|
| © Vatican Media |
În timp ce parlamentarii francezi sunt chemaţi în prezent să voteze un proiect de lege privind sinuciderea asistată, Academia Pontificală pentru Viaţă îşi reiterează opoziţia faţă de toate formele de eutanasie. Cancelarul părintele Ciucci: "Ajutăm oamenii să trăiască pe deplin momentul morţii".
"Fiecare viaţă umană trebuie recunoscută şi protejată de la concepere până la sfârşitul ei natural, indiferent de circumstanţele existenţei sale". În luna iulie a acestui an, Papa Leon al XIV-lea a făcut apel la Biserică să se roage pentru respectul faţă de viaţă. În videoclipul său cu intenţii de rugăciune, papa a implorat iertarea lui Dumnezeu în faţa indiferenţei. Cuvintele sale răsună cu o forţă deosebită într-un moment crucial pentru Franţa, care miercuri, 15 iulie, se pregăteşte să se confrunte cu un vot decisiv în Adunarea Naţională pe marginea proiectului de lege privind sinuciderea asistată. Biserica de peste Alpi i-a îndemnat în repetate rânduri pe reprezentanţii aleşi să acţioneze cu conştiinţă şi responsabilitate, îndemnându-i să evite alegerile ideologice care ar putea declanşa schimbări antropologice şi slăbi societatea. Academia Pontificală pentru Viaţă este, de asemenea, îngrijorată de votul final. Părintele Andrea Ciucci, cancelarul Academiei Pontificale pentru Viaţă, şi-a oferit reflecţiile la mass-media vaticane cu doar câteva ore înainte de vot.
Franţa se pregăteşte să voteze definitiv o lege privind sinuciderea asistată. Problema divizează profund societatea, precum şi cele două camere ale Parlamentului, care au amânat în mod repetat examinarea textului fără a ajunge la un acord. Ce mesaj poate transmite astăzi Academia Pontificală pentru Viaţă celor responsabili de acest vot?
Lucrăm în slujba Bisericii universale şi nu avem altă misiune decât să proclamăm Împărăţia lui Dumnezeu. Aceasta este misiunea noastră. Împărăţia lui Dumnezeu este Isus care vindecă, Isus care moare pentru ca toţi să aibă viaţă. Şi reiterăm constant ceea ce au afirmat deja episcopii francezi: fraţii nu pot lua viaţa altor fraţi. Fraternitatea este în slujba vieţii, nu a morţii. Academia Pontificală afirmă că aceasta este o chestiune extrem de gravă şi înţelege pe deplin complexitatea, durata şi natura controversată a proceselor legislative. Şi aş spune, din fericire, pentru că înseamnă că suntem conştienţi de gravitatea şi importanţa acestei probleme şi că trebuie să ajungem la un consens larg. Papa a afirmat în timpul recentei sale călătorii în Spania că aceste probleme reprezintă un obiectiv al civilizaţiei. Înţeleg că stabilirea unor reguli pentru o întreagă civilizaţie nu este uşoară şi de aceea Academia reiterează: să ne luăm tot timpul şi înţelepciunea necesare pentru a construi o civilizaţie care protejează viaţa umană.
Se vorbeşte despre dreptul de a fi "ajutat să moară". Cum interpretează Academia această expresie?
Cred că a fi ajutat să moară este un drept pentru toţi, pentru că moartea este cu siguranţă cel mai dificil lucru din existenţa noastră. Ar fi, prin urmare, o chestiune foarte serioasă să nu-i ajutăm pe toţi să moară. Dar cred că poate fi mai bine definit spunând că toţi trebuie ajutaţi să trăiască în momentul morţii. Această clarificare, cred, poate clarifica poate sensul: trebuie să ajutăm fiecare femeie, fiecare bărbat să trăiască chiar şi în momentul morţii, să fie femeie şi bărbat chiar şi în momentul morţii. Acestea fiind spuse, este clar că nu putem fi naivi. Un slogan nu este suficient şi cred că trebuie să luăm în serios două lucruri. În primul rând, cererea: dacă o persoană ajunge la un anumit punct în care cere să moară, este o cerere serioasă. Şi episcopii francezi reiterează în mod constant că acestei cereri trebuie să i se acorde un respect profund. Prin urmare, trebuie să o luăm în serios, aşa cum trebuie să luăm în serios condiţiile şi contextele. Trăim într-o epocă în care tehnologia a schimbat profund modul în care ne naştem şi murim. Înţeleg că protejarea imuabilă a vieţii umane trebuie redefinită, luată în considerare şi articulată într-un context nou. Şi aici avem mult de lucru.
Biserica din Franţa denunţă riscul unei derive antropologice care ar slăbi fiecare aspect al societăţii. Care sunt principalele preocupări ridicate de o astfel de legislaţie?
Cred că trebuie să ne preocupe, în primul rând, singurătatea existenţială şi culturală, pentru că, dacă o persoană, poate într-un moment de mare angoasă, se află complet singură, este un păcat care strigă după răzbunare. Dar şi dintr-o perspectivă culturală, pentru că, în cele din urmă, demnitatea individului se reduce la afirmarea de a fi singur în luarea deciziilor fundamentale ale vieţii sale, nu ştiu dacă aceasta este cu adevărat o veste bună. Suntem făcuţi tocmai pentru a creşte şi a trăi împreună, pentru a ne ajuta unii pe alţii. Ne pasă, de asemenea, de cei săraci şi cei mai vulnerabili, cărora le lipseşte accesul la o gamă completă de oportunităţi. Ne pasă de inegalităţile sociale. Suntem îngrijoraţi pentru că în spatele acestei abordări se află riscul serios de a asista la reapariţia a ceea ce Papa Francisc a numit "cultura rebutului", conform căreia demnitatea unei persoane este determinată nu de însăşi existenţa sa, de existenţa sa şi de iubirea sa faţă de Dumnezeu, ci de performanţa sa. Astfel, atunci când o persoană nu mai este capabilă să facă mai mult, poate fi aruncată. Suntem alarmaţi când această dezbatere se reduce la consideraţii ideologice, adică atunci când accentul se pune mai mult pe apărarea principiilor decât pe apărarea indivizilor.
Această propunere de lege este adesea prezentată ca o formă de alinare pentru cei care se luptă cu propria suferinţă. Ce adevărată alinare poate oferi Biserica?
Biserica poate oferi mai presus de toate apropiere, aşa cum a făcut-o Isus, care s-a apropiat de cei care suferă şi s-a implicat personal. Printre răspunsurile concrete, episcopii francezi subliniază unul deosebit de puternic: îngrijirile paliative, o ramură a îngrijirii care ia în serios întrebarea care locuieşte în inima celor care se confruntă cu situaţii deosebit de grave. Şi apoi, ajutând oamenii spre un discernământ înţelept. Cultura contemporană a redescoperit măreţia şi importanţa conştiinţei fiecărei persoane. Dar în momentul în care spunem "ai conştiinţă", nu o putem abandona pe acea persoană, nu o putem lăsa singură. Suntem fraţi şi surori şi trăim împreună evenimentele vieţii. Inclusiv, desigur, moartea, care este momentul decisiv. Nu putem rămâne singuri în acest moment. Şi astfel, discernământul înţelept izvorăşte şi dintr-o fraternitate trăită autentic.
Jean-Charles Putzolu
(După Vatican News, 15 iulie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
