Un ghid util pentru a înţelege ceea ce se întâmplă în aceste ore şi în aceste zile
Sunt mii de curiozităţi care însoţesc în aceste ore care preced Conclavul, dar se referă şi la Sede Vacante şi la toate figurile care, cu titlu diferit, au un rol în faza foarte delicat a trecerii de la un pontificat la altul. Iată deci un alfabet care ne poate ajuta să înţelegem mai bine ceea ce se întâmplă.
Bereta de cardinal: beretă patrulateră roşie purpurie, lipsită de moţ, care identifică demnitatea de cardinal. Privilegiul a fost acordat de papa Pius al IV-lea în 1564. Datorită caracterului sacru şi spiritual al înaltei funcţii de cardinal şi în spiritul Conciliului al II-lea din Vatican, Sfântul Părinte este cel care impune bereta în timpul consistoriului public: până în 1969, şefii de stat din Italia, Franţa, Spania şi Portugalia aveau privilegiul de a o impune ei noului cardinal după consistoriu.
Camerleng (Conducător al Camerei Apostolice): cardinalul care se află în fruntea Camerei Apostolice. Numit de Pontif mereu dintre membrii Sacrului Colegiul al Cardinalilor, în timpul Scaunului Apostolic Vacant desfăşoară funcţii de tip logistic-operativ referitoare la conducerea administrativă provizorie a Bisericii; îngrijirea administrării bunurilor şi drepturilor temporale ale Sfântului Scaun; pune sigiliile la apartamentul privat al Pontifului Roman; ia în posesie Palatul Apostolic Vatican, Palatul din Lateran şi Palatul Apostolic de la Castel Gandolfo; nu decade din funcţiile sale prin moartea, sau, ca în acest Scaun vacant, prin renunţarea Suveranului Pontif.
Conclav: se înţelege în materie canonică fie locul închis în care cardinalii electori se reunesc pentru a-l alege pe Papa, fie adunarea fizică însăşi a cardinalilor reunişi şi închişi pentru alegere. De la sfârşitul edificării sale în secolul al XV-lea, Capela Sixtină este locul stabilit pentru Conclav.
Decanul Colegiului Sacru: este Cardinalul primus inter pares al Colegiului Sacru pe care-l prezidează şi-l reprezintă. În timpul Scaunului Apostolic Vacant, în care conducerea Bisericii revine Colegiului Cardinalilor, desfăşoară funcţii de coordonare: îi convoacă pe cardinali pentru Conclav, conduce actele pentru alegerea papală, îi pune noului ales întrebarea dacă vrea sau nu să accepte alegerea şi ce nume asumă. Dacă acest cardinal decan n-ar putea să ia parte la Conclav pentru că a împlinit 80 de ani aşa cum este prevăzut de Constituţia Apostolică a lui Paul al VI-lea "Ingravescentem aetatem", funcţiile sale în timpul fazelor electorale din Capela Sixtină vor fi exercitate de sub-decan. Dacă nici acesta n-ar fi în Conclav, ar fi primul dintre cardinali după ordinea de precedenţă.
Emblema pontificală: în heraldică este constituită din punct de vedere istoric din cheile aşezate în cruce surmontate de tiara papală, cu cele trei coroane preţioase care simbolizează Biserica, Sfântul Scaun şi Vaticanul. Papa Benedict al XVI-lea a înlocuit în stema sa tiara cu mitra episcopală cu trei fâşii aurite în amintirea celor trei coroane ale tiarei papale.
Eminenţă: titlul onorific ce revine numai cardinalilor Sfintei Biserici Romane.
Fum: alb sau negru, iese din hornul care este montat pe marginea acoperişului Capelei Sixtine cu ocazia Conclavului. Fumul alb este semnalul pentru bucuria datorată alegerii noului Papă, cel negru este semnalul dezamăgirii datorate lipsei de acord între cardinali. Culoarea albă se naşte arzând buletinele de vot adăugându-se paie ude şi/sau substanţe chimice, sau a unui fumigen. Fumul negru se naşte prin arderea buletinelor de vot, a schiţelor şi documentelor votărilor, cu adăugirea unei substanţe colorante. Începând de la Conclavul din 2005, fumul alb este însoţit de sunetul de sărbătoare al clopotelor de la Bazilica Sfântul Petru din Vatican şi sobele au devenit două: la cea tradiţională, în care sunt arse buletinele de vot, a fost adăugată o altă sobă, care conţine fumigene artificiale pentru a îmbunătăţi vizibilitatea.
