Doamne Dumnezeule, Părintele nostru, printre toate creaturile tale, tu ai făcut să răsară Maria, creatura perfectă, "Neprihănit Zămislită". Aici, la Lourdes, ea a pronunţat acest nume, iar Bernadeta l-a repetat. Neprihănita zămislire este un strigăt de speranţă: răul, păcatul şi moartea nu mai sunt învingători. Marie, semn premergător, aurora mântuirii!

Marie, nevinovăţia şi scăparea păcătoşilor: noi te rugăm.

Ave Maria, gratia plena!

Doamne Isuse, tu ne-ai dăruit-o pe Maria ca Mamă. Ea a fost părtaşă la patima şi învierea ta. Aici la Lourdes, ea s-a arătat Bernadetei întristată de păcatele noastre, dar strălucind de lumina ta. Prin ea noi îţi încredinţăm bucuriile şi necazurile noastre, ale bolnavilor şi ale tuturor oamenilor.

Marie, sora şi mama noastră, confidenta şi sprijinul nostru: noi te rugăm.

Ave Maria, gratia plena!

Duhule Sfânt, tu eşti Duh de iubire şi de unitate. Aici la Lourdes, prin Bernadeta, Maria a cerut să se construiască o capelă şi să se vină în procesiune. Inspiră Biserica pe care Cristos a construit-o pe credinţa lui Petru: adun-o de pretutindeni în unitate. Condu pelerinajul Bisericii: ca ea să fie fidelă şi curajoasă!

Marie, tu care eşti plină de Duhul Sfânt, tu eşti mireasă şi slujitoare. Tu eşti modelul creştinilor şi chipul matern al Bisericii: noi te rugăm.

Ave Maria, gratia plena!

Pentru atâtea haruri dobândite aici, pentru toate convertirile, toate iertările, toate vindecările, pentru vocaţiile şi promisiunile pe care tu le-ai confirmat sau ai făcut să se nască aici, pentru bucuria de a sluji pe care ne faci să o simţim, Sfântă Fecioară de la Lourdes, noi îţi mulţumim!

Împreună cu toţi fraţii şi surorile noastre, cu popoarele în căutare de pace şi dreptate, cu tinerii ce caută un drum în viaţă, tu care te-ai arătat tinerei copile Bernadeta, împreună cu cei ce suferă de pe urma unui deces, a unei boli, a unui handicap, a unui eşec, cu cei care ar avea vreun motiv de disperare, Sfântă Fecioară de la Lourdes, noi te rugăm!

Pentru că tu eşti surâsul lui Dumnezeu, reflexul luminii lui Cristos, locuinţa Duhului Sfânt, pentru că tu ai ales-o pe Bernadeta în mizeria ei, tu eşti steaua dimineţii, poarta cerului şi prima creatură înviată, Sfântă Fecioară de la Lourdes, noi te admirăm, te aclamăm şi împreună cu tine cântăm minunăţiile Domnului:

Magnificat!