Privirea este acel loc misterios de întâlnire între realitatea timpului şi o personalitate - în această situaţie, Sfântul Vincenţiu (1581-1660) în relaţia sa cu cei săraci - acel loc al sintezei între ceea ce se vede şi ceea ce există.
Evanghelia subliniază destul de des privirile lui Cristos, ca şi cum acestea ar avea o anume importanţă în vestirea mesajului, iar contemporanii lui erau foarte impresionaţi.
Să ne amintim câteva episoade: al omului cu mâna uscată "Privindu-i pe toţi de jur împrejur, i-a zis «Întinde-ţi mâna»" (Luca 6,10); al văduvei din Naim: "Când a văzut-o, Domnului i s-a făcut milă de ea... " (Luca 7,13); al tânărului bogat: "Isus, privindu-l fix, l-a îndrăgit" (Marcu 10,21).
Transformarea privirii Sfântului Vincenţiu de Paul include câteva perioade:
* copilăria - o privire "din interior", când Sfântul Vincenţiu îi cunoaşte pe cei săraci "din experienţă şi din fire", privirea unui sărac asupra celor săraci - păzitor de porci;
* formarea ca preot - o privire din "exterior", de departe, din perspectiva bogaţilor şi în numele lor, perioada care i-a permis să vadă îndeaproape defectele celor bogaţi, dar şi valorile şi resursele neexploatate ale acestei lumi - dorinţa de a-şi face o situaţie;
* esenţa experienţei sale - o privire care se centrează, o privire care se fixează, profundă, şi care devine universală: fondarea Congregaţiei Misiunii (1625) şi a Societăţii Fiicelor Carităţii (1633), care a marcat incontestabil şi profund caritatea vincenţiană, i-a dat calitatea umană şi i-a conferit realismul ei.
În faimoasa predică a lui Jacques Bossuet, teolog şi mare orator (1627-1704), "despre eminenta demnitate a săracilor", din noiembrie 1659 (cerută şi inspirată de Sfântul Vincenţiu de Paul, care i-a fost îndrumător spiritual), concepţia Bisericii apare total răsturnată prin simplul fapt că săracii ocupă în ea primul loc: "Aşadar, Biserica lui Cristos este cu adevărat oraşul săracilor. Bogaţii, nu mă tem să o spun, în calitate lor de bogaţi... nu sunt primiţi în ea decât din îngăduinţă. Veniţi deci, bogaţilor, uşa Bisericii va este deschisă, dar ea va este deschisă în favoarea celor săraci şi cu condiţia să-i slujiţi. Prin urmare, bogaţi ai lumii, luaţi-va câte titluri trufaşe vă vor plăcea, puteţi să le purtaţi în lume; dar în Biserica lui Cristos sunteţi numai slujitorii săracilor..."
Sfântul Vincenţiu de Paul şi-a dat seama că nici ideile bune, nici cuvintele frumoase, nici chiar rugăciunile înflăcărate nu erau de ajuns, după cum nu erau de ajuns nici pomenile în faţă sărăciei, a mizeriei şi a nedreptăţii. De aceea, el ar putea fi cu uşurinţă un om al zilelor noastre, omul momentului, mesajul său are actualitatea evangheliei, ne interpelează şi astăzi prin frazele sale simple şi concise: "Trebuie să ştim să-l părăsim pe Dumnezeu pentru Dumnezeu"; "Nu-mi e de ajuns să-l iubesc pe Dumnezeu dacă aproapele meu nu-l iubeşte"; "Fiicele mele, slujirea săracilor trebuie să fie totdeauna preferată tuturor celorlalte activităţi. Puteţi chiar să lăsaţi la o parte Liturghia într-o zi de sărbătoare (adică să vă lipsiţi de ea), dar numai în caz de necesitate... În felul acesta sunt asigurate că rămâneţi fidele regulamentului şi chiar mai mult pentru ca ascultarea este considerată de Dumnezeu un sacrificiu".
Aceste cuvinte despre privirea Sfântului Vincenţiu sunt rodul Mesajului Sfântului Părinte Papa Francisc pentru a IV-a Zi Mondială a Săracilor (duminică a XXXIII-a din Timpul de peste An, 15 noiembrie 2020), având motoul: "Întinde-ţi mâna către cel sărac" (cf. Sir 7,32).
Sfântul Părinte ne aminteşte: "Înţelepciunea antică a pus aceste cuvinte ca un cod sacru de urmat în viaţă. Ele răsună astăzi cu toată încărcătura lor de semnificaţie pentru a ne ajută şi pe noi să ne concentrăm privirea asupra esenţialului şi pentru a depăşi barierele indiferenţei. Sărăcia asumă întotdeauna chipuri diferite, care cer atenţie faţă de fiecare condiţie deosebită: în fiecare dintre acestea putem să-l întâlnim pe Domnul Isus, care a revelat că este prezent în fraţii săi mai slabi (cf. Mt 25,40). A ţine privirea îndreptată spre cel sărac este greu, însă deosebit de necesar pentru a imprima vieţii noastre personale şi sociale direcţia corectă. Nu este vorba de a spune multe cuvinte, ci mai degrabă de a ne angaja concret viaţa, mişcaţi de caritatea divină. În fiecare an, cu Ziua Mondială a Săracilor revin asupra acestei realităţi fundamentale pentru viaţa Bisericii, pentru că săracii sunt şi vor fi mereu cu noi (cf. In 12,8) pentru a ne ajută să primim compania lui Cristos în existenţa zilnică".
Sfântul Părinte ne atenţionează în acelaşi mesaj: "De aceea, timpul care trebuie dedicat rugăciunii nu poate deveni niciodată un alibi pentru a-l neglija pe aproapele aflat în dificultate. Este adevărat contrariul: binecuvântarea Domnului coboară asupra noastră şi rugăciunea ajunge la scopul său atunci când sunt însoţite de slujirea adusă săracilor".
"Trebuie să mergem la cei săraci aşa cum alergăm la foc"
(Sfântul Vincenţiu de Paul)
Adrian Petruţ
