Într-un document rezervat
"Revoluţia" lui Bergoglio cu lentilele UE
De Gianni Borsa
În Biserica Catolică este în desfăşurare o "revoluţie"? În faţa accelerării proceselor de secularizare ce răspunsuri se profilează în palatele vaticane? În acest context, care este rolul papei Francisc? Întrebări care nu sunt banale, cu care s-au cimentat deja comentatori de provenienţă diferită, studioşi, teologi, jurnalişti... De data aceasta îi revine "Departamentului tematic" din Direcţia Generală a Politicilor Externe a Parlamentului UE care, în vederea vizitei Sfântului Părinte la instituţiile europene de la Strasbourg din 25 noiembrie 2014, a produs un document intitulat întocmai "O «revoluţie» în Biserica Catolică? Primul an de pontificat al papei Francisc". Un text amplu (18 pagini), disponibil în patru limbi (italiană, engleză, germană, franceză) pe situl intranet al instituţiei, datat 3 noiembrie 2014 şi definit "exclusiv pentru uz intern". Aşadar, gândit pentru eurodeputaţi şi pentru funcţionarii Adunării, pentru a se pregăti să-l primească pe Bergoglio săptămâna viitoare în oraşul alsacian.
Biserica între antic şi modern. "Ales în martie 2013, Papa Francisc reprezintă o alegere «revoluţionară» pentru Biserica catolică", se citeşte în pamflet. "Confruntată cu o secularizare progresivă a societăţii, zdruncinată de scandaluri şi aparent incapabilă să reacţioneze la provocările lumii moderne, Biserica a decis să se încredinţeze unui om care vine «din cealaltă parte a lumii»". Primele luni de pontificat al Papei Bergoglio "au fost rodnice", hazardează autorul. "Sub conducerea noului pontif, Biserica a întreprins o importantă operă de reorganizare internă şi a început să se deschidă la chestiuni morale tipice ale epocii noastre". Biserica "s-a întors la antic cu o atenţie reînnoită faţă de cei săraci şi cei marginalizaţi şi a lansat un proces de evanghelizare mai activ şi convins". De asemenea: "Dintr-un punct de vedere internaţional, noul Papă s-a dezlipit în mod sensibil de tradiţia euro-centrică a predecesorilor săi", "privilegiind o abordare «multilaterală» a chestiunilor internaţionale". Deci o primă evaluare, în spatele aparenţei neutralităţii: "Totuşi nu este clar dacă ierarhia intransigentă a Bisericii va permite reformele promovate de pontif".
Sinteze şi interpretări. Desigur este nevoie de o lectură punctuală a paginilor pentru a descoperi o capacitatea discretă de sinteză a evenimentelor "vaticane" - mai mult decât strict ecleziale - din ultimele timpuri. După o scurtă parte dedicată biografiei lui Jorge Mario Bergoglio, urmează un capitol dedicat "reformei conducerii Bisericii" (Curia, IOR, Codul penal vatican, economia Sfântului Scaun). Apoi o parte despre "lupta împotriva comportamentelor sexuale nepotrivite în cler şi pedofilia", o alta despre o posibilă sau presupusă "nouă doctrină socială a Bisericii". Apoi capitolul centrat pe "alegerile etice dificile ale noului pontif" (limitate, în text, la homosexualitate şi la accesul la sacramente din partea divorţaţilor recăsătoriţi", cu diferite referinţe la Sinodul despre familie). Apoi "poziţia Papei în afacerile internaţionale" cu un focus la dialogul interreligios şi unsul despre relaţiile cu UE.
Pontiful "periferiilor existenţiale". Desigur este vorba despre o elaborare "introductivă", cu o bibliografie destul de limitată la articole din ziare; însă nu lipsesc citate din discursurile lui Francisc şi aprecierea ascunsă cu privire la anumite aspecte ale figurii Papei, în special în curajoasele sale luări de poziţie în favoarea săracilor, marginalizaţilor, "periferiilor existenţiale" şi în denunţarea "globalizării indiferenţei". În schimb, revin din când în când comparaţii hazardate cu predecesorii lui Bergoglio, vinovaţi, printre altele, că nu au tematizat suficient "alegerea unei vieţi sărace şi sobre" pentru Biserică, sau "o înţelegere mai bună a rolului omului în lume" (sic et simpliciter). De altfel ar fi în desfăşurare, în analiza documentului, "un ambiţios proiect de nouă evanghelizare al cărui promotor şi martor în acelaşi timp este însuşi pontiful. Imensa popularitate planetară câştigată de Francisc" devine "instrumentul fie pentru a reconstrucţie internă a unei Biserici îmbătrânite şi bolnave dar şi mai ales mijlocul pentru a intra în inimile şi în minţile a milioane de persoane care din diferite motive s-au îndepărtat de credinţă".
Ce s-a întâmplat cu "poporul lui Dumnezeu"? Cu privire la relaţiile cu UE, pentru oficiul Parlamentului European care se ocupă de politici externe ar fi cinci aspecte despre care UE şi Vaticanul "nu împărtăşesc aceeaşi viziune": rădăcinile iudaico-creştine ale Europei; modul de concepere a pieţei libere; ideologia gender; "ingerinţele" instituţiilor internaţionale în chestiunile morale şi doctrinale ale Bisericii; nodul migraţiilor şi primirea refugiaţilor. De la Papa - figură "realmente globală, apreciată atât de catolici cât şi de necatolici" - se aşteaptă probabil, în etapa de la Strasbourg, câteva sublinieri despre temele păcii, solidarităţii şi un apel la speranţă. Dar desigur nu poate scăpa faptul că lectura, uneori "binevoitoare", a evenimentelor vaticane neglijează aspecte esenţiale ale vieţii comunităţii creştine: care nu poate să fie limitată la o viziune vaticano-centrică, neglijând profilul Bisericii "popor al lui Dumnezeu" conform afirmaţiei conciliare şi conform cu ceea ce are în inimă Papa Francisc; comunitate care se alimentează cu referinţe esenţiale la Biblie, cu rugăciune şi cu formele multiple ale carităţii şi educaţiei; o Biserică angajată, nu fără trude, în parcursul ecumenic şi interreligios; o catolicitate care se compune, tocmai datorită universalităţii sale, din atâtea "diversităţi" (geografice, pastorale, culturale, liturgice...) care tind la "unitate". Dacă se vrea, acea "unitate în diversitate" care constituie motoul şi trăsătura pozitivă a UE însăşi.
(După agenţia SIR, 21 noiembrie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