Habemus Papam: este exclamaţia solemnă adresată mulţimii care aşteaptă în Piaţa Sfântul Petru, prin care cardinalul protodiacon, de la loja bazilicii Sfântul Petru, comunică alegerea noului Papă. "Annuntio vobis gaudium magnum: habemus Papam! Eminentissimum ac reverendissimum dominum, dominum (numele cardinalului ales în latineşte la acuzativ), Sanctae Romanae Ecclesiae Cardinalem (prenumele netradus în latineşte), qui sibi nomen imposuit (numele pontifical în latineşte la genitiv cu eventuala progresie numerică)". Traducerea: "Vă anunţ o mare bucurie: avem Papă! Pe preaeminentul şi preasfinţitul Domn, Domnul (numele), Cardinal (prenume) al Sfintei Biserici Romane, care şi-a impus numele de (numele ales)".
Inelul Pescarului: se numeşte aşa pentru că figura amprentei îl reprezintă pe sfântul Petru în timp ce pescuieşte. Este sigiliul folosit de Papa în scrisorile pontificale şi în alte documente cum ar fi sentinţele consistoriale. Primul Papă care s-a folosit de el a fost Clement al IV-lea la 7 martie 1265 într-o scrisoare. Inelul Pescarului este distrus sau făcut nefolosibil (ca în cazul inelului lui Benedict al XVI-lea) într-una dintre congregaţiile generale, adică pregătitoare, "care urmează imediat" după prima Congregaţie a Colegiului Cardinalilor.
Ioan: este numele care apare cel mai des în genealogia Papilor. Până astăzi sunt 23 de Suverani Pontifi care au purtat numele apostolului evanghelist. Ioan al XXIII-lea, Papa Roncalli, a vindecat cu alegerea sa întreruperea cauzată cu antipapa cu acelaşi nume care s-a ales în 1410. Deci au trecut 548 de ani pentru a ajunge la ziua de 28 octombrie 1958 când un nou Papă avea să-şi impună din nou numele de Ioan.
Începerea pontificatului: la 18 februarie 2013, la o săptămână de la anunţarea renunţării sale, Benedict al XVI-lea a comunicat maestrului celebrărilor liturgice pontificale, mons. Guido Marini, câteva modificări la "Ordo Rituum pro Ministerii Petrini initio Romae Episcopi", documentul ritualului care disciplinează şi "prezintă celebrările prevăzute în timpuri diferite şi în locurile legate de scaunul episcopal din Roma cu referinţa la grija pastorală a Episcopului său pentru întreaga turmă a Domnului". Îndeosebi a fost restabilit actul de ascultare al tuturor cardinalilor prezenţi la concelebrarea de la Începutul Slujirii Petrine, aşa încât gestul îndeplinit în Capela Scixtină, imediat după alegere, de către Cardinalii Electori, are din nou o dimensiune publică, deschisă la întregul Colegiul Sacru, pentru a asuma în acelaşi timp un caracter de catolicitate.
