Luncani: Exerciţii spirituale anuale pentru persoanele consacrate
În perioada 20-25 iulie 2025, la Mănăstirea Fraţilor Carmeliţi din Luncani, s-au desfăşurat exerciţiile spirituale anuale pentru persoanele consacrate, într-o atmosferă de linişte, rugăciune şi comuniune. Tema acestor zile de reculegere a fost despre persoana consacrată în viziunea Papei Francisc, inspirată de cuvintele: "Tu eşti special", o invitaţie de a redescoperi frumuseţea unică a fiecărei persoane în ochii lui Dumnezeu.
Îndrumătorul spiritual al acestor exerciţii a fost pr. Alexandru Olaru, OFMConv., care ne-a condus cu delicateţe şi profunzime în reflecţiile sale asupra chemării şi a vocaţiei personale, începând cu darul sacramentului Botezului - momentul în care am fost chemaţi să fim creştini - până la întrebarea esenţială: Cine sunt eu în ochii lui Dumnezeu şi cine este Dumnezeu pentru mine?
Părintele a vorbit despre vocaţie ca despre un dar divin, care se simte în inimă, se descoperă treptat prin formare şi se aprofundează prin rugăciune, discernământ şi ascultare. Am meditat asupra chemării tânărului Samuel (1Sam 3), care, prin ajutorul lui Eli, învaţă să răspundă cu disponibilitate glasului lui Dumnezeu: "Vorbeşte, Doamne, căci slujitorul tău ascultă."
Un alt moment profund al exerciţiilor a fost reflecţia asupra iubirii necondiţionate a lui Dumnezeu. Am fost invitaţi să credem, cu toată fiinţa, că suntem iubiţi aşa cum suntem. Dumnezeu ne cheamă cu blândeţe, chiar şi atunci când suntem răniţi sau departe. El ne înalţă, ne vindecă şi ne dă putere acolo unde ne simţim slabi. Aşa cum spune Sfântul Paul în Scrisoarea către Corinteni: "Harul meu îţi este de ajuns, căci puterea mea se desăvârşeşte în slăbiciune." (1Cor 12,9-10).
Relaţia personală cu Dumnezeu, susţinută de Sacramentul Reconcilierii şi examenul de conştiinţă, ne ajută să ne întoarcem din logica acuzării şi să trăim în adevăr şi iubire. Am fost încurajaţi să ne concentrăm pe ceea ce ne uneşte cu Dumnezeu şi cu aproapele, pe vindecare şi pe acceptare, nu pe vinovăţie şi autoînvinovăţire.
Prin cuvintele Evangheliei după Sfântul Ioan: "Rămâneţi în mine şi eu în voi", am fost invitaţi să rămânem ancoraţi în iubirea lui Dumnezeu. O iubire care nu se schimbă, nu judecă, ci ne ţine legaţi de izvorul bucuriei. Această bucurie este deplină, pentru că este bucuria lui Dumnezeu în noi - o bucurie care nu fuge în faţa suferinţei, ci o cuprinde şi o transformă.
În aceste zile, am reflectat şi asupra vocaţiei de a sluji, de a fi disponibili pentru ceilalţi, de a trăi în apostolat, în compasiune şi în mărturie sinceră. A fi aproape de cei în nevoie, a avea o inimă deschisă, a fi lumină în lume - sunt expresii ale unei vieţi consacrate care aparţine lui Cristos.
Exerciţiile s-au încheiat cu Sfânta Liturghie solemnă, unde am avut ocazia de a reînnoi promisiunilor noastre religioase ca şi persoane consacrate şi cu rugăciunea pelerinajului jubiliar. Astfel, la încheiere am putut rostit împreună, cu emoţie şi recunoştinţă:
"Îţi mulţumim, Doamne, pentru darul vieţii consacrate, pe care Duhul Sfânt a inspirat-o Bisericii. Ne amintim astăzi de chemarea noastră şi de promisiunea pe care am făcut-o de a-l urma pe Cristos sărac, cast şi ascultător, astfel încât, prin mărturia vieţii noastre evanghelice, să fim un semn strălucitor în Biserică şi să luminăm lumea. Amin."
Mulţumim lui Dumnezeu şi pr. Alexandru pentru aceste zile de har, de reflecţie şi de bucurie adevărată. Într-adevăr, au fost zile în care am tăcut ca să ascultăm, am plâns ca să fim vindecaţi, am zâmbit ca să ne încredem din nou el. Zile în care Dumnezeu ne-a vorbit şi noi am învăţat, puţin câte puţin, să-i răspundem iubirii sale nemărginite.
Sr. Ramona Costache, FCJ
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20-25 iulie: Luncani: Exerciţii spirituale anuale pentru persoanele consacrate. Foto: Andreea Benchea