Scrisoarea unui pelerin al speranţei

Dragă Dumnezeu,

Îţi scriu aceste rânduri de pe drumul de întoarcere de la Pelerinajul Speranţei, la care tocmai tu m-ai trimis. Simt nevoia să-ţi scriu din acest scaun de autocar pentru că în sfârşit ţi-am înţeles motivele pentru care m-ai făcut să trec prin toate aceste experienţe şi-ţi sunt profund recunoscător pentru ele.

Înainte să plec în această peregrinare, meditam la cele frumoase cuvinte din limba română pe care chiar tu i le-ai inspirat slujitorului tău Nicolae Steinhardt: "Numai creştin fiind mă vizitează - în pofida oricărei raţiuni - fericirea. Numai datorită creştinismului nu umblu crispat, jignit, pe străzile diurne, nocturne ale oraşului - şi nu ajung să fiu şi eu unul dintre acele cadavre pe care le poartă vii apa curgătoare a vieţii. Şi nu mă număr printre cei care n-au înţeles încă că mai fericit este a da decât a lua." Şi meditam intens la cuvintele din Jurnalul Fericirii pentru începusem să devin unul din acele "cadavre pe care le poartă vii, apa vieţii". Eram într-un burnout puternic, mă lăsasem acaparat de muncă şi uitasem să mai trăiesc, uitasem să mai cred, uitasem să mai fiu EU. Însă TU care pe toate le poţi, TU care eşti însuşi Iubirea n-ai vrut încă o dată în plus să renunţi la mine. Şi încă nu reuşesc să înţeleg de ce merit atâta grijă şi îndurare din partea ta.

Cert e că la mai puţin de 2 zile, înainte de această călătorie iniţiatică, Toby, sufletul de motan care mi-a fost cel mai aproape în ultima perioadă, a hotărât să-ţi facă o "vizită". Şi atunci în mijlocul durerii mi-am amintit de "prietenul meu" Papa Francisc şi de promisiunea lui că la Final, în "Sâmbăta Veşniciei", "viaţa veşnică va fi o uimire împărtăşită, unde fiecare creatură, transformată în mod luminos, va ocupa locul său şi va avea ceva de oferit săracilor definitiv eliberaţi". Astfel, conectat la această promisiune din Laudato si', am hotărât să plec în pelerinaj, cu dorinţa de a găsi liniştea Papei Francisc şi de a-l întreba cum e drumul către Veşnicie, daca promisiunea e reală, dacă te-a "zărit" şi dacă le dă o mână de ajutor lui Toby şi tuturor celor pe care i-am pierdut vremelnic ca să găsească calea către tine. Şi de asta am plecat cu speranţă, am plecat lăsând la o parte fricile puerile, precum faptul că nu prea cunosc lumea sau că nu m-aş putea integra în grup, că nu m-aş putea conecta spiritual.

Însă TU aveai mult mai multe planuri pentru mine...

Şi am văzut asta încă de la plecare, de la autocarul animat de cântece şi voie bună, până la albastrul Dunării şi ritmurile afro din Catedrala "Sfântul Ştefan". Dar mai ales mi-am dat seama când am ajuns în Cetatea Eternă, în Piaţa "San Pietro" şi am văzut marea de tineri animaţi de un singur ţel: să fie împreună în numele tău. Şi chiar atunci mă gândeam că în anii 70 domnul John Lennon scria un cântec despre cum lumea ar fi un loc mai bun dacă n-ar exista nici Rai deasupra, nici Iad dedesubt şi ar fi aşa doar simplu cer deasupra. Cu tot respectul pentru domnul Lennon, dar cred că n-a văzut vreodată cum arată un grup de oameni pentru care cerul de deasupra înseamnă Iubire Infinită. Pentru că eu asta am văzut acolo în piaţă şi nu doar în "San Pietro", ci şi pe străzile din Roma, unde erau prezente la orice colţ de stradă bucuria, credinţa şi mai ales speranţă făurii unei lumi mai bune în numele tău. Am văzut-o într-un nod în gât când am auzit o tânără spunând că pentru a ierta trebuie mai întâi să te ierţi, am văzut-o în predica unui preot care a ţinut să-mi reamintească că, oricât de mult aş fi respins în viaţă, TU n-o să mă respingi niciodată. Am văzut-o pe urcuşul liniştii de la Assisi ce a părut ca o cale către cruce, am văzut-o la mormântul slujitorului tău Carlo Acutis. Am văzut-o în liniştea de la mormântul prietenului nostru comun Papa Francisc, când am realizat că promisiunea din Laudato si' e adevărată şi e inspirată de tine. Am văzut-o la familiile de români care şi-au pus din bunăvoinţă şi dragoste către tine casele şi inimile la dispoziţie pentru noi. Dar mai ales am văzut-o pe "Colina Paladina" de la Tor Vergata unde peste 1 milion de oameni tineri, preoţi, ierarhi şi persoane consacrate au făcut linişte în faţa a ceea ce reprezinţi, Sfântul Sacrament, dar mai ales în faţa Crucii, pe care unicul tău Fiu s-a urcat şi s-a sacrificat îmbrăţişându-ne pe noi toţi şi întreaga creaţie. Pentru că atât de mult ai iubit şi continui să iubeşti lumea...

