Exerciţii spirituale - ziua I
Nu pot să exprim în cuvinte cât de mult aveam nevoie de aceste zile pline de har. Simţeam cum ariditatea era la ea acasă în sufletul meu, otrăvit de veninul nepăsării faţă de sacralitatea persoanei proprii. Cortina s-a tras. În sfârşit a venit actorul principal, părintele Alberto, care, în stilul caracteristic de mare magician al cuvântului, ne-a chemat la izvorul vieţii. Din prima seară, din cele spuse de părintele cu atâta tact şi înţelepciune, mi-am dat seama că numai tăcerea profundă mă va scoate din singurătatea ucigătoare cuibărită în ungherele spiritului şi mă va pune într-un contact viu cu Creatorul meu. În această delăsare şi confuzie eram când, deodată, cuvântul Domnului a răsunat: "La ai săi a venit şi ai săi nu l-au primit". Am trecut imediat la analiza textului. De ce acest refuz? Pentru ce acest dezinteres? Cum este posibil aşa ceva?
Începusem bine cu tăcerea, dar o luasem greşit la drum, făcând critică altora. De fapt, nu acesta era drumul propus de părintele spiritual. Nu voi uita niciodată simplitatea debordantă cu care ne-a vorbit şi ne-a chemat pe toţi la sursa iubirii şi a vieţii. Să ne apropiem şi să avem curajul dialogului cu acela care din veşnicie ne-a iubit şi ne-a ales, chemându-ne pe nume la viaţă. Era şi timpul pentru sărmana mea fiinţă înfometată şi însetată de absolut să se hrănească, potolindu-şi foamea şi setea din Izvorul vieţii divine. Acum înţeleg cel mai bine că aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi ne-au fost adresate nouă, preoţilor prezenţi, şi, mai ales, mie personal: "La ai săi a venit şi ai săi nu l-au primit". Acum e timpul să-l primesc cu adevărat în viaţa mea pe el, stăpânul vieţii; acum e timpul să mă las modelat de el prin sfintele sacramente la care particip, acum e timpul să mă conectez cu adevărat la sursa vieţii.
Da, a venit timpul şi cât de mult mă bucur să-mi reorganizez viaţa, să intru în profundul fiinţei mele, să-mi examinez inima unde locuieşte Cristos şi să mă comport cu înţelepciune şi dreaptă judecată, dar să nu uit niciodată că încrederea mea nu stă în propria-mi forţă - acest lucru ar însemna faliment -, dar încrederea mea trebuie să fie fondată mereu pe el, care e totul pentru mine. el, care în ciuda faptului că am fost şi sunt atât de rece şi nepăsător, mă iubeşte infinit şi mă aşteaptă la dialog. Trebuie să fac tăcere pentru că numai în ambianţa tăcerii şi a meditaţiei voi simţi parfumul divin din sfintele sacramente, parfum tămăduitor şi salvator, voi simţi esenţa iubirii divine pe chipul celui nevoiaş, chemarea sfântă la slujire din glasul celui neputincios şi bolnav. Numai în această ambianţă sacră a tăcerii voi simţi într-adevăr marele mister că trăiesc şi că iubesc viaţa, voi simţi din plin iubirea unui Dumnezeu care-mi dă viaţă.
Exerciţii spirituale - Ziua II
Camera unde locuiesc la aceste exerciţii spirituale este aproape de şoseaua europeană. La început, zgomotul asurzitor de maşini mă deranja mult, apoi, odată ce am intrat în ambianţa sacră a exerciţiilor spirituale, am făcut abstracţie de orice zgomot şi m-am bucurat imens de vizita continuă plină de iubire a lui Dumnezeu făcută nouă, oamenilor. De fapt, realitatea este alta: noi, oamenii, suntem oaspeţii lui Dumnezeu şi trebuie să ne bucurăm de o gazdă atât de gingaşă, tăcută şi iubitoare. Aşa suntem noi, oamenii: ne uităm în dreaptă şi-n stânga, facem o sumară analiză a perimetrului în care trăim şi imediat avem sentimentul că suntem stăpânii acelor locuri. E timpul să părăsim această mentalitate falsă, să ne debranşăm de mentalul găunos al statutului de gazdă obraznică şi puternică.
Cât de bine mi-a prins şi astăzi invitaţia părintelui, de a merge în pustiu împreună cu Isus. Tăcerea deşertului nu a adus teama în suflet, ci bucuria de a fi cu el şi de a-l asculta. Am fost cu el, lângă el şi am înţeles cât de năucitoare este ispita puterii care, dacă nu te rogi şi nu eşti conectat cu divinul, această ispită înfiorătoare face din om un monstru de putere şi orgoliu. I-am cerut lui Isus cu smerenie lumina necesară pentru a putea pătrunde şi înţelege drama contaminării de acest virus nociv care m-a încercat de atâtea ori: ispita puterii. Doamne, ce groaznică este această ispită a puterii! Cât de nocivă este pentru mine şi pentru ceilalţi preoţi. Acum ochii mi se deschid, inima îmi bate mai tare şi fiinţa întreagă se înfiorează văzând cele trei tentacule ale puterii - puterea economică, puterea religioasă şi puterea politică. Dacă vreau să ies învingător, trebuie să stau mereu mai aproape de el, cel care a simţit agresiunea acestei ispite şi a ieşit învingător.
