Anul acesta sărbătoarea hramului, luni, 29 septembrie 2014, a fost mult amplificată de inaugurarea bisericii noi din Satu Nou, judeţul Bacău, în prezenţa Preasfinţitului Aurel Percă, episcop auxiliar, însoţit în procesiune către altar de aproximativ 25 de preoţi vecini, dar şi de mai departe.
Mult aşteptata sărbătoare a comunităţii a început la ora 11.00 prin procesiunea impresionantă a ministranţilor, preoţilor şi a episcopului care a binecuvântat mulţimea entuziasmată.
La începutul solemnităţii, părintele paroh şi-a exprimat trăirea de împlinire şi satisfacţie sufletească. A amintit că în cei 12 ani de muncă au fost cutremure şi furtuni create de cel rău, dar pe care le-am răzbit prin sfântul arhanghel Mihai, patronul comunităţii noastre. Ceea ce se vede nu este o lucrare omenească, ci zidirea lui Dumnezeu prin mâinile noastre nevrednice şi umile.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de ep. Aurel, care ne-a invitat la o trăire mai intensă a credinţei în Biserică, după modelul fiecărui arhanghel în parte: Mihael, Gabriel şi Rafael.
La sfârşitul celebrării episcopul a mulţumit părintelui Serafim Romila pentru munca destoinică depusă în această parohie în ultimii 16 ani. Misiunea care i se încredinţează va fi pentru formarea noilor seminarişti din Seminarul Mic de la Bacău.
Printre lacrimi, mulţi dintre cei prezenţi au trăit momente înălţătoare pentru locul mirific în care s-a celebrat sfânta Liturghie şi pentru acompanierea muzicală de excepţie a corului parohiei noastre.
Fiecare credincios participant a mulţumit din inimă lui Dumnezeu pentru ziua hramului şi inaugurării bisericii noi, iar după amiaza am petrecut-o cu amintirea clipelor cereşti din timpul minunatei Liturghii.
Pr. Serafim Romila
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 29 septembrie: Satu Nou (BC): PS Aurel Percă la inaugurarea bisericii noi
