Mesajul superiorului general, pr. Tomaz Mavrič, din Congregaţia Misiunii, pentru sărbătoarea Sfântul Vincenţiu de Paul, din 27 septembrie, adresat întregii familii vincenţiene, are ca temă "Vincenţiu, un mistic al caritaţii".

După salutul "Harul şi pacea lui Isus să fie totdeauna cu noi", superiorul general îşi exprimă "recunoştinţa profundă şi admiraţia pentru toţi care slujesc pe «domnii şi stăpânii noştri» (săracii) din întreaga lume, ca martori ai iubirii lui Isus!"

Superiorul general ne aminteşte că anul 2017 este un "timp special de har" pe care ni-l oferă Providenţa divină, pentru aniversarea a 400 ani de carismă şi spiritualitate vincenţiană.

Motoul întregii Familii Vincenţiene, pentru 2017, care va străluci în toate activităţile este: "Am fost străin şi m-ai primit" (Matei 25,35).

Tema mesajului provoacă pe fiecare vincenţian să răspundă, în mod individual şi ca grup, la întrebarea: De ce putem spune despre sfântul Vincenţiu de Paul că el a fost un "mistic al carităţii"?

Reflecţia asupra întrebării, va trebui neapărat să ducă pe fiecare vincenţian să se angajeze la citirea textelor Sfintei Scripturi, inspiratoare pentru sfântul Vincenţiu de Paul, a conferinţelor şi scrierilor sale, la punerea în practică a rugăciunii zilnice şi a dragostei pentru săraci.

Un mistic este cel care aprofundează şi devine prins în misterul iubirii lui Dumnezeu pentru creaţie, iar apoi este de acord să recunoască necesitatea iubirii în lume şi să acţioneze.

Pentru sfântul Vincenţiu de Paul, această dragoste a lui Dumnezeu (sau mai bine, "actul iubirii"), este în mod prioritar pentru persoanele sărace şi marginalizate.

Sărbătoarea sfântului Vincenţiu de Paul ne oferă o nouă oportunitate de a examina motivaţiile şi modurile de gândire, de planificare şi de acţiune a sfântului Vincenţiu de Paul.

Adrian Petruţ