Jurământ: îl va face în numele tuturor cardinalilor în Conclav cardinalul Re, primul în ordinul Episcopilor, deoarece Decanul şi protodecanul au peste 80 de ani: "Noi toţi şi fiecare cardinal elector prezent în această alegere a Suveranului Pontif - se citeşte în Constituţia apostolică Universi Dominici Gregis, dată de Ioan Paul al II-lea la 22 februarie 1996 - promitem, ne obligăm şi jurăm să respectăm cu fidelitate şi cu scrupulozitate toate prescrierile conţinute în Constituţia apostolică a Suveranului Pontif. De asemenea, promitem, ne obligăm şi jurăm ca oricine dintre noi, prin orânduire divină, este ales Pontif Roman, se va angaja să desfăşoare cu fidelitate munus Petrinum de Păstor al Bisericii universale şi nu va înceta să afirme şi să apere cu cu vitejie drepturile spirituale şi temporale, precum şi libertatea Sfântului Scaun. Mai ales promitem şi jurăm să respectăm cu fidelitate maximă şi faţă de toţi, atât clerici cât şi laici, secretul despre tot ceea ce se referă în orice mod la alegerea Pontifului Roman şi despre ceea ce se întâmplă în locul alegerii, referitor direct sau indirect la scrutin; să nu încălcăm în nici un mod acest secret fie în timpul fie după alegerea noului Pontif, afară de cazul în care a fost acordată autorizarea explicită de către acelaşi Pontif; de a nu oferi sprijin în favoarea oricărei interferenţe, opoziţii sau oricărei forme de intervenţie prin care autorităţi seculare de orice ordin şi grad, sau orice grup de persoane sau indivizi ar vrea să se amestece în alegerea Pontifului Roman". După aceea, în procesiune, fiecare cardinal va recita următoarea formulă: "Şi eu (numele) Cardinal (prenumele) promit, mă oblig şi jur; aşa să mă ajute Dumnezeu şi aceste Sfinte Evanghelii pe care le ating cu mâna mea".
Lacrimi: Camera Lacrimilor, care în mod normal are rolul de sacristie a Capelei Sixtine, îl primeşte pe nou-alesul Papă, într-un moment de reculegere, după care urmează îmbrăcarea cu veşmintele pontificale, înainte de a se arăta de la Loja Binecuvântărilor.
Motu Proprio: este un document suveran care certifică faptul că acordările conţinute în el au fost făcute prin iniţiativa exclusivă a Pontifului Roman aflat în funcţie. Cu Motu Proprio din 22 februarie 2013, "Normas nonnulas", Benedict al XVI-lea a modificat câteva reguli pentru desfăşurarea Conclavului. Conform documentului, colegiul cardinalilor reuniţi în sede vacante va putea să anticipeze începerea Conclavului dacă va constata prezenţa tuturor cardinalilor. În afară de asta, Benedict al XVI-lea a introdus modificări şi pentru majoritatea cerută pentru alegerea Papei pentru care vor fi necesare 2/3 din electorii prezenţi şi votanţi cu excluderea, în caz de balotaj, a voturilor celor doi candidaţi. Cu Motu Proprio este stabilită, ca unică pedeapsă, excomunicarea pentru oricine ar încălca secretul despre alegerea Papei.
Numele Papei: este o cutumă milenară aceea a alegerii din partea Papei nou-ales a unui nume ales în mod liber care să-l identifice în Slujirea Petrină. Îi este adresată întrebarea conform uzanţei de către cardinalul Decan sau de cel care este în locul lui "Quo nomine vis vocari?", "Cum vrei să fii numit?". Nu există o normă precisă care să impună alegerea numelui. Din 999, când Silvestru al II-lea, care se numea Gerbertro dell'Alvernia, a comunicat numele său, până la Benedict al XVI-lea - Joseph Ratzinger, numai doi Papi nu au efectuat alegerea, menţinând numele lor de botez: în 1522 Adrian al VI-lea - Adrian Florensz de Utrecht, şi în 1555 Marcel I - Marcel Cervini.
Ospiciul Sfânta Marta: astăzi "Domus Sanctae Marthae" din Vatican, casa Sfânta Marta, este locul unde vor fi cazaţi, ca în 2005, cardinalii conclavişti. Întemeiat în 1884 de Leon al XIII-lea, iniţial ca lazaret pentru cei bolnavi de holeră, a asumat ulterior rolul de pensionat pentru pelerini şi apoi după Pactele Laterane a devenit pensionat pentru prelaţii şi oficialii din dicasterele vaticane. După o restructurare profundă care a dus la dărâmarea vechiului edificiu, astăzi Sfânta Marta este o rezidenţă modernă folosită în mod normal de Curia Romană, de cardinalii şi episcopii aflaţi în trecere pentru Sinoade sau Consistorii, şi ca în acest caz, pentru a da o primire comodă electorilor din Conclav. Îl va găzdui pe noul Suveran Pontif în perioada în care sunt realizate lucrările de aranjare a Apartamentului papal în Palatul apostolic, în funcţie de necesităţile exprimate.
