Într-o atmosferă de sărbătoare, cu public însemnat, la Universitatea Saleziană de la Roma, în ziua de 12 iunie 2014, sora Alina-Ionela Rîtan, din Institutul "Slujitoarele lui Cristos Marele Preot", a prezentat teza de licenţă în psihologie, cu specializare în psihologie clinică şi de comunitate, intitulată: "Asertivitatea ca atitudine relaţională eficace în comunităţile călugăreşti feminine. O cercetare în România".
Prezentată ca o "platformă existenţială", în care persoanele se angajează pentru a crea un spaţiu relaţional eficace, în manifestarea propriilor calităţi şi a propriei personalităţi, viaţa călugărească se propune a fi un ideal ce împlineşte în profunzime pe cei care îl urmează. Întrucât, însă, idealul se întâlneşte cu realul, viaţa în comunităţile călugăreşti întâmpină şi dificultăţi, datorate diferitelor stiluri de viaţă ereditate de persoanele ce o compun. Dificultăţile respective au fost exprimate în două rânduri dea lungul dezbaterii tezei, cu următoarea frază: "Ştim că nu este întotdeauna uşor să trăim împreună în comunităţile călugăreşti".
Din punct de vedere psihologic, dificultăţile amintite au fost prezentate prin două atitudini extreme: pasivitatea şi agresivitatea. Cine asumă o atitudine pasivă suportă viaţa, fără a-şi manifesta propriile idei, adoptându-le pe ale celor din jur, cu rezultate nu tocmai satisfăcătoare în realizarea fraternităţii călugăreşti. De fapt, aceste persoane suferă, plângându-se că nu sunt înţelese de cei din jur, considerându-se mereu victime şi trăind într-o continuă frustrare. La polul opus, persoanele care asumă o atitudine agresivă îşi exprimă propriile idei cu aroganţă, fără a ţine cont de cei din jur. În acest fel atitudinea agresivă se impune şi creează discrepanţă în comunităţi, având ca efect pe termen îndelungat autoizolarea.
Atitudinea asertivă se propune ca fiind de echilibru între cele două extreme, după cum ne spun clasicii, începând cu Aristotel şi preluat de sfântul Toma de Aquino: in medio stat virtus, "virtutea stă la mijloc". Asertivitatea se propune ca o atitudine prin care persoana ştie să-şi exprime propriile idei, fără a agresa şi fără a viola drepturile celor din jur, ştiind să preţuiască şi să respecte calităţile celorlalte persoane.
După prezentarea descriptivă a conceptului de asertivitate, sora Alina a trecut la explicarea chestionarului trimis online la comunităţile din România, în baza căruia a încercat să analizeze trăirea reală a surorilor aici prezente. Tocmai în baza acestei cercetări "pe teren", a reieşit nu doar că "harul presupune natura" sau gratia supponit naturam, ci că natura poate fi educată, deoarece asertivitatea nu este o calitate înnăscută, ci una dobândită prin educaţie. În alte cuvinte, dacă o persoană este înclinată înspre atitudine pasivă sau agresivă nu înseamnă că este "condamnată" să rămână aşa, ci poate să se lase educată cu ajutorul ştiinţelor umane ce vin în ajutorul vieţii consacrate. Dintre aceste ştiinţe psihologia a fost prezentată ca fiind de prim ajutor, iar în cadrul acestei vaste ştiinţe, asertivitatea ocupă un loc însemnat. Ca o confirmare a importanţei psihologiei în viaţa călugărească, în cadrul prezentării s-a amintit şi documentul citat în teză: Orientare pentru folosirea competenţelor psihologice în admiterea şi în formarea candidaţilor la preoţie, publicat de Congregaţia pentru Educaţia Catolică, în 2008.
Ca instrument educativ, sora Alina a prezentat un program de instruire a abilităţilor sociale, ale cărui obiective urmăresc cunoaşterea şi acceptarea de sine, a propriilor stări emotive şi reglementarea lor, astfel încât viaţa consacrată să devină ceea ce este chemată să fie: o "platformă existenţială", în care persoanele vor să construiască relaţii interpersonale eficace". Acest instrument se intitulează Promovarea abilităţilor sociale. Descrierea unui program de instruire, având ca autori pe M. Beciu şi A.R. Colasanti.
Comisia de examinare, formată din trei profesori, a evidenţiat importanţa şi noutatea temei alese pentru teză, propunând şi încurajând o eventuală publicare a materialului prezentat, care ar putea fi de ajutor nu doar persoanelor ce au participat la completarea chestionarului amintit, ci tuturor persoanelor consacrate din România.
Pr. Mihai Afrenţoae, OFMConv.
