Iaşi: Consacrarea altarului şi redeschiderea Catedralei "Adormirea Maicii Domnului"

Consacrarea noului altar şi redeschiderea Catedralei "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi au avut loc miercuri, 15 septembrie 2021, în comemorarea Sfintei Fecioare Maria Îndurerată. Liturghia care a început la ora 10.30 a fost prezidată de PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi; au concelebrat opt episcopi şi peste 150 de preoţi din dieceză şi din afara acesteia. Au fost prezenţi la evenimentul istoric persoane consacrate şi aproximativ 1200 de credincioşi. Cântarea a fost susţinută de corul catedralei, dirijat de pr. Robert Râtan şi susţinut de orgă de Octavian Bişoc. A fost interpretată "Missa de Angelis".

Au participat oaspeţi din străinătate, oficialităţi, numeroşi credincioşi, catolici şi ortodocşi, persoane consacrate. Mulţi credincioşi au venit din dieceză.

Toţi au adus mulţumire lui Dumnezeu pentru că, aşa cum afirma PS Iosif Păuleţ în scrisoarea pastorală trimisă în preajma acestui eveniment, "fiind biserica-mamă a unei dieceze, catedrala este casa tuturor şi este deschisă tuturor. Ea este casa de rugăciune pentru întreaga comunitate diecezană. Este un spaţiu sacru, un loc de purificare şi de sfinţire, în care credinciosul poate experimenta iertarea, iubirea şi milostivirea lui Dumnezeu. Dar, mai ales, catedrala este locul în care comunitatea, unită cu episcopul ei, trăieşte şi creşte în credinţă prin celebrarea Euharistiei, misterul prezenţei lui Cristos cu noi şi în noi".

Printre invitaţii de seamă s-au numărat: PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi, ÎPS Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit emerit de Bucureşti, PS Iosif-Csaba Pál, episcop de Timişoara, PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, PS Cristian Crişan, episcop auxiliar de Blaj, şi PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti.

Procesiunea cu episcopii celebranţi a pornit din palatul episcopal, pentru a intra în Catedrala "Adormirea Maicii Domnului", la finalul lucrărilor de restaurare, consolidare şi integrare turistică a acesteia.

La începutul celebrării, PS Iosif Păuleţ a dat cuvântul ÎPS Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, a citit un mesajul, în calitatea sa de reprezentant al Sfântului Părinte: "Am acceptat cu plăcere invitaţia pe care mi-a adresat-o episcopul dumneavoastră, Excelenţa Sa Mons. Iosif Păuleţ, de a aduce salutul Sanctităţii Sale Papa Francisc tuturor celor adunaţi pentru sfinţirea noului altar şi binecuvântarea lucrărilor de restaurare a vechii catedrale romano-catolice din Iaşi, consacrată Adormirii Maicii Domnului, subliniind astfel comuniunea acestei Biserici locale cu succesorul lui Petru, principele apostolilor". Referindu-se la catedrală ca locuinţa lui Dumnezeu, nunţiul a adăugat: "De fiecare dată când veţi intra în această catedrală, amintiţi-vă că Dumnezeu însuşi ne-a dat lumea ca pe o casă temporară şi cerul ca pe un scop final, căruia această sfântă biserică catedrală este imagine în timp şi spaţiu. Noi suntem pietrele vii cu care se zideşte biserica lui Cristos".

PS Iosif Păuleţ a binecuvântat "catedra", scaunul episcopal. Apoi, păstorul Diecezei de Iaşi a sfinţit apa şi a stropit cu apa binecuvântată poporul, pereţii, vitraliile, uşile, cripta şi orga, străbătând catedrala şi, întorcându-se în prezbiteriu, binecuvântând altarul şi amvonul. Cu insigne şi cu broşura pregătită pentru celebrare, toţi cei prezenţi au intrat în atmosfera celebrării, atât în catedrală, cât şi în curtea acesteia, unde erau aşezate trei ecrane led mari şi sonorizare, pentru participa cât mai bine la celebrare.

S-au proclamat lecturile sfinte. Înainte de proclamarea primei lecturi, cartea cu textele din Scriptură a fost arătată poporului, semn că în catedrala ce avea să fie sfinţită va răsuna cuvântul lui Dumnezeu, iar prima proclamare a cuvântului lui Dumnezeu a devenit şi binecuvântarea noului amvon.

