"Veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. Însă cine va rămâne statornic până la sfârşit, acela va fi mântuit" (Mt 10,22).
Naşterea lui Isus a împărţi lumea în două categorii: oameni care iubesc venirea şi mântuirea sa în lume şi oamenii care îi devin apostoli ca sfântul Ştefan şi oameni care urăsc venirea şi mântuirea sa în lume, oamenii falşi strecuraţi în Biserică numai pentru deranj, oameni care l-au condamnat pe sfântul Ştefan la moarte. De atunci şi până astăzi aceste categorii cresc şi sunt mereu într-o stare de dispută, continuând şi amplificând lupta începută în cer între îngerii răi şi cei buni (cf. Ap 12,7-8), luptă care aici pe pământ face victime printre cei buni (cf. Ap 2,10).
Biblia ne vorbeşte două mistere diametral opuse: este un mister al nelegiuirii potrivnic lui Isus (cf. 2Tes 2,7) şi un mister al evlaviei favorabil lui Isus (1Tim 3,16). Să aştepţi veacuri de rândul pe Mesia lui Dumnezeu şi când în final a venit să-l respingi pe motiv că tu ai o opinie diferită de a lui Dumnezeu, de parcă Dumnezeu ar trebui să facă ce dictează omul şi nu omul să facă ceea ce spune Dumnezeu, într-adevăr este un mister al nelegiuirii.
Sfântul Ştefan, care în traducere înseamnă "coroană", coroană primită în lupta cea bună a credinţei, coroană primită în lupta pentru a rămâne credincios lui Cristos, coroană primită în lupta cu duşmanii lui Isus, căci Naşterea lui Cristos, aşa cum spuneam, a împărţit lumea în două, cu Cristos şi împotriva lui Cristos.
Sfântul episcop Fulgenţiu de Ruspe (468-533), astăzi Chebba în Tunisia, vorbind despre sfântul Ştefan, primul martir a Bisericii creştine, spunea: "După ce ieri am celebrat naşterea în timp a Regelui nostru veşnic, astăzi celebrăm pătimirea triumfătoare a soldatului său. Într-adevăr, ieri, Regele nostru, îmbrăcat cu trupul nostru, ieşind din sânul Fecioarei, a binevoit să viziteze lumea; astăzi, soldatul, ieşind din cortul trupului, a plecat triumfător spre cer".
Satana nu mai putea împiedica planul divin de mântuire. Isus se născuse, învăţase norodul calea mântuirii, pătimise, murise şi înviase a treia zi. Dar Satana a putut schimba naşterea, evanghelia, răstignirea şi învierea lui Isus din forţe mari date creştinilor, în nişte instrumente de avantaj pentru el. Cum? Prin dezbinarea creştinilor şi apoi prin prigoana împotriva celor rămaşi credincioşi lui Isus.
Să ne gândim cum satana a reuşit să-i dezbine pe primii creştini prin dispute privind închinarea la Domnul Isus (cf. Fap 7,55-56), apoi mai târziu privind la datele Crăciunului, a Paştelui şi altor sărbători, dispute care continuă şi astăzi, de parcă data ar fi fost importantă şi nu misterul naşterii, al pătimirii, al morţii şi al învierii lui Isus pentru mântuirea noastră.
Apoi satana şi-a dezvoltat misterul nelegiuirii prin bunăstarea materială a persecutorilor lui Isus şi a credincioşilor săi. Să ne gândim că, începând cu Isus, cu primii creştini şi până în zilele noastre, creştinii au fost şi sunt martirizaţi şi pentru ca să li se confişte averile; lui Isus i-au luat puţinele haine (cf. In 19,24); sfintei Eugenia din Roma (sec. III), celebrată de Biserică chiar în ziua de Crăciun, au omorât-o ca să i-a averile, alţi creştini până în zile noastre au fost omorâţi să li se ia pământurile, locurile de închinare şi de îngropăciune.
Şi când aleşii urmează planul lui Dumnezeu, ca Isus, oamenii răi inspiraţi de satana, devin violenţi şi ucid. Tocmai de acest mister al nelegiuirii îi acuză astăzi sfântul Ştefan pe prigonitorii săi.
Din cauza păcatului strămoşesc oamenii tot trebuiau să moară (cf. Gen 3,19), cu trupul şi cu sufletul, căci plata păcatului este moartea (cf. Rom 6,23). Dar prin Isus prin naşterea, evanghelia, pătimirea, moartea şi învierea sa, a transformat moartea într-o cale spre înviere şi viaţă veşnică, într-o cale a mântuirii trupului şi a sufletului. De aceea Isus i-a spus lui Marta care plângea la moartea prematură a fratelui ei Lazăr: "Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri niciodată" (In 11,25-26). De aceea, Isus a zis: "Dacă voieşte cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru mine o va mântui" (Lc 9,23-24).
