© Vatican Media
O iniţiativă a Caritas Austria programată pentru 25 iulie

Sunetul clopotelor împotriva foamei în lume

Şi anul acesta, pentru a sensibiliza opinia publică împotriva foametei din lume, clopotele parohiilor catolice din toată Austria vor suna timp de cinci minute vineri, 25 iulie 2025, la ora 15.00 (ora în care se comemorează în mod tradiţional moartea lui Isus Cristos). Conferinţa Episcopilor a luat această decizie în ultima sa adunare plenară.

Evenimentul, promovat de Caritas Austria, atrage atenţia asupra milioanelor de persoane care suferă de foame sau mor de foame în fiecare zi. În acelaşi timp, sunetul clopotelor "intenţionează să invoce o acţiune împotriva foametei, precum şi pentru dreptatea globală şi protejarea climei".

Potrivit Caritas Austria, "733 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de foame, un număr semnificativ mai mare decât înainte de pandemia de coronavirus. Aproape una din trei persoane nu are acces sigur la hrană, iar criza climatică este principala cauză". Numai în Sudanul de Sud, aproximativ 7 milioane de persoane suferă de foame, în timp ce unul din trei copii din Africa este malnutrit, cu consecinţe ireversibile pentru creşterea sa fizică şi intelectuală.

Foametea este o "însoţitoare nemiloasă" a războiului şi "îi afectează întotdeauna îndeosebi pe cei mai săraci, pe cei mai vulnerabili, pe copii şi pe bătrâni", a declarat Monseniorul Franz Lackner, arhiepiscop de Salzburg şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor din Austria. Deşi amintirea foametei aproape a dispărut în Europa, "chiar şi la latitudinile noastre oamenii mor de foame, adesea în tăcere". Prin urmare, sunetul clopotelor ar vrea să fie un semn spiritual de solidaritate, "pentru cei care suferă astăzi, dar şi pentru cei care vor să ajute, care nu rămân inactivi".

Peste trei sute de clopote vor suna numai în Arhiepiscopia de Salzburg şi în aproximativ trei mii de parohii din Austria. Campania naţională îşi propune să transmită un "semnal puternic împotriva foametei din lume", a explicat preşedinta Caritas, Nora Tödtling-Musenbichler, într-un comunicat de presă.

Dezastrele naturale sunt în creştere, la fel ca şi perioadele de secetă şi căldură extremă. Şi reapariţia războaielor şi a conflictelor, în special în Orientul Mijlociu şi în multe ţări africane, agravează tot mai mult penuria de alimente şi duce la malnutriţie.

Graţie donaţiilor din Austria, organizaţia caritabilă catolică reuşeşte să sprijine anual aproape o sută de mii de oameni în lupta împotriva foametei, prin proiecte agricole sau prin distribuirea de alimente şi seminţe pentru cultivarea culturilor.

Dangătul clopotelor nu are numai scopul de a le reaminti persoanelor că se moare de foame în fiecare zi, ci şi de a crea un simţ comun de responsabilitate pentru această nedreptate, încurajând angajarea tuturor în combaterea foametei şi a crizelor climatice.

Francesco Ricupero

(După L'Osservatore Romano, 23 iulie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu