|
| © Vatican Media |
Liturghia în bazilica vaticană prezidată de cardinalul secretar de stat Pietro Parolin
Pelerin neobosit al speranţei şi al păcii
"Marea misiune eclezială şi istorică" a Sfântului Ioan Paul al II-lea a fost aceea de "a introduce Biserica în al treilea mileniu" şi el s-a angajat în ea "cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toate forţele sale în cei douăzeci şi şase de ani ai pontificatului său imens", ca "pelerin neobosit" al evangheliei "până la colţurile cele mai îndepărtate ale planetei", precum şi slujitor neobosit al păcii. Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin cuprinde între aceste cuvinte semnificaţia vieţii şi a pontificatului Papei Wojtyła, în omilia rostită miercuri, 2 aprilie 2025, la altarul Mărturisirii în bazilica vaticană, cu ocazia Liturghiei pentru a XX-a aniversare a morţii pontifului polonez.
Au fost numeroşi credincioşii veniţi din diferite părţi ale lumii, între care şi circa două sute veniţi din Cracovia - unde Ioan Paul al II-lea a fost mai întâi episcop auxiliar şi apoi arhiepiscop până la alegerea la pontificat -, unii în haine tradiţionale, conduşi de cardinalul Stanisław Dziwisz, îndelung secretar particular al lui Wojtyła şi actual arhiepiscop emerit al oraşului. Cardinalul a concelebrat împreună cu Parolin şi cu circa treizeci de cardinali şi tot atâţia prelaţi; între primii Giovanni Battista Re, decan al Colegiului, şi Leonardo Sandri, vice-decan (care în acea vreme ca arhiepiscop substitut al Secretariatului de State a anunţat lumii moartea pontifului); între ceilalţi, arhiepiscopii Paul Richard Gallagher, secretar pentru Raporturile cu Statele şi Organizaţiile Internaţionale, şi Tadeusz Wojda, preşedinte al episcopatului polonez. Au participat la rit, animat de cântările Capelei Giulia, şi preşedintele consiliului de miniştri italian, Giorgia Meloni, o delegaţie a guvernului polonez, ambasadori din multe ţări acreditaţi la Sfântul Scaun şi diferite autorităţi vaticane.
Emoţie, dar şi recunoştinţă şi bucurie însoţesc celebrarea, ritmată de multe amintiri, aproape instantanee din "acele zile de acum douăzeci de ani": la omilie, cardinalul Parolin, în acea vreme sub-secretar pentru Raporturile cu Statele, citează Via Crucis la Colosseum, la 25 martie 2005, Vinerea Sfântă, "însoţită de imaginea papei îmbrăţişat de cruce în capela sa"; apariţia pontifului "de acum fără cuvinte" la fereastra Palatului Apostolic, după două zile, pentru binecuvântarea pascală; aşteptarea întâlnirii sale cu Domnul, "realizată când se făcuse seară", la 2 aprilie 2005, ajunul duminicii Milostivirii Divine. Şi apoi "mulţimile" venite la Roma cu "afect de nestăvilit" pentru a aduce "ultimul lor rămas-bun pământesc" unui mare păstor care, în "boala sa prelungită", a fost "solidar cu suferinţa lumii".
Tuturor acestor imagini cardinalul Parolin oferă o cheie de lectură, reluând Tripticul roman, ultima compoziţie poetică a lui Ioan Paul al II-lea în care întreaga realitate este contemplată ca "o viziune a lui Dumnezeu, Primul Văzător". În acest sens, subliniază cardinalul, viaţa şi misiunea Papei Wojtyła s-au desfăşurat "în totală, continuă transparenţă în faţa ochilor lui Dumnezeu" şi din acest fundament au derivat "curajul extraordinar şi statornicia mărturiei de credinţă" oferite de pontiful polonez în douăzeci şi şase de ani de "pontificat imens", condus ca "pelerin neobosit până la marginile pământului pentru a duce acolo vestea evangheliei". Nu lipseşte, în omilia cardinalului secretar de stat, amintirea atentatului suferit de pontif în Piaţa "Sfântul Petru" la 13 mai 1981 şi conştiinţa sa a modului în care Dumnezeu, "unic Stăpân al vieţii şi al morţii", l-a salvat. Apoi, de neuitat imaginea lui Ioan Paul al II-lea care deschide Poarta Sfântă de la bazilica vaticană la 24 decembrie 1999, dând început Marelui Jubileu din 2000, primul din al treilea mileniu. Cuvintele rostite atunci de pontif, afirmă cardinalul, şi îndeosebi invitaţia sa adresată Bisericii "să înainteze în larg cu încredere" încă răsună în Jubileul actual care "ne vede «Biserică în ieşire», navigatori în ape agitate, însă mereu pelerini ai speranţei".