Dacă diavolul şi câştigat adepţii prin promisiunea unui trecător "paradis pământesc", Isus şi-a câştigat adepţii prin promisiunea unui veşnic "paradis ceresc". "Vouă, care aţi rămas necontenit cu mine în încercările mele, vă pregătesc o împărăţie, după cum Tatăl meu mi-a pregătit-o mie, ca să mâncaţi şi să beţi la masa mea şi să şedeţi pe scaune de domnie şi să judecaţi pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel" (Lc 22,28-30).
Când ştii că Isus are o înviere, o împărăţie, un tron şi o viaţă veşnică pentru tine, când ştii că vei primi înapoi viaţa şi mădularele şi toate cele pierdute într-o stare glorificată (cf. Ap 20,13) şi este uşor să mori (cf. 2Mac 7,9.14). Sfântului Ştefan aflat în pătimire pentru numele lui Isus i s-au deschis cerurile ca să-l vadă pe Isus la dreapta maiestăţii divine, dar şi împărăţia cu tronul divin pregătit pentru el dacă va rămânea statornic până la sfârşit; a murit fără regrete şi bucuros pentru Isus, care i-a dat o tinereţe veşnic fericită în lăcaşul său (cf. Fap 7,56)
Aşa stând lucrurile abia acum îl înţelegem mai bine: pe sfântul Ştefan care a murit rugându-se pentru mântuirea prigonitorilor săi (cf. Fap 7,60); pe sfântul Paul care dorea să moară ca să fie cu Cristos (cf. Fil 1,21); abia acum îl înţelegem pe sfântul Ignaţiu din Antiohia (50-107) care dorea să fie măcinat de dinţii fiarelor ca să devină grâul lui Cristos; abia acum îi înţelegem pe primii creştini care nu se temeau să moară şi cum numai în primele trei veacuri au murit peste 16 milioane de creştini martiri; abia acum îi înţelegem pe sfinţii Anton de Padova (1195-1231) şi Tereza de Avila (1515-1582), care de mici voiau să meargă la mauri pentru a le vesti evanghelia şi pentru ca să moară martiri. Toţi sfinţii care şi-au dorit să moară martiri, au dorit să moară martiri ai predicării Cuvântul, a misiunii printre păgâni, ca şi ei să fie mântuiţi. Asta, da, iubire şi înţeles optim al sfintelor sărbători.
Isus, ca Fiu al lui Dumnezeu, ştia dinainte toate aceste uneltiri ale satanei care a căutat din totdeauna să pună piedici Cuvântului divin al mântuirii. Căci cuvântul lui Dumnezeu este ca sabie, ca un ciocan, ca o candelă pentru om (cf. Ier 23,28; Evr 4,12; Ps 119,105). De aceea ucenicii trebuie să fie mereu pregătiţi pentru atacurile satanei.
De aceea, chiar de la începutul misiunii sale publice, i-a pus în gardă pe ucenicii săi din toate timpurile, zicând: "Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă dezbinare. Căci, de acum înainte, din cinci care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinaţi împotriva a doi, şi doi împotriva a trei. Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului, şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei, şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii, şi nora împotriva soacrei" (cf. Lc 12,51-53). Şi iarăşi: "Nu am venit să aducă pacea în lume, ci sabia. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui. Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine. Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după mine nu este vrednic de mine. Cine îşi va păstra viaţa o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru mine o va câştiga" (Mt 10,34-39).
Avem atâtea cazuri în istoria Bisericii când ura faţă de Cristos şi faţă de Evanghelie, satana a pornit-o din sânul familie. Au fost părinţi denaturaţi şi-au ucis copiii creştini din ură faţă de Cristos: Sfânta Apolonia (sec. III) a fost ucisă de tatăl ei pentru că s-a făcut creştină. Sfânta Panasia (+1383) ucisă de mama ei din cauza rugăciunii; a sfintei Filoteia (+1218) ucisă de tatăl ei pentru că făcea milostenii. Sfântul Venceslau (907-929) ucis de către mama lui Drahomira în uneltire comună cu fratele său, Boreslau, care nu erau creştini. Sfânta Varvara (sec. III) a fost ucisă de Dioscor, tatăl ei păgân pentru că s-a făcut creştină. Au fost şi copii denaturaţi şi-au ucis părinţii creştini, din ură faţă de Cristos. Aceste câteva exemple adeveresc alte cuvinte ale lui Isus care spun: "Va da frate pe frate la moarte, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî. Veţi fi urâţi de toţi, din pricina numelui meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit" (Mt 10,21-22).
Strategia satanei a început de la nivel familial şi s-a dezvoltat până a cuprins întreaga omenire. Iată ce spune Isus: "Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele meu. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul" (Mt 24,7-14).
Isus a spus iarăşi, "Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi" (cf. Mt 5,10-12).
Copilul Isus care încă nu poate rosti cuvinte tocmai el salvează întreaga omenire. Nu întâmplător iconografia de Crăciun reprezintă pe