Minunată zi trăită lângă Isus în deşert! El m-a ajutat să trăiesc minunea de a intra în acel astăzi al său. Cu bucurie pot spune că am intrat în dinamica divină a prezentului continuu. Acum, aici, la Traian, îl privesc în ostia sfântă pe Isus, aflat astăzi în peştera din Betleem, la botez, în pustiu, pe Cruce, când spune: "În această zi vei fi cu mine în paradis". Ce minune! Acum, astăzi, mi s-au deschis ochii şi am descoperit misterul unui Dumnezeu aflat permanent între oameni, un Dumnezeu pe care astăzi l-am întâlnit la lucru şi care tot astăzi a dialogat cu mine, învăţându-mă cum să ies învingător în lupta cu ispitele. Lângă Isus, în prezenţa lui euharistică, astăzi am descoperit trista realitate că noi, oamenii, suntem atât de distraţi şi conectaţi la banalul pământesc încât uităm în mod ruşinos de chemarea noastră la fericirea adevărată.
Mă bucur mult şi sunt fericit, că am descoperit acel astăzi care se va sfârşi.
Exerciţii spirituale - ziua III
"La ai săi a venit şi ai săi nu l-au primit". Astăzi bucuria se amplifică. În misterioasa ecuaţie deschisă a timpului prezent continuu, o întâlnim pe Maria, care, prin atitudinea ei fermă şi curajoasă, contrazice cuvintele Scripturii, pentru că ea şi numai ea a fost capabilă să sfărâme capul şiret al reptilei ispititoare şi să primească viaţa, lumina şi iubirea pe pământ. Ce bine este că în acest misterios prezent continuu o întâlnim pe Maria, creatura matură plină de disponibilitatea de a-l primi pe el, acceptând planul Tatălui cu orice risc. Cu da-ul Mariei, prezentul divin continuu e posibil şi îşi face simţită prezenţa printre muritori. Da, astăzi, acum simt şi trăiesc cu bucurie, datorită ei cum paranteza timpului cade uşor, uşor, şi spaţiul şi timpul intră şi se contopesc în eternitatea prezentului continuu divin. Ce bine este că am întâlnit-o pe Maria, astăzi, aici, la Traian.
Într-adevăr, cât de minunat este Domnul şi cât de fascinantă e noutatea prezenţei sale în istoria omenirii, în istoria noastră personală. ce minunat şi înălţător mister de inteligenţă şi iubire, aici, acum, cu ochii spiritului meu, o văd pe ea, Maria, în toate ipostazele vieţii sale. Al ei este chipul angelic, adolescenta aflată într-o rugăciune continuă. Acum o văd foarte bine, e tânăra Fecioară pusă în dificultate de îngerul Gabriel la începutul convorbirii lor, apoi tot ea, liniştită, acceptă cu încredere, seninătate şi curaj planul Tatălui cu ea şi cu întreaga omenire. Este ea, o văd acum obosită şi tristă, pentru că nu este primită şi găzduită pentru a-l aduce pe pământ pe Fiul lui Dumnezeu. Este ea, femeie simplă dar atât de măreaţă prin caracterul ei, mama grijulie care-l caută pe copilul ei, Isus. Tot ea este Mamă care, cu lacrimi în ochi, îşi îmbrăţişează Fiul care pleacă într-o misiune nobilă şi sacră. O, cât de grijulie este acum la o nuntă în familia sa. Uită de sine, de toate şi doar atât o interesează: bucuria mirilor şi a mesenilor participanţi. Câtă modestie şi adevărată umilinţă la această femeie plină de har: în tăcere şi în ascuns îl urmează pe Fiul ei. Atunci când Isus este elogiat şi apreciat pe bună dreptate după faptele şi comportamentul lui, nu apare deloc pe scenă. În tăcere admiră şi-l laudă pe Dumnezeu. Când însă Fiul e părăsit de toţi, batjocorit şi condamnat la moarte, nevinovat fiind, Maria, cu un sfânt curaj şi cu o profundă modestie, este alături de Fiul ei şi participă trup şi suflet lângă el la opera salvifică de răscumpărare a lumii.
Da! Ce minunat! Monument de har şi înţelepciune am acum în faţa mea în persoana Mariei. Cât de mult aş fi pierdut dacă n-aş fi participat acum la aceste exerciţii spirituale. Maria astăzi mă învaţă lucrul cel mai demn şi sfânt: asemenea ei, să-l primesc în viaţa mea pe el, stăpânul vieţii.
Încheiere
Minunat astăzi divin, plin de har şi de dor de eternitate, ce mult mă bucur că m-ai vizitat în sfârşit şi pe mine, creatură slăbită de atâtea ambiţii pământeşti, ambiţii demolatoare şi ucigătoare de viaţă! Ce bine că ai adus spiritului meu metastaziat de cancerul hidos al deşertăciunilor lumeşti, boarea vieţii divine. Minunat "Astăzi divin", rămâi cu mine pentru totdeauna, pentru ca arşiţa pustiitoare a vanităţilor pământeşti să nu sece izvorul dorinţelor şi aspiraţiilor, mele pentru munţii cei veşnici, pentru ca gerul aspru al iernilor grele să nu îngheţe şi să distrugă din firava mea fiinţă bruma de sacru dătătoare de viaţă şi speranţă.
Minunat astăzi divin, descoperit acum la aceste exerciţii spirituale, mi-ai deschis ochii orbi ai spiritului şi acum eu, care credeam că am îmbătrânit înainte de vreme, am descoperit ceva extraordinar - tinereţea spiritului meu aflat în drum spre eternitate într-un permanent astăzi divin.
În sfârşit, sunt fericit, pentru că port cu mine pe drum "eternul astăzi divin".
Pr. Toma Encuţă
