Miercuri, 17 noiembrie 2021, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (NT), a avut loc întâlnirea de toamnă a Consiliului Prezbiteral al Diecezei Romano-Catolice Iaşi. Au participat PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, PS Petru Gherghel, episcop emerit, precum şi alţi 30 de membri.

Conform normelor canonice ale Bisericii Catolice, Consiliul Prezbiteral este format din preoţi reprezentanţi ai tuturor preoţilor din dieceză, ca "senat al episcopului", cu "datoria de a-l ajuta pe episcop în conducerea diecezei, conform dreptului, pentru ca să fie promovat în cel mai înalt grad binele pastoral al porţiunii poporului lui Dumnezeu încredinţată episcopului" (can. 495 § 1).

Întâlnirea s-a deschis cu o rugăciune de invocare a Duhului Sfânt, urmată de lectura Evangheliei zilei. După un scurt moment de reflecţie personală, PS Iosif Păuleţ i-a salutat pe toţi cei prezenţi, exprimându-şi recunoştinţa faţă de aportul pe care fiecare în parte şi toţi împreună îl oferă pentru binele Bisericii noastre locale. PS Petru Gherghel i-a felicitat pe cei prezenţi pentru implicarea lor în activitatea pastorală şi i-a încurajat în găsirea răspunsurilor adecvate nevoilor Bisericii de astăzi, care are nevoie înainte de toate de dinamism. La rândul său, PS Petru Sescu a mulţumit tuturor preoţilor pentru apropierea arătată şi pentru susţinerea în rugăciune, asigurându-i pe toţi că va pune în slujba Bisericii toţi talanţii pe care i-a primit din partea lui Dumnezeu.

Ordinea de zi a reflectat în mare parte temele abordate la întâlnirile decanale, care s-au desfăşurat în zilele de 25 octombrie şi 8 noiembrie, precum şi la întâlnirea de toamnă a Consiliului Pastoral Diecezan, care s-a reunit sâmbătă, 13 noiembrie, la Roman. Astfel, părintele Egidiu Condac a vorbit despre prima fază a Sinodului Episcopilor, cea diecezană, care este deja în desfăşurare. Sfântul Părinte Papa Francisc a dorit demararea unui parcurs sinodal complex în fiecare Biserică locală, astfel încât să fie ascultat şi consultat întregul popor al lui Dumnezeu. Menirea Sinodului este aceea de a dezvolta în noi toţi simţământul de apartenenţă la Biserica lui Cristos, întărirea comuniunii şi sensibilizarea faţă de responsabilitatea misionară a tuturor creştinilor. În acest sens, vor fi organizate mai multe întâlniri la nivel parohial, decanal sau chiar diecezan, în cadrul cărora vor fi aprofundate tematicele Sinodului.

Pr. Daniel Iacobuţ a prezentat cele mai sugestive concluzii ale chestionarului "Glasul tău în Biserică", precum şi câteva dintre priorităţile şi obiectivele pe care Dieceza de Iaşi şi le poate fixa în viitorul apropiat. Participanţii au apreciat munca depusă de membrii Secţiunii Pastoraţie din cadrul Episcopiei de Iaşi, considerând datele rezultate în urma chestionarului un bun punct de plecare în conceperea unui proiect pastoral diecezan multianual. Acest lucru sperăm să se realizeze începând cu anul pastoral 2022-2023.

În continuare, pr. Egidiu Condac a vorbit despre tema anului pastoral 2021-2022 în Dieceza de Iaşi. Amintind propunerile venite din partea preoţilor din parohii şi cele înaintate de Consiliul Pastoral Diecezan, s-a ajuns la concluzia că este bine să se aprofundeze temele fundamentale propuse de Sfântul Părinte Papa Francisc pentru Sinodul Episcopilor: comuniune, participare misiune.

Spre finalul întâlnirii au fost subliniate mai multe chestiuni care ţin de bunul mers al activităţilor pastorale în Dieceza de Iaşi. Preoţii au avut posibilitatea să vorbească despre dificultăţile de ordin pastoral şi administrativ pe care le întâlnesc în parohii. Au fost propuse unele iniţiative menite să întărească fraternitatea sacerdotală, printre care organizarea de întâlniri de rugăciune lunare cu preoţii din fiecare decanat. De asemenea, episcopul Diecezei de Iaşi a insistat asupra importanţei adoraţiei euharistice, cerându-le preoţilor ca aceasta să se organizeze în fiecare parohie cel puţin o dată pe săptămână.

În încheiere, PS Iosif Păuleţ a mulţumit tuturor membrilor Consiliului Prezbiteral pentru slujirea şi pentru toată implicarea lor spre binele Bisericii şi al credincioşilor. O mulţumire specială i-a fost adresată pr. Felician Tiba pentru ospitalitate şi pentru toată osteneala depusă în administrarea Centrului "Gaudium et Spes" şi în gestionarea activităţilor care se desfăşoară acolo.

Pr. Vasile Petrişor

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Roman: Întrunirea Consiliului Pastoral Diecezan (13 noiembrie 2021)