Traian: Întâlnirea secţiunii "Pastoraţie" din cadrul Curiei Diecezane de Iaşi
În perioada 28-29 aprilie 2023, la iniţiativa pr. Daniel Iacobuţ, vicar episcopal şi coordonator al Secţiunii "Pastoraţie" din cadrul Curiei Diecezane de Iaşi, a avut loc o întâlnire de lucru la Centrul "Gaudium et Spes" de la Traian (NT). Întâlnirea a fost prilejuită de proiectarea anului viitor pastoral, a temei şi a conţinutului lui.
Alături de preoţii coordonatori de oficii din cadrul secţiunii s-a numărat şi Codruţa Fernea, de la Cluj, preşedinta Acţiunii Catolice din România şi specialist în comunicare.
Întâlnirea a debutat vineri, 28 aprilie, cu o evaluare a anului pastoral în curs, cu luminile şi umbrele lui. S-a trecut apoi la propuneri concrete pentru anul viitor pastoral. Existând deja tema: "Biserica, familia lui Dumnezeu", s-a trecut la stabilirea a zece tematici care să sintetizeze, dar şi să ilustreze mai bine tema anului. A urmat o serie de propuneri de iniţiative şi proiecte, dar şi un calendar de implementare a acestora.
Sâmbătă, după mai multe ore de lucru, preoţii prezenţi au celebrat Sfânta Liturghie în prezenţa familiilor adunate la centru pentru întâlnirea lor de primăvară.
Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu o evaluare generală a muncii depuse pe parcursul întâlnirii, rămânând să se fixeze şi alte întâlniri, toate în favoarea unei cât mai bune prezentări a temei şi a conţinutului anului pastoral viitor.
Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastoraţia Familiei
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 28-29 aprilie: Traian: Întâlnirea secţiunii "Pastoraţie" din cadrul Curiei Diecezane de Iaşi