Zilnic, privirea noastră întâlneşte atâtea chipuri, atâţia alţi ochi şi niciodată nu vedem o înfăţişare la fel cu o alta... Mă uimesc oamenii: sunt atât de diferiţi unii faţă de alţii! Şi mai mult mă minunez de Cel care ne-a creat: Domnul Dumnezeul nostru care cu o fineţe deosebită plăsmuieşte fiecare fiinţă nu doar diferită de celelalte, ci şi unică prin modul ei de a fi, de a simţi, de a se relaţiona. Ce gând frumos şi plin de speranţă: să ştii că eşti unic, că în toată istoria omenirii nu a mai fost şi nu va mai fi unul ca tine; să ştii că eşti dorit, creat, iubit şi răscumpărat cu o iubire unică şi totală ca şi cum ai fi singurul copil al lui Dumnezeu! Pentru mine acesta este un mare mister. La început nu înţelegeam prea mult cum poate să ne iubească Dumnezeu pe fiecare în parte cu o iubire unică şi totală, fiind atâţia oameni pe pământ! Dar ca mamă, după ce l-am născut pe cel de-al doilea copil, am înţeles. Eu îmi iubesc copiii şi iubirea mea pentru unul fiecare din ei, atât de diferiţi unul faţă de altul, este unică şi în aceeaşi măsură adică totală, întreagă. Cu cât mai mare şi mai perfectă este iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare om pe care l-a creat! Numai Dumnezeu îl ştie pe om în unicitatea fiinţei lui şi numai el cunoaşte inima omului! M-am convins de adevărul acestei afirmaţii.
Admir lucrarea lui Dumnezeu în fiecare om! Rămân uimită că reacţiile oamenilor puşi în aceeaşi situaţie sunt atât de diferite: pe unul suferinţa îl coboară, pe altul din contra, îl înalţă, îl apropie de Dumnezeu; în faţa unui obstacol, unul cedează foarte uşor pierzându-şi curajul în timp ce altul încearcă să-l depăşească cu speranţă şi încredere în Domnul. De vârste diferite, clase sociale diferite, toţi însă suntem chipul şi lucrarea lui Dumnezeu. De la modul semenilor de a privi, de a tăcea, de a vorbi, de a zâmbi, de a lupta cu necazul, cu greul vieţii, de a suferi, de a purta crucea zilnică, învăţ şi conştientizez pe zi ce trece tot mai mult că totul e darul lui Dumnezeu şi că trebuie să lupt pentru a nu pierde acest dar. Fără El nimic nu putem face. Fără iubirea lui suntem pierduţi. O, dacă am şti să preţuim această iubire a lui Dumnezeu! Dacă am fi cu toţii dornici să-i fim aproape acestui Tată minunat pe care îl putem înţelege şi iubi cu totul numai în sânul Bisericii!
Să participăm cu mult drag la sfânta Liturghie, să ne spovedim şi să ne împărtăşim cât mai des cu preacinstitul trup şi sânge al Mântuitorului care s-a jertfit tocmai pentru a ne putea reda fiecăruia frumuseţea chipului după care am fost creaţi şi pentru a dobândi mai presus de toate viaţa veşnică. Să ascultăm cuvântul Domnului şi să împlinim voinţa Lui, arătându-i dragostea noastră de fii creaţi de El, pentru El. Să nu ne bucurăm doar că suntem unici în istoria omenirii dar să facem tot ce depinde de noi pentru a fi unici şi în istoria mântuirii, spre a ne putea bucura o veşnicie de privilegiul de fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai Împărăţiei cerurilor!
Cristina Nesimuca
