M-am uitat în jur: da, aşa era: exact doisprezece - atâţia veniserăm în asfinţit la sfânta Liturghie - 12, în faţa altarului. La cina Domnului.
- Cine dintre noi te va vinde, Doamne?!
Ascultam cuvintele sfinte şi fiecare aşteptam în adâncul inimii un semn, aşteptam o minune, aşteptam semnul. "Acest popor rău şi infidel cere un semn, dar nu i se va da alt semn, decât cel al profetului Iona".
Ştiam cu toţii cuvintele, ştiam şi ceea ce avea să urmeze - şi totuşi, ca şi atunci, ceream un semn, căutam un semn, căutam semnul. Sigur, rugăciunea face minuni. Dar nu vorbele, nici gândul, poate că nici inima rugăciunii. De aceea, la un timp, chiar şi rugăciunea încetă. Şi-n aceeaşi clipă, spaţiul păru că se dilată, că fiecare dintre noi devenim spaţiul pe care-l ocupaserăm puţin mai înainte, dar altundeva, în afară de timp - un timp şi un spaţiu pur, iar de acolo, de la masa Domnului, el însuşi ne făcea să vedem ceva: ceva ce nimănui nu i-ar fi trecut vreodată prin minte, fiindcă la Cina Domnului îl vedem mereu pe cel de alături care, "Doamne, te va vinde" - dar niciodată pe noi înşine.
Doar nu noi suntem apostolii din acea noapte de taină...
Noi nu facem nimic rău, sigur că nu - aşteptăm doar semnul.
Semnul, ca să credem.
Iar în spaţiul care am devenit deodată noi înşine, vedem tot ceea ce e de văzut, dar nicăieri lumina. Cum poate fi atât de întuneric, Doamne, când afară e doar asfinţit... lumina aurie a asfinţitului, care lunecă încet în noaptea înstelată...
Şi fiecare aşteptăm semnul.
Iar până atunci, clipele curg, dar nimic nu aduce lumina - fiindcă semnul deja a fost dat. Acum, ca şi atunci, nu ne vedem decât pe noi înşine, dar nu vedem semnul, fiindcă nu-l recunoaştem.
Şi în întuneric, inima nimănui nu mai rosteşte acum: "Rămâi cu noi, fiindcă se lasă seara şi ziua e pe sfârşite" - ca să ni se deschidă ochii şi să vedem în întuneric, lumina.
Nu, sigur, nu facem nimic rău - dar aşteptăm semnul. Şi căutăm minuni. Aşteptăm semnul şi urmărim apariţii. Căutăm semnul şi aşteptăm să se schimbe lumea întreagă. Miracolul! Unde e miracolul?! Şi cum miracolul pare să întârzie, aşteptarea se face ură şi ranchiună şi dezamăgire şi nepăsare... Iar în tot acest timp, miracolul propriei vieţi în plină lumină curge mai departe şi în spaţiul nostru vedem tot ceea ce e de văzut, dar nu lumina - fiindcă aşa începe sfârşitul lumii: cu nepăsarea care orbeşte.
Cine dintre noi te va vinde, Doamne? Fiindcă de cate ori aşteptam apariţii, miracole şi semne ca să credem - asta facem: Te vindem, Doamne!
Iată-ne: în faţa altarului suntem de fiecare dată, tot noi, cei 12, Doamne, în faţa ta!
Cine dintre noi te va vinde, Doamne?!
Dr. Ecaterina Hanganu
