Duminică, 14 septembrie 2014, la ora 9.00, Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, Sfântul Părinte a prezidat în bazilica vaticană sfânta Liturghie cu ritualul sacramentului Căsătoriei celebrat de 20 de perechi din Dieceza de Roma. Au concelebrat cu papa: cardinalul vicar Agostino Vallini, E.S. Mons. Filippo Iannone, vicegerent şi director al Centrului pentru Pastoraţia Familiei din Dieceza de Roma, şi 40 de preoţi prieteni ai soţilor. Prezentăm în continuare textul omiliei pe care papa a rostit-o după proclamarea sfintei Evanghelii şi înainte de liturgia căsătoriei:
Prima lectură ne vorbeşte despre drumul poporului în pustiu. Să ne gândim la oamenii aceea mărşăluind, conduşi de Moise; erau mai ales familii: taţi, mame, copii, bunici; bărbaţi şi femei de toate vârstele, atâţia copii, cu bătrânii cărora le era greu... Acest popor ne face să ne gândim la Biserica în drum prin deşertul lumii de astăzi, ne face să ne gândim la Poporul lui Dumnezeu, care este compus în cea mai mare parte din familii.
Acest lucru ne face să ne gândim la familii, la familiile noastre, în drum pe drumurile vieţii, în istoria de fiecare zi... Este incalculabilă forţa, încărcătura de umanitate conţinută într-o familie: ajutorul reciproc, însoţirea educativă, relaţiile care cresc cu creşterea persoanelor, împărtăşirea bucuriilor şi dificultăţilor... Familiile sunt primul loc în care noi ne formăm ca persoane şi în acelaşi timp sunt "cărămizile" pentru construirea societăţii.
Să ne întoarcem la relatarea biblică. La un moment dat "poporul n-a suportat călătoria" (Num 21,4). Sunt obosiţi, lipseşte apa şi mănâncă numai "mana", o hrană minunată, dăruită de Dumnezeu, dar care în acel moment de criză pare prea puţin. Atunci se plâng şi protestează împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: "De ce ne-aţi scos?..." (cf. Num 21,5). Există ispita de a se întoarce înapoi, de a abandona drumul.
Ne vine să ne gândim la perechile de soţi care "nu suportă călătoria", călătoria vieţii conjugale şi familiale. Oboseala drumului devine o oboseală interioară; pierd gustul Căsătoriei, nu mai iau apă din izvorul Sacramentului. Viaţa zilnică devine apăsătoare şi, de atâtea ori, "greţoasă".
În acel moment de rătăcire - spune Biblia - vin şerpii veninoşi care îi muşcă pe oameni, şi mulţi mor. Acest fapt provoacă părerea de rău a poporului, care cere iertare lui Moise şi îi cere să-l roage pe Domnul pentru ca să îndepărteze şerpii. Moise îl imploră pe Domnul şi El dă remediul: un şarpe de bronz, atârnat de un stâlp; oricine îl priveşte, este vindecat de veninul mortal al şerpilor.
Ce înseamnă acest simbol? Dumnezeu nu elimină şerpii, ci oferă un "antidot": prin acel şarpe de bronz, făcut de Moise, Dumnezeu transmite forţa sa de vindecare care este milostivirea sa, mai puternică decât veninul ispititorului.
Isus, aşa cum am ascultat în Evanghelie, s-a identificat cu acest simbol: de fapt, Tatăl, din iubire l-a "dat" pe El, pe Fiul unicul născut, oamenilor pentru ca să aibă viaţa (cf. In 3,13-17); şi această iubire imensă a Tatălui îl determină pe Fiul, pe Isus, să se facă om, să se facă servitor, să moară pentru noi şi să moară pe o cruce; pentru aceasta Tatăl l-a înviat şi i-a dat stăpânirea asupra întregului univers. Aşa se exprimă imnul din Scrisoarea către Filipeni a sfântului Paul (2,6-11). Cine se încredinţează lui Isus răstignit primeşte milostivirea lui Dumnezeu care vindecă de veninul mortal al păcatului.
Remediul pe care Dumnezeu îl oferă poporului este valabil, îndeosebi şi pentru soţii care "nu suportă drumul" şi sunt muşcaţi de ispitele descurajării, infidelităţii, regresiunii, abandonării... Şi lor Dumnezeu Tatăl li-l dăruieşte pe Fiul Isus, nu pentru a-i condamna, ci pentru a-i mântui: dacă se încredinţează Lui, îi vindecă prin iubirea milostivă care provine din Crucea sa, prin forţa unui har care regenerează şi repune pe drumul vieţii conjugale şi familiale.
Iubirea lui Isus, care a binecuvântat şi a consacrat unirea soţilor, este în măsură să menţină iubirea lor şi s-o reînnoiască atunci când omeneşte se pierde, se sfâşie, se epuizează. Iubirea lui Cristos poate să restituie soţilor bucuria de a merge împreună; pentru că aceasta este căsătoria: drumul împreună al unui bărbat şi al unei femei, în care bărbatul are misiunea de a o ajuta pe soţie să fie mai femeie, iar femeia are misiunea de a-l ajuta pe soţ să fie mai bărbat. Aceasta este misiunea pe care o aveţi între voi. "Te iubesc şi pentru aceasta te fac mai femeie" - "Te iubesc şi pentru aceasta te fac mai bărbat". Este reciprocitatea diferenţelor. Nu este un drum uşor, fără conflicte: nu, n-ar fi uman. Este o călătorie angajantă, uneori dificilă, uneori şi conflictuală, dar aceasta este viaţa! Şi, în mijlocul acestei teologii pe care ne-o dă Cuvântul lui Dumnezeu despre poporul aflat în drum, şi despre familiile aflate în drum, despre soţii aflaţi în drum, un mic sfat. Este normal ca soţii să se certe, este normal. Mereu se face. Dar vă sfătuiesc: niciodată să nu terminaţi ziua fără a face pace. Niciodată. Este suficient un mic gest. Şi astfel se continuă să se meargă. Căsătoria este simbol al vieţii, al vieţii reale, nu este o "fiction"! Este sacrament al iubirii lui Cristos şi a Bisericii, o iubire care are în Cruce verificarea sa şi garanţia sa. Vă doresc vouă tuturor un drum frumos: un drum rodnic; fie ca iubirea să crească. Vă doresc fericire. Vor exista crucile, vor exista. Dar mereu Domnul este acolo pentru a ne ajuta să mergem înainte. Fie ca Domnul să vă binecuvânteze!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