Predica a fost rostită de păstorul Diecezei de Iaşi, PS Iosif Păuleţ. În prima parte a vorbit despre ceea ce a însemnat această catedrală pentru cei care ne-au precedat, de fapt, în această biserică "nu suntem niciodată singuri... Alături de noi este mereu o prezenţă, cea a lui Dumnezeu, care ne veghează şi ne învăluie cu iubirea sa. Alături de noi este Sfânta Fecioară Maria, căreia îi este dedicată această catedrală, sfinţii şi îngerii. Alături de noi sunt atâţia credincioşi care, în cei peste 230 de ani de existenţă a acestei biserici, s-au adunat aici, împreună cu păstorii lor, pentru a-l lăuda şi preamări pe Dumnezeu". Preasfinţitul Iosif a vorbit în cea de-a doua parte despre semnificaţia altarului, printre altele, amintind că "altarul este semn al lui Cristos, piatra unghiulară, care susţine întregul edificiu al Bisericii. Ba mai mult, altarul este Cristos însuşi, aşa cum au subliniat sfinţii părinţi ai Bisericii. În plus, altarul este semn al unităţii şi al comuniunii credincioşilor. Bisericile nu sunt monumente: sunt locuri însufleţite, în care comunitatea credincioşilor se adună pentru a experimenta bucuria de a fi biserică, o comunitate de credinţă unită în jurul păstorului ei, care, animată de Duhul Sfânt, trăieşte şi se hrăneşte din comuniunea cu Cristos Domnul".

După Litania tuturor sfinţilor, la piciorul altarului s-au aşezat relicve ale sfinţilor: relicvele din altarul vechi, relicvele sfinţilor apostoli Filip şi Iacob, ale Sfântului Hipolit, martir, şi cele ale fericiţilor români: Anton Durcovici, Vladimir Ghika, Veronica Antal, Ieremia Valahul şi Vasile Aftenie.

Au urmat: rugăciunea de consacrare, ungerea altarului cu sfânta crismă; apoi pe altar s-a aşezat un vas cu cărbuni aprinşi, s-a pus tămâie şi s-a incensat spaţiul catedralei. Pe altarul consacrat s-au pus faţa de altar, florile şi lumânările care au fost aprinse de către episcop.

La finalul celebrării au fost mai multe discursuri de mulţumire, rostite de: pr. Mihai Budău, vicar episcopal, care a coordonat îndeaproape din partea Episcopiei de Iaşi a lucrărilor de restaurare şi consolidare efectuate la catedrală; ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, din partea Conferinţei Episcopilor Catolici din România, PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iaşi, Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, pr. Cătălin Vatamanu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, reprezentant din partea ÎPS Teofan, arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Vasile Asandei, director general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, agenţia de finanţare.

ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, din partea Conferinţei Episcopilor Catolici din România, a rememorat anii slujiţi ca episcop auxiliar la Iaşi, celebrând de atâtea ori în această catedrală. Începându-şi discursul cu cuvintele psalmistului: "Cât sunt de plăcute lăcaşurile tale, Doamne!", a continuat: "Astăzi admirăm un reflex al acestor lăcaşuri cereşti, această catedrală, care străluceşte de frumuseţe şi care ne invită să ridicăm privirile spre cer". Tot cu psalmistul vreau să închei, spunând: «Un lucru cer de la Domnul, să locuiesc în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele», aşa trebuie să dorim întotdeauna, să rămânem în casa Domnului, pentru că aici ne întâlnim cu Dumnezeu, aici vorbim cu Dumnezeu, aici Dumnezeu ne ascultă şi ne luminează calea pe care trebuie să mergem".

A luat cuvântul PS Petru Gherghel, episcop emerit, "inima acestei lucrări", cum l-a prezentat pr. Mihai Budău, deoarece demersurile pentru renovarea catedralei au fost începute în mandatul său de episcop de Iaşi, Excelenţa Sa fiind cel care a semnat contractul de finanţare a acestor lucrări în 14 decembrie 2017. "Ce-aş putea să spun la această sfântă şi fericită ocazie", a rostit emoţionat PS Petru. "Că sunt emoţionat, că sunt bucuros... De ce ne bucurăm? Pentru acest monument de artă, un adevărat - pentru noi - tezaur de credinţă... Intrând aici, intrăm în istorie... Acest monument să fie un lăcaş de bucurie sufletească. Aici ne vorbesc toate imaginile, tot ce s-a reînnoit, altarul, orga, dar nu uităm - şi de aceea suntem emoţionaţi - că aici locuieşte Dumnezeu... aşa cum locuieşte în toate catedralele şi bisericile, pe care lumea le stimează şi le iubeşte... Suntem emoţionaţi că noi, cei de pe pământ, am oferit această frumuseţe pentru istorie şi artă, dar mai ales pentru Isus care locuieşte aici... şi încă şi mai mult pentru noi, pentru că Maica lui Isus este cea care a ocrotit această catedrală şi o ocroteşte mai departe, şi orice biserică".

