În perioada 25-29 aprilie 2016, Comisia de Pastoraţie Vocaţională CRSM a ţinut, la mănăstirea carmelitană din Luncani, un curs de exerciţii spirituale pentru tinerii care sunt în căutarea lui Dumnezeu, a sensului vieţii şi a vocaţiei lor. La acest curs au participat 21 de tineri din diferite localităţi.
Fiind în Anul Milostivirii, tema exerciţiilor a fost: "Lasă-te îmbrăţişat de milostivirea Tatălui".
Într-o atmosferă de tăcere deplină, de rugăciune, ascultare, căutare şi atenţie la chemarea lui Isus în Cuvântul său, în Euharistie, în creaţie şi în persoanele din jurul nostru, am putut să descoperim prezenţa, bunătatea, milostivirea şi iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Laudă, mulţumire şi preamărire lui Dumnezeu pentru acest timp de har!
Sr. Patricia, CJ
* * *
"Anul acesta, cu ajutorul animatorilor am descoperit şi am aprofundat milostivirea lui Dumnezeu în oamenii din jurul nostru, dar şi în noi înşine. Mănăstirea carmelitană din Luncani, locul pe care eu îl consider o parte din rai, m-a ajutat să-l simt pe Dumnezeu ca pe un părinte grijuliu şi drept, dar şi ca pe un frate şi prieten răbdător, iubitor, iertător şi înţelegător. Mergând de trei ani acolo, simt că pentru mine este un loc de refugiu în care nu ştiu ce înseamnă a fi trist şi simt iubirea lui Dumnezeu în toţi, chiar şi în iarba pe care m-am întins pentru a medita. După aceste exerciţii spirituale, care parcă au trecut prea repede, am învăţat să fiu răbdătoare cu cei din jurul meu aşa cum este Tatăl cu noi, să iert aşa cum iartă el, să iubesc pe toţi aşa cum ne iubeşte el şi să fiu milostivă aşa cum ne învaţă el să fim. Abia aştept să mă reîntorc cu drag acolo şi anul viitor pentru a exersa să fiu o fiică mai bună al lui Dumnezeu?" (Brigitta F.)
"În aceste zile, toate momentele m-au atins profund, chiar şi tăcerea. Isus mi-a arătat că el lucrează în tăcere, că nu face zgomot atunci când trece şi îmbrăţişează. Tăcerea este cel mai bun mod de a înţelege o persoană. Taci şi o priveşti - o poţi ajuta doar cu prezenţa ta sinceră". (Andreea T.)
"Tema - Lasă-te îmbrăţişat de milostivirea Tatălui - m-a ajutat foarte mult să descopăr iubirea lui Dumnezeu, pentru că la baza milostivirii este iubirea. Am învăţat să-l preţuiesc cu adevărat pe aproapele şi să-i aduc mereu mulţumire Domnului, căci m-a văzut şi a avut milă de mine... Am descoperit că, atunci când taci, îl auzi pe Dumnezeu în creaţia sa, în aproapele, în tot, căci el este tot şi toate. (Monica F.)
"M-au atins mai multe momente la aceste exerciţii, dar, în special, mi-a plăcut foarte mult să experimentăm cum este să fii orb şi să îţi pui încrederea deplină în celălalt. Vizita la Casa Albert mi-a deschis ochii. Câtă bucurie! Voi încerca să transmit mai multă iubire faţă de aproapele şi să îl ajut atunci când are cea mai mare nevoie. Aici am învăţat să iubesc totul, de la firul de iarbă la aproapele, dar, în primul rând, să mă iubesc pe mine aşa cum sunt ca să pot iubi pe ceilalţi. Nu am cuvinte să descriu cât de frumos a fost aici. Natura mi-a dat putere şi seninătate. Vreau să mulţumesc tuturor pentru tot". (Simona A.)
"Eu am căutat pe Domnul şi mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele" (Ps 34,4). Aşa mi-a vorbit Domnul în aceste zile binecuvântate şi pline de har. A fost o experienţă dorită de Dumnezeu, el m-a ales să vin la aceste zile, deşi nu mai aveam mult şi nu îl ascultam. Am primit în aceste zile multe daruri de la Dumnezeu, el făcându-şi simţită prezenţa în toate momentele zilelor. Pe chipurile noastre se putea citi cum Duhul Sfânt lucrează. Uneori simţeam că cineva mă vrea... că are un plan măreţ cu mine şi că eu trebuie doar să mă las în mâinile Lui. E atât de simplu să-l cunoşti pe Dumnezeu! El este peste tot, în toată creaţia lui, în aerul care îl respirăm, în vântul care cutremură înălţimile, în ciripitul păsărilor, în oameni! Asta am descoperit eu în aceste zile minunate! Mulţumesc din inimă lui Dumnezeu că a lucrat prin animatorii care ne-au adus atât de aproape de braţele Domnului. Pot spune cu toată puterea că Dumnezeu m-a îmbrăţişat!" (Maria T.)


