În sărbătoarea Sfântul Vincenţiu de Paul, 27 septembrie (24 aprilie 1581 - 27 septembrie 1660), dacă definim carisma noastră vincenţiană ca o călătorie, care îl urmează pe Cristos, în nevoile spirituale şi materiale ale celor care sunt cei mai săraci, atunci colaborarea a făcut parte din istoria noastră de la început.
Prin definiţie colaborarea este participarea activă, alături de alte persoane, la realizarea unei acţiuni, a unei opere etc. care se efectuează în comun.
Sfântul Vincenţiu de Paul a intuit magistral că, pentru soluţionarea problemelor care necesită imaginaţie sau viziune, implementarea de proiecte noi, dar şi schimbul de cunoştinţe şi idei, colaborarea este de nepreţuit.
Totul începe de la formarea comunităţii, din acele persoane care decid să-şi trăiască credinţa, iubind şi dăruindu-se aproapelui în nevoi, în a-l urma pe Cristos. Aceste comunităţi trebuie să devină adevărate izvoare de credinţa şi iubire, de rugăciune şi de acţiune. Armonia şi încrederea membrilor este dată de compasiunea şi dragostea atentă faţă de săraci, şi unii faţă de alţii, care-i definesc şi îi motivează, înţelegând importanţa colaborării între ei.
Principiile definitorii ale dinamicii colaborării, împărtăşite de sfântul Vincenţiu de Paul, şi câteva reflecţii, adaptate după www.famvin.org, în cele ce urmează:
Dorinţa de a colabora
Să ne oferim lui Dumnezeu spre a fi de folos şi de ajutor săracilor, să fim mai buni şi să nu fim lipsiţi de curaj.
Ar trebui să-i ajutăm (pe cei săraci) în orice fel şi să o facem prin noi înşine şi cu ajutorul altora; făcând acest lucru, vestim evanghelia, prin cuvânt şi prin faptă.
Trebuie să comunicăm unul cu celălalt, să lucrăm împreună pentru a găsi cele mai eficiente modalităţi de a sluji celor nevoiaşi.
Începeţi proiecte noi
Răbdare; începuturile oricărui proiect sunt întotdeauna dificile.
Cei care pun în practică proiectul trebuie să arate că au forţa, energia, capacitatea de a finaliza proiectul - a spune că este posibil.
Să punem în comun abilităţile şi punctele noastre forte pentru servicii mai bune celor care au nevoie de noi.
Când apar probleme.
Întotdeauna şi oriunde am merge purtăm în noi, defectele şi imperfecţiunile noastre.
Când trebuie să lucrăm cu alţii, cu toţii putem fi dificili, încăpăţânaţi, mândri, deranjaţi, neîncrezători, motivaţi de mândria noastră personală, mai degrabă decât de binele comun, care se realizează prin efort colectiv.
Dar trebuie să perseverăm. Trebuie să putem gestiona întâlnirile noastre cu o atitudine pozitivă, trebuie să fim înţelegători şi concilianţi.
Trebuie să faceţi lucruri puţin câte puţin.
Niciodată faptele noastre să nu fie fără rod.
Iubirea este inventivă la infinit. Colaborarea oferă un teren fertil pentru această creativitate, care promovează umanitatea, blândeţea, dăruirea de sine şi zelul.
Sfântul Vincent de Paul - model de colaborare
Mă rog Domnului nostru să vă întărească în lucrarea voastră!
Trăiţi mereu împreună, în caritate şi mare afecţiune!
Trebuie să ne ajutăm, să ne sprijinim reciproc şi să ne străduim să integrăm persoanele pentru care şi cu care lucrăm!
Nu există caritate fără dreptate!
Caritatea este liantul care leagă comunităţile de Dumnezeu şi oamenii între ei.
Adrian Petruţ