Astfel am ajuns să înţeleg care e scopul acestei călătorii, acestei peregrinări către tine... am ajuns să înţeleg că Biserica nu e doar acea clădire cu cruce deasupra, e milionul de oameni de la Tor Vergata, Biserica sunt voluntarii care şi-au pus timpul şi forţa de muncă, Biserica sunt confesorii care au stat în soare şi au ascultat şi dat sfaturi şi au acordat iertarea ta zecilor de mii de tineri, Biserica sunt preoţii şi ierarhii care s-au pus în slujba ta şi a tinerilor, au stat între ei şi i-au ajutat pe cei fără posibilităţi sau cu dizabilităţi să facă aceasta călătorie. Biserica e fiecare gest de iubire, de ajutor şi de mângâiere a aproapelui din aceste zile. Biserica e papa şi papa e întru Biserică pentru că, aşa cum spune Sfântul Augustin citat de Papa Leon în discursul de inaugurare: "Ceea ce sunt pentru voi, mă înspăimântă; ceea ce sunt împreună cu voi, mă consolează. Pentru voi sunt un episcop, dar împreună cu voi sunt un creştin. Prima este o datorie, a doua este un har. Prima este un pericol, cea din urmă este mântuirea". Şi mai ales am înţeles că Euharistia nu e doar pâine şi vin binecuvântat, ci e însăşi viaţa. De aceea sunt sigur că tu ştiai bine că aveam nevoie să trăiesc şi să simt toate astea. Trebuia să simt şi să trăiesc din nou evanghelia, vestea cea bună: "Cristos Înviat nu mai moare, moartea nu mai are nicio putere asupra Lui."

Iar toate astea le-am putut trăi pentru că TU m-ai trimis în aceste călătorie, alături de un milion de suflete, dar mai ales alături de cele circa 50 de suflete împreună cu care am devenit ca o mică familie. O familie plină de surâsuri tinereşti gata oricând să se ajute, să se sprijine, să creadă, să spere şi să iubească în numele tău. O familie care a trăit în 11 vieţi în 11 zile şi totuşi acum la întoarcerea din pelerinaj cu cel puţin 11 ani mai tânără, cel puţin eu aşa mă simt.

De aceea acum în ultima zi sunt puţin confuz. Nu ştiu cum o să mă descurc când o să mă întorc acasă, să găsesc calea prin oraş fără steguleţ şi fără indicaţiile preţioase şi mai ales fără să aud strigându-se: "Iaşule!" Nu ştiu dacă nu cumva nu voi mai putea asculta un cântec dacă nu e în tonalitatea şi armonia potrivită. Nu ştiu dacă nu cumva o să cred că toate horele şi sârbele trebuie să fie bucovinene ca să merite jucate. Nu ştiu dacă nu cumva o să cred că orice cântec trebuie însoţit de chitară, orgă şi darabană. Nu ştiu dacă nu cumva o să cred că nu voi găsi niciodată colegi de camera mai buni. Nu ştiu dacă voi mai putea să mă mai descurc fără să fiu însoţit de spiritul şi generozitatea tinerească.

De asta ştiu sigur că voi purta mereu în inimă şi-n suflet amintirile şi experienţele trăite în această călătorie, pentru că ele sunt speranţa mea în tine, pentru că ele mă fac un pelerin al speranţei.

Aşa încât, Doamne, îţi scriu aceste rânduri ca să-ţi mulţumesc şi să-ţi aduc slavă ţie şi preasfântului tău Fiu, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Cristos, dar şi ca să te rog să binecuvântezi, să aperi şi să ţii mereu în grija ta această familie de peregrini uniţi de dragostea pentru tine, pentru că ei aduc speranţă pentru o lume nouă, o lume în care pacea ta să fie o realitate permanentă. Şi dacă, animaţi de iubirea ta nemărginită, au reuşit să producă o schimbare în sufletul unei creaturi cinice, antisociale şi nevrednice ca mine, atunci orice le este posibil. Deci, te rog, Doamne, ţine-i mereu tineri şi frumoşi şi ţine-le mereu iubirea de aproapele vie ca să facă lumea mai bună şi să întreţină mereu speranţa aprinsă!

Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că mi-ai ascultat ruga, pentru răbdare şi iubirea ta nemărginită şi pentru că nu m-ai părăsit vreodată. Îţi mulţumesc că mi-ai arătat din nou calea şi oamenii buni de care să mă înconjor...

Şi, mai ales, îţi mulţumesc pentru speranţa nou clădită în tinereţe, în Biserica vie şi-n veşnicie...

Cu drag al tău pelerin întru speranţa Sâmbetei Veşniciei,

Andrei Chirilă

* * *

Jubileul Tinerilor | 29 iulie - 3 august 2025


 

Articol etichetat cu:

Pelerinajul Speranței tineret Roma Papa Francisc Euharistie Biserica speranţă Carlo Acutis