Secretarul de stat aminteşte şi de participarea lui Wojtyła la Conciliul Vatican II, trăit ca episcop cu "recunoştinţă şi mândrie" şi devenit pentru el "busolă de orientare în slujirea pastorală universală, pentru Biserică şi pentru întreaga omenire". Nu întâmplător, unul dintre cuvintele conciliului pe care el îl folosea mai des era tocmai "Cristos" şi pentru aceasta "putea să exclame cu forţă impresionantă", încă de la începutul pontificatului său, la 22 octombrie 1978. "Nu vă fie frică! Deschideţi, ba chiar deschideţi larg porţile lui Cristos!", pentru că numai el "ştie ce este în om" şi numai el "are cuvinte de viaţă veşnică".
Din această convingere solidă, continuă cardinalul Parolin, derivă "autoritatea şi fermitatea" cu care Ioan Paul al II-lea putea să le reamintească popoarelor şi guvernanţilor responsabilitatea lor, îndemnându-i la "apărarea dreptăţii, a demnităţii persoanelor umane, a păcii". Asupra acestui ultim punct se opreşte secretarul de stat, privind "cu recunoştinţă şi admiraţie slujirea neobosită a păcii" a Papei Wojtyła, "avertismentele pasionate, iniţiativele diplomatice pentru a încerca până la capăt să înlăture războaiele". Multe apeluri ale sale, lansate "până în timpurile extreme ale vieţii sale", adaugă cardinalul, au rămas din păcate neascultate, "aşa cum li se întâmplă marilor profeţi"; dar mărturia sa şi fidelitatea sa faţă de Dumnezeu rămân solide şi vii şi astăzi, reprezentând un punct de referinţă constant în tentativa de "a reconstrui încontinuu pacea" în şi între naţiuni, ca "să aibă sens din nou să vorbim despre «familia popoarelor»".
În sfârşit, secretarul de stat aminteşte înmormântarea pontifului polonez prezidată la 8 aprilie 2005 pe platoul bazilicii vaticane de cardinalul Joseph Ratzinger, pe atunci decan al Colegiului Cardinalilor şi apoi succesor al aceluiaşi Wojtyła. Îndeosebi, Parolin evidenţiază "certitudinea poporului cu privire la sfinţenia papei răposat", precum şi cuvintele cu care viitorul Benedict al XVI-lea s-a adresat direct lui, "arătat la fereastra casei Tatălui: Binecuvântaţi-ne, Sfinte Părinte!". Aceeaşi invocaţie secretarul de stat şi-o însuşeşte astăzi, încheind omilia cu rugăciunea către Sfântul Ioan Paul al II-lea ca să binecuvânteze Biserica "pelerină a speranţei", să binecuvânteze "această omenire sfâşiată şi dezorientată, ca să găsească din nou calea demnităţii sale" şi să cunoască "bogăţia milostivirii şi a iubirii lui Dumnezeu".
Amintirea cardinalului Stanisław Dziwisz
care a fost îndelung secretar particular al lui Wojtyła
S-a apropiat de inima a milioane de persoane
"Au trecut douăzeci de ani de la acea zi şi Biserica încă păstrează amintirea emoţionată a unui păstor venit la Roma «dintr-o ţară îndepărtată», dar care, după un pontificat lung, între al doilea şi al treilea mileniu al creştinătăţii, s-a apropiat de inima a milioane de credincioşi în toată lumea." Cu emoţie, cardinalul Stanisław Dziwisz, arhiepiscop emerit de Cracovia, îndelung secretar particular al lui Wojtyła, a reevocat la începutul ritului acea zi de 2 aprilie 2005, ajunul sărbătorii Milostivirii Divine, în care "se încheia faza vieţii pământeşti şi a pontificatului lui Ioan Paul al II-lea". Cuvintele sale au răsunat în bazilica vaticană, cu ocazia Liturghiei celebrate de cardinalul Parolin, căruia cardinalul polonez i-a mulţumit "pentru că a acceptat să prezideze Euharistia de mulţumire adusă Domnului. Inima noastră se uneşte cu Sfântul Părinte Francisc - a adăugat Dziwisz. Ştim că la această oră se uneşte spiritual cu noi. Ne rugăm pentru sănătatea sa, ca Domnul să-i dea forţa necesară pentru a conduce Biserica pelerină în acest An jubiliar marcat de speranţă, în aceste timpuri dificile pentru Biserică şi pentru lume".
Cardinalul a explicat cum Ioan Paul al II-lea scria "că nu ştie când va veni «ultima chemare», dar că vrea «să se încredinţeze în întregime voinţei Domnului». Exprima şi încrederea că Cristos va face moartea sa «utilă pentru cauza mai importantă căreia încerc să slujesc: mântuirea oamenilor, salvgardarea familiei umane şi în ea a tuturor naţiunilor şi popoarelor»". Şi actualizând reflecţia a adăugat după aceea că "astăzi ştim când cartea vieţii lui Ioan Paul al II-lea a fost închisă. Suntem conştienţi şi de cât rod aduce sfinţenia sa. Credem cu fermitate că - aşa cum a spus cardinalul Joseph Ratzinger în ziua înmormântării sale - sfântul «papă stă acum la fereastra casei Tatălui, ne vede şi ne binecuvântează» (8 aprilie 2005)".
Isabella Piro
(După L'Osservatore Romano, 2 aprilie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
