Duminică, 4 decembrie 2022, în Biserica "Sfântul Mihail" din Satu-Nou (BC) s-a celebrat Liturghia în amintirea pr. Serafim Romila la împlinirea celor cinci ani de când a fost chemat în casa Tatălui. La celebrare au fost prezenţi PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, pr. Eduard Mihai Coşa (colegi cu pr. Serafim), pr. Egidiu Condac, pr. Anton Săbăoanu, pr. Mihai Percă şi alţi preoţi care l-au cunoscut pe părintele comemorat şi au dorit să participe la această celebrare.

La începutul Sfintei Liturghii, a luat cuvântul pr. Ludovic Butnăraşu, paroh de Satu Nou, care a adresat un bun venit episcopului, preoţilor, familiei părintelui răposat, tuturor oaspeţilor si credincioşilor prezenţi la celebrare. Părintele paroh a amintit că astăzi se împlinesc cinci ani de când pr. Serafim a fost chemat la Domnul să celebreze Liturghia veşnică. Biserica este poarta cerului, iar prin Sfânta Liturghie şi rugăciune glasul Bisericii cereşti şi glasul Bisericii de pe pământ se unesc într-o singură voce pentru a aduce laudă Tatălui vieţii, Stăpânul veşniciei.

Pe pământ pr. Serafim l-a slujit pe Dumnezeu, iar acum îl laudă pe Domnul împreună cu îngerii si sfinţii. Ne-am alăturat şi noi glasurilor lor prin celebrarea misterului euharistic.

În cuvântul de învăţătură, pr. Eduard Mihai Coşa ne-a îndemnat să ne pregătim inimile şi întreaga viaţă pentru a-l primi pe Domnul în ziua de Crăciun.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Petru a subliniat legătura de prietenie si colegialitate cu Pr. Serafim şi a scos în evidenţă dăruirea sa în ridicarea Bisericii noastre. Totodată a mulţumit comunităţii pentru acest moment de rugăciune si ne-a îndemnat să-l purtăm mereu în inimile noastre. Apoi, Pr. Anton Săbăoanu a evocat caracterul frumos şi nobil pe care l-a avut Pr. Serafim şi care s-a lăsat consumat de iubirea pentru Dumnezeu şi comunitatea încredinţată.

A urmat în biserică recviemul pentru odihna sufletului părintelui Serafim, iar apoi împreună cu Preasfinţitul Petru, preoţii prezenţi şi întreaga comunitate am înălţat o rugăciune şi la mormântul părintelui.

Mulţumim Domnului pentru darul pe care l-a făcut comunităţii noastre în persoana pr. Serafim şi ne rugăm ca să-l facă părtaş de răsplata slujitorului credincios.

Mulţumim Excelenţei Sale Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, preoţilor şi credincioşilor prezenţi la această celebrare.

Odihna cea veşnică dă-i-o lui, Doamne, şi lumina cea fără de sfârşit să-i strălucească! Să se odihnească în pace! Amin.

Daria Pârgaru