Înainte de binecuvântarea finală, ultimul discurs l-a rostit PS Iosif Păuleţ, care a adresat mulţumiri tuturor celor implicaţi în reuşita acestui eveniment, precum şi oaspeţilor care au participat la această sărbătoare. Reluând un fragment din scrisoarea sa pastorală intitulată "Catedrala «Adormirea Maicii Domnului» din Iaşi - casă a lui Dumnezeu şi biserica-mamă a Diecezei de Iaşi" - "Suntem chemaţi nu doar să admirăm aspectul exterior, istoric sau artistic al catedralei, ci mai ales să redescoperim importanţa ei ca biserică-mamă, casă de rugăciune şi de sfinţire pentru toţi credincioşii, semn al comuniunii în credinţă cu apostolii şi cu urmaşii lor" - episcopul Diecezei de Iaşi a subliniat: "Această casă a lui Dumnezeu să fie cu adevărat un semn al comuniunii noastre, cu credinţa celor care ne-au precedat, să fie locul în care să experimentăm în mod vizibil frumuseţea de a fi Biserică, să fim imbold în vederea creşterii noastre în speranţă, în credinţă şi mai ales în iubire, esenţa religiei noastre creştine".

Bucuria sfinţirii catedralei a fost marcată şi printr-un concert vocal-simfonic, în seara anterioară, marţi, 14 septembrie, când corul "Juvenes Ecclesiae" a interpretat "Missa Încoronării", de W.A. Mozart, acompaniat de Orchestra "Tineri interpreţi ieşeni", în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină".

Cu ocazia redeschiderii catedralei, s-a tipărit şi s-a lansat cartea Catedrala romano-catolică Iaşi, ediţia a doua.

ERCIS Media şi ERCIS FM au transmis în direct evenimentul consacrării altarului şi redeschiderii Catedralei "Adormirea Maicii Domnului", transmisiunea fiind preluată şi pe TVR Iaşi, Angelus TV, Radio România Iaşi, Radio Maria şi Maria TV

Fie ca bunul Dumnezeu să binecuvânteze catedrala şi pe toţi cei care cu credinţă şi evlavie se vor ruga în ea.

Pr. Adrian Blăjuţă

* * *

Predica rostită de PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi

"Tresaltă de bucurie, Sfânta Maică Biserică, împodobită cu splendoarea luminii sale; să răsune acest sfânt lăcaş de strigătele puternice ale mulţimii!"

Excelenţele Voastre, Sfinţiile Voastre, Stimate autorităţi, iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Am preluat aceste cuvinte din preconiul pascal, care răsună în noaptea glorioasă a Învierii Domnului, pentru a încerca să exprim în cuvinte sentimentul de bucurie care ne încearcă în aceste momente, la vederea frumuseţii reînnoite a catedralei noastre.

Salut cu emoţie biserica noastră mamă şi îi spun din toată inima:

- Eşti vrednică să te numeşti şi să fii casă a lui Dumnezeu!

- Eşti vrednică să fii casa celor săraci, a celor deznădăjduiţi, a celor marginalizaţi!

- Eşti vrednică să fii casa comunităţii noastre diecezane!

- Eşti măreaţă, dar nu datorită dimensiunilor materiale, ci pentru că eşti semn al măreţiei lui Dumnezeu şi figură a frumuseţii veşnice din casa Tatălui ceresc!

- Mărturie a trecutului, tu, biserică mamă a Diecezei de Iaşi, ne inviţi să ne însuşim identitatea noastră creştină, mărturisită şi apărată de înaintaşii noştri, şi să fim şi noi atenţi la impulsurile Duhului Sfânt pentru a putea "deschide drumuri de speranţă dând ce-i mai bun din noi", aşa cum ne invita Papa Francisc la Iaşi, în urmă cu doi ani.

Dumnezeu este prezent în mijlocul poporului său - acesta este mesajul pe care catedrala noastră ni-l transmite astăzi prin limbajul materiei modelate în forme de artă, simbol şi mărturie a credinţei celor care ne-au precedat. Aici nu suntem niciodată singuri! Alături de noi este mereu o prezenţă, cea a lui Dumnezeu, care ne veghează şi ne învăluie cu iubirea sa. Alături de noi este Sfânta Fecioară Maria, căreia îi este dedicată această catedrală, sfinţii şi îngerii. Alături de noi sunt atâţia credincioşi care, în cei peste 230 de ani de existenţă a acestei biserici, s-au adunat aici, împreună cu păstorii lor, pentru a-l lăuda şi preamări pe Dumnezeu. Vocile lor, imprimate în aceste pietre, ajung până la noi, astfel încât putem contempla astăzi cu ochii credinţei o mulţime de credincioşi care ne îmbrăţişează şi se roagă pentru noi, încă pelerini pe acest pământ.

Despre acest lucru ne vorbea şi Sfântul Părinte Papa Francisc, la 1 iunie 2019, atunci când a vizitat oraşul Iaşi: "Nu suntem fiinţe goale şi nici superficiale (spunea Sfântul Părinte). Există o reţea spirituală foarte puternică care ne uneşte, ne "conectează", ne susţine şi care este mai puternică decât orice alt tip de conexiune. Sunt rădăcinile noastre: conştiinţa că aparţinem unii altora, că viaţa fiecăruia este ancorată în viaţa celorlalţi".

