"Să stăm aproape de Isus", a fost tema exerciţiilor spirituale din săptămâna 18-24 iulie 2021, de la Institutul Teologic Franciscan, unde în decursul acestor zile am aprofundat misiunea noastră ca discipoli răspunzând cu "Da"-ul nostru lui Dumnezeu.

Predicatorul acestor zile de reculegere a fost pr. Marius Vătămănelu, OFMConv., care cu simplitatea, discreţia şi profunzimea sa ne-a ajutat să ne întoarcem la sursă, adică să ne întoarcem la ceea ce am promis lui Isus de la început, folosindu-se de cele trei momente din zi: adoraţia perpetuă, meditaţiile, precum şi recomandările spirituale ce au fost extraordinar de profunde şi care ne-au ajutat să trăim un moment unic. Experienţă unică: "Să stăm aproape de Isus", să fim discipolii pe care El ne-a ales şi ne-a trimis să lucrăm ca punţi de legătură între Dumnezeu şi oameni, având disponibilitatea, caritatea şi discreţia pe care Isus a avut-o pentru poporul său.

La aceste exerciţii am avut ocazia, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, să o avem printre noi pe bunica Varvara, de peste 80 de ani, care face parte din grupul "Mamelor Milostive" din Butea, şi care ne-a demonstrat multă exigenţă în rugăciune ca şi-n meditaţiile zilnice de pe tot parcursul acestor zile. Fiind aproape de ea, în una din zile, după Sfânta Liturghie, la ieşirea din capelă, bunica mă priveşte şi îmi spune: "Experienţă unică şi de neuitat am putut să trăiesc în aceste zile de reculegere", şi privind în sus, a adăugat: "Cum să-ţi mulţumesc Isuse?!", strângându-mă de mână continua să-mi spună: "nu mai plec de aici!"

De fapt, pentru bunică şi pentru celelalte persoane consacrate participante a fost o surpriză plăcută fiecare moment trăit acolo, mereu aveam un cuvânt de încurajare din partea ei spunându-mi: "Ferice de voi..., câtă frumuseţe să poţi fi în acest loc sfânt..., voi sunteţi cele mai fericite persoane din lume", "Ferice de voi că aţi ales acest drum al consacrării, câtă pace şi linişte aveţi voi". Zilnic repeta: "Mă rog pentru papa, episcopi, preoţi şi toate persoanele consacrate, pentru ca să vă ajute Dumnezeu să rămâneţi statornici în slujirea lui". Aceste cuvinte m-au ajutat să fac un parcurs împreună cu ea şi am simţit cum trăim un timp cu multe roade şi binecuvântări.

În tot acest parcurs, pr. Marius, ne-a ajutat să ne întoarcem la sursă, invitându-ne să medităm la aceste idei spirituale: "Nu există chemare fără dăruire; să sporim dorinţa arzătoare de al întâlni pe Domul în rugăciune şi tăcere; să învăţăm să fim milostivi, atenţi şi sensibili pentru cei din jurul nostru, mai ales pentru persoanele în vârstă, orfani sau abandonaţi; să învăţăm să fim umili, recunoscători şi iertători; să învăţăm să ne şi odihnim ieşind din ritmul nostru cotidian şi să stăm mai mult în compania lui Isus care ne ascultă să-i vorbim despre noi, despre misiunea şi carisma noastră". La încheierea acestor zile de exerciţii spirituale, pr. Alexandru Olaru, OFMConv., guardianul acestei comunităţi, ne-a prezidat Sfânta Liturghie, la sfârşitul căreia, pr. Marius ne-a dat binecuvântarea finală pentru a obţine indulgenţa plenară.

De aceea, mulţumim pr. Marius pentru discreţia şi competenţa sa în a ne conduce în aceste zile de pace şi har, mulţumim pr. Alexandru pentru disponibilitatea sa cu care ne-a primit şi ne-a însoţit în toate aceste zile, mulţumim pr. Sergiu şi administraţiei, precum şi tuturor fraţilor din acest convent, pentru că au avut iniţiativa să deschidă casa lor pentru a putea participa la aceste reculegeri, - o idee minunată -, apoi pentru ambientul plăcut, pentru disponibilitatea lor, pentru hrana spirituală şi materială, pentru confortul la rugăciune, în casă sau afară în parc, pentru posibilitatea de rugăciune şi odihnă etc. Toate au fost o binecuvântare pentru noi pentru că ne-au ajutat să aprofundăm chemarea şi sensul vieţii noastre consacrate. Într-adevăr, un simplu mulţumesc nu este suficient, pentru parcursul acestui timp binecuvântat, simţind harurile şi prezenţa lui Dumnezeu în fiecare moment şi loc din această casă. Aşadar, îi asigurăm de rugăciunile noastre pe toţi. Bunul Dumnezeu să vă răsplătească! Laudă şi mulţumire să fie lui Dumnezeu în veci!

Sr. Victoria Bălteanu, O.P. - Şcheia

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18-24 iulie: Roman: Prima serie de exerciţii spirituale pentru persoanele consacrate