30, cu Sfânta Liturghie, după care va fi expus Preasfântul Sacrament până sâmbătă, la ora 18.00. Pe tot parcursul celor 24 de ore, vor fi preoţi pentru spovadă. Evenimente similare vor avea loc în Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi şi în sanctuarul diecezan de la Cacica. În cele trei biserici jubiliare ale Diecezei de Iaşi se vor organiza pe parcursul anului 2025 mai multe evenimente diecezane, la Oneşti fiind programate: jubileul ministranţilor (sâmbătă, 7 iunie), jubileul lucrătorilor sanitari (sâmbătă, 18 octombrie) şi jubileul săracilor (duminică, 16 noiembrie). În sanctuarul de la Oneşti au sosit şi se pot programa grupuri de pelerini, cărora li se oferă un ajutor spiritual deosebit.
A treia temă expusă în plen i-a revenit părintelui Alois Moraru, în calitate de "responsabil diecezan pentru adunarea mărturiilor cu privire la viaţa şi mărturia de credinţă a părintelui Dumitru Matei, în vederea pregătirii documentaţiei necesare pentru recunoaşterea şi declararea lui ca Fericit şi Sfânt", care a prezentat paşii care s-au urmat pe drumul spre beatificarea acestui Slujitor al lui Dumnezeu. Pornind de pe primii paşi, care s-au făcut în luna octombrie 1996, când cu binecuvântarea episcopului Petru Gherghel s-a iniţiat o amplă cercetare arhivistică şi documentară cu privire la preotul Dumitru Matei, şi terminând cu scrisoarea pastorală a Preasfinţitului Iosif Păuleţ, "Preotul Dumitru Matei, martir al carităţii, pe calea beatificării", pentru ziua de 21 februarie 2025, drumul spre beatificare a fost anevoios şi continuă cu truda părintelui postulator Isidor Iacovici şi a celor care îl ajută din ţară. Dosarul de beatificare este coordonat acum de un relator din partea Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor, în persoana preotului polonez Szczepan Praśkiewicz, perioadă în care se elaborează lucrarea intitulată "Positio super martyrio", unde se argumentează uciderea din ură faţă de credinţă a preotului Dumitru Matei, folosind mărturiile - numită "Informatio" şi documentele strânse în ancheta diecezană - numită "Summarium". Cei prezenţi la întâlnire au fost invitaţi să susţină această cauză de beatificare prin rugăciune şi răspândirea "imaginii" şi a mesajului de caritate de care a dat dovadă Slujitorul lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei.
După o pauză de socializare, au urmat 50 de minute "incendiare", în care, împărţiţi în patru echipe, membrii CPD au împărtăşit experienţele din parohiile diecezei, precum şi din alte structuri pastorale, analizând chestiunile propuse de relatorii care au prezentat conferinţele sugerate de episcopul diecezan: 1. Ce impact a avut abordare trienală a anului pastoral în activitatea pastorală pe care o desfăşuraţi ca păstor de suflete? Dar ca simplu membru al Bisericii? 2. Din perspectiva temelor propuse în aceşti trei ani, ce credeţi că a funcţionat bine şi ce a funcţionat mai puţin sau chiar deloc? 3. Concret, unde aţi aplicat tema anului pastoral în curs? 4. Pentru că anul acesta se încheie trieniul propus, aveţi o propunere pentru anii care urmează? 5. Cum se trăieşte în mod concret Anul Jubiliar 2025 în parohiile (comunităţile) în care activaţi? 6. În parohiile în care activaţi este cunoscută viaţa şi activitatea Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei? Cum a fost răspândită "imaginea" acestui preot ca un adevărat discipol misionar al lui Cristos?
După recitarea rugăciunii "Angelus", a urmat, timp de o oră, prezentarea concluziilor şi s-au cules zeci de propuneri, cărora se vor adăugat şi cele formulate de membrii CPD care nu au putut participa fizic la întâlnire, dar au primit materialele necesare şi setul de provocări supuse dezbaterii. Unele dintre constatările făcute de preoţi, persoane consacrate şi laici îi vor ajuta pe episcopi şi pe responsabilii de oficii diecezane să întocmească catehezele, proiectele pastorale şi iniţiativele pentru un posibil nou trieniu pastoral.
Au fost expuse apoi alte propuneri, critici constructive şi sugestii făcute de membrii CPD, acestea vizând o pastoraţie cât mai armonioasă între parohiile şi grupurile care activează în Dieceza de Iaşi. Ultimele minute ale întâlnirii au revenit episcopului Petru Sescu, care a evidenţiat câteva concluzii şi a apreciat aportul laicilor în viaţa Bisericii locale. La finalul întrunirii, membrii CPD au primit cărţi, pliante şi cartoline oferite de relatori, pentru a răspândi mesajul transmis.
După 185 de minute de ascultare, analiză şi expunere a răspunsurilor găsite la chestiunile supuse dezbaterii, a zecea întrunire a Consiliului Pastoral Diecezan al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi (a patra "echipă", după cele din 2005-2010, 2010-2016 şi 2016-2020) a fost conchisă de Preasfinţitul Petru Sescu, care a făcut alte scurte precizări, a mulţumit secretarului şi membrilor prezenţi, invitându-i pe toţi la colaborare şi entuziasm în mărturisirea credinţei.
Pr. Alois Moraru,
secretar general al CPD
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 22 martie: Traian: Întrunirea Consiliului Pastoral Diecezan
