Şi eu am multe amintiri în legătură cu pr. Ştefan Vacaru, în mod special în privinţa muzicii religioase. El a fost pre-pre-predecesorul meu ca organist în Seminarul din Iaşi!
Eu fusesem impresionat deja de dascălul nostru din Barticeşti, Andrei Cadăr, care umbla cu degetele pe claviatura orgii cu o dezinvoltură nemaipomenită - nici picioarele nu-i stăteau liniştite, că şi ele aveau "scândurelele" lor!
Până la intrarea în Seminar, în toamna anului 1969, nu ştiam să cânt la orgă, ştiam totuşi "să dau tonul şi să bat măsurile" deja în clasele a VI-a şi a VII-a la Barticeşti, unde o înlocuiam uneori la "ansamblul coral" pe domnişoara Penciuc, profesoara noastră de muzică.
Venind la Seminar l-am văzut pe "domnul teolog" Ştefan Vacaru, sunând cu aceeaşi uşurinţă şi bucurie atât la armoniul mic din timpul pregătirii corale cât şi la cel mare al capelei noastre, precum şi la orga clasică, încă bună atunci, a catedralei din Iaşi. (Întrucât nu aveam vacanţe de Crăciun şi de Paşte, mergem la catedrală să cântăm la sfintele Liturghii ale episcopului Pleşca). El acompania corul nostru pe patru voci cu o dibăcie de neînţeles pentru noi; mai ales atunci când vocile noastre cădeau de oboseală - el transpunea cu un ton sau semiton la prima vedere tot acompaniamentul de orgă!!!
Eu mă uitam la el şi mă întrebam: oare voi pune şi eu mâna cândva pe acele două "instrumente muzicale"?
Părintele nostru profesor de muzică, Vladimir Petercă, m-a "dibuit" de la începutul cantoratului şi mi-a deschis "uşa" pregătirii speciale în domeniul liturgico-muzical, punându-mi în mână Metoda de armoniu de Heinrich Bungart. Acest manual, în limba italiană, pe care eu ca seminarist îl "dejdeocasem şi îl mâncasem din scoarţă în scoarţă", în timpul şederii mele la Iaşi (Catedrală şi Seminar, 1984-1987) am început să-l traduc, să-l completez cu noţiuni de armonie şi să-l adaptez, însă nu am mai reuşit să termin această lucrare! Cred că manuscrisele le mai am pe undeva, în dulapul meu rezervat muzicii! Bucurie mare am avut însă aici, în Austria, când am găsit în biblioteca personală a sr. Tony din Hundsheim aceeaşi metodă, de data aceasta în limba germană! O folosesc adesea cu deosebită bucurie, transpunându-mă în timpurile acelea de Seminar!
Cu puţin timp înaintea primirii ordinelor minore (Lectoratul, Acolitatul, Exorcistatul şi Ostiariatul), sau poate în ziua tonsurii, în ziua de 8 decembrie 1969, (ziua când am fost miruit împreună cu colegii mei de acelaşi episcop Petru Pleşca), "domnul teolog" de atunci Ştefan Vacaru, cu braţele deschise, oftând parcă uşurat, i-a predat "ştafeta" "domnului filozof" de atunci Marian Fechetă, zicându-i: "Du mai departe această slujire pe care am preluat-o şi eu, la rândul meu...!"
Eu i-am privit pe amândoi şi nu ştiam în acele momente că-mi va veni şi mie rândul să "slujesc" Seminarul, timp de vreo 4-5 ani asemenea lor, acompaniind colegii seminarişti la cântările gregoriene latineşti şi la cele în limba română. Nu ştiam nici faptul că voi contribui şi eu, cândva, la repertoriul de cântece, aşa cum a făcut-o pr. Ştefan!
Eu l-am entuziasmat pe "domnul cantor" Lucian Farcaş" să se profileze şi el pe "metoda Bungart". Aşa a şi făcut şi a preluat şi el "ştafeta mea" prin 1977. Şi el l-a cunoscut pe pr. Ştefan Vacaru în diferite momente ale "pentacomisiei".
Aceeaşi seninătate şi aceeaşi bucurie în activitatea sa neobosită, mai ales în domeniul muzical, le-am observat la pr. Ştefan în timpul când făceam concediul la Barticeşti, unde el a fost mai mulţi ani paroh. Nu credeam în luna iunie a.c., la înmormântarea mamei mele Ana, şi apoi nici la primiţia pr. Cosmin Croitoru, că pr. Ştefan va muri aşa de repede. Ştiam însă că nu se simţea prea bine. Am înţeles că, după ce a ţinut predica la înmormântarea pr. Albert Lucaci, i-ar fi şoptit unuia dintre preoţi că probabil el va fi următorul preot dus la cimitir! Aşa a şi fost!!!
Când am primit vestea morţii lui, am mers în sala parohială şi am cântat la pian "Ai milă, Doamne, de bietu-mi suflet!" (Stradella) - adăugând şi ruga pe melodia pr. Ioan Simon: "Odihna veşnică dă-i-o lui, Doamne, şi lumina cea fără de sfârşit să-i strălucească!".
Pr. Pavel Balint