Papa: din grecescul papas sau pappas, înseamnă părinte. Titlul rezervat astăzi în Biserica Catolică Romană numai Suveranului Pontif, ca părinte al tuturor credincioşilor, în Biserica de la începuturi era un termen referit la toţi episcopii fără deosebire. Însă deja începând din secolul al IV-lea s-a afirmat ca apelativ titular al Episcopului de Roma.
Quorum: la nr. 62 din Universi Dominici Gregis, Ioan Paul al II-lea a abolit modurile de alegere prin aclamaţie şi prin compromis, lăsând aşadar singura modalitate prin scrutin secret. Pentru alegerea Papei valabilă din punct de vedere canonic, este nevoie de "cel puţin două treimi din voturi, calculate pe baza electorilor prezenţi şi votanţi", se citeşte în Motu Proprio Normas nonnullas a lui Benedict al XVI-lea.
Renunţarea: Codul de Drept Canonic prevede în mod explicit că un Papă poate să renunţe la mandatul său. Paragraful 2 al canonului 332 afirmă astfel: "Dacă se întâmplă ca Pontiful Roman să renunţe la funcţia sa, pentru validitate este necesar ca renunţarea să fie făcută în mod liber şi manifestată în mod regulamentar, fără însă să fie acceptată de cineva".
Servus servorum Dei: se datorea sfântului Grigore I ("cel Mare") faptul că a făcut din această expresie unul dintre titlurile pontificale: indică o condiţie de profundă umilinţă în slujirea petrină. Acest apelativ este folosit de Sfântul Papă ca răspuns la folosirea pompoasă a termenului de "patriarh ecumenic" care era făcută de patriarhul Ioan de Constantinopol.
Titluri Pontificale: în afară de Servus Servorum Dei, celelalte titluri ale Papei sunt: Episcop de Roma; Vicar al lui Isus Cristos; Succesor al Principelui Apostolilor; Suveran Pontif al Bisericii Universale; Primat al Italiei; Arhiepiscop şi Mitropolit al Provinciei Romane; Suveran a statului Vatican.
Universi Dominici Gregis: este Constituţia apostolică promulgată la 22 februarie 1996 "Sărbătoarea Catedrei sfântului Petru", cu care fericitul Ioan Paul al II-lea revizuia şi actualiza normele care reglementează Scaunul Apostolic Vacant şi alegerea succesorului lui Petru. Are două părţi în care sunt analizate în detaliu toate procedurile. Benedict al XVI-lea nu a promulgat o proprie Constituţie apostolică, dar la 11 iunie 2007 şi la 18 februarie 2013, prin două "Motu Proprio" a precizat şi a variat câteva aspecte ale normelor date de Papa Wojtyla.
Vatican: colina Vatican din Roma îşi datorează numele, pentru unele izvoare, de la numele unei divinităţi romane antice, Vaticanus; o altă ipoteză este că derivă din verbul latinesc vaticinor, "a prezice", pentru că istoric se transmite prezenţa în zonă a multor locuri locuite de oracole şi profeţi. Această ipoteză derivă probabil din puternica prezenţă etruscă în zonă. Zonă mlăştinoasă şi murdară, a văzut de-a lungul secolelor mai întâi o nivelare şi asanarea pentru crearea unui circ maiestuos făcut de Caligula şi Nero, unde se transmite, conform Annales ale lui Tacit, martiriul unui mare număr de creştini prin răstignire, între care putea să fie şi sfântul Petru; apoi după abandonarea circului neronian, a început să devină loc de înmormântări şi apoi o mare necropolă mixtă, păgână şi ulterior creştină, chiar şi cu morminte somptuoase. În jurul bazilicii constantiniene, începută pe la anul 319 şi terminată după circa treizeci de ani, s-au edificat primele locuinţe care cu suprapunerea de-a lungul secolelor a construcţiilor, a palatelor, a bisericilor, a grădinilor, au dat naştere Vaticanului aşa cum îl cunoaştem.
(După agenţia SIR, vineri, 8 martie 2013)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