Aceste cuvinte ale papei Francisc răsună astăzi pentru fiecare dintre noi, invitându-ne să nu uităm niciodată că aparţinem unii altora şi împreună îi aparţinem lui Cristos şi Bisericii sale clădite pe temelia apostolilor.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul, peste câteva momente vom consacra printr-un rit solemn noul altar al catedralei. Altarul se află în centrul oricărei biserici şi reprezintă centrul însuşi al adunării liturgice, deoarece spre misterul altarului ne conduce cuvântul lui Dumnezeu; pe altar se reînnoieşte sacrificiul lui Cristos; de pe altar primim pâinea vieţii.

Altarul este semn al lui Cristos, piatra unghiulară, care susţine întregul edificiu al Bisericii. Ba mai mult, altarul este Cristos însuşi, aşa cum spunea atât de frumos Sfântul Ioan Gură de Aur: "Misterul acestui altar de piatră este minunat: prin natură, piatra e doară piatră, dar devine sfântă datorită prezenţei trupului lui Cristos. Fără îndoială, este un mister de nedescris ca un altar de piatră să devină într-un anume fel însuşi trupul lui Cristos" (In ep. II ad Cor., hom. 20).

Dar altarul este şi semn al unităţii şi al comuniunii credincioşilor. Bisericile nu sunt monumente (sau nu sunt doar monumente): sunt locuri însufleţite, în care comunitatea credincioşilor se adună pentru a experimenta bucuria de a fi "biserică", o comunitate de credinţă unită în jurul păstorului ei, care, animată de Duhul Sfânt, trăieşte şi se hrăneşte din comuniunea cu Cristos Domnul. După cum unul este altarul, la fel să fim şi noi una în credinţă, în speranţă, în iubire. Sfântul Ignaţiu de Antiohia, scriind credincioşilor din Filadelfia, îi îndemna astfel: "Căutaţi să participaţi la o singură euharistie; căci unul este trupul Domnului nostru Isus Cristos şi unul este potirul unităţii sângelui său; unul este altarul, după cum unul este episcopul împreună cu preoţii şi diaconii, (...) pentru ca ceea ce faceţi să fie după voinţa Domnului".

Asemenea Sfintei Fecioare Maria, care stătea lângă crucea lui Isus, să ne adunăm şi noi în jurul altarului, în jurul lui Cristos, şi să-i mulţumim pentru toate binefacerile sale. Aici, la picioarele altarului, să reînnoim zi de zi DA-ul nostru de al urma pe Cristos şi de a ne lăsa ghidaţi de valorile evanghelice. Aici, în jurul altarului să exprimăm dorinţa noastră de a merge împreună pe calea păcii, a iubirii, a fraternităţii.

Sfânta Fecioară Maria, înălţată cu trupul şi cu sufletul la cer, Sfântul Iosif, soţul ei feciorelnic, Fericitul nostru episcop martir, Anton Durcovici, care a slujit în această catedrală, toţi sfinţii noştri patroni cereşti, să mijlocească la Dumnezeu harurile de care avem nevoie, pentru a da o bună şi frumoasă mărturie despre credinţa noastră. Amin.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:

15 septembrie: Iaşi: Consacrarea altarului şi redeschiderea Catedralei "Adormirea Maicii Domnului". Foto: Adrian Cuba

15 septembrie: Iaşi: Consacrarea altarului şi redeschiderea Catedralei "Adormirea Maicii Domnului". Foto: Andreea Dima / ERCIS Media

* * *

ERCIS Media: Iaşi: Consacrarea altarului şi redeschiderea Catedralei "Adormirea Maicii Domnului" (15 septembrie 2021) (link)

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗

Primăria Iaşi: Album foto pe pagina de Facebook (link)

TVR Iaşi: "Catedrala catolică veche a fost resfinţită" (link)

Iaşi TV Life: "S-a redeschis Catedrala romano-catolică"

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗

BZI Live: Pr. Adrian Blăjuţă invitat de Valentin Huţanu, despre redeschiderea catedralei catolice (16 septembrie)

Conținut extern de la YouTube Permite conținutul extern pentru a afișa acest material.
Deschide pe YouTube ↗

* * *

Editura "Presa Bună": A apărut cartea Catedrala Romano-Catolică din Iaşi, ediţia a II-a

* * *

Pe ercis.ro există o secţiune dedicată consacrării altarului şi redeschiderii Catedralei "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi, eveniment care a avut loc pe 15 septembrie 2021. Secţiunea poate fi accesată de pe coloana din stânga a primei pagini a ercis.ro ori din meniul principal, Actualitate > Secţiuni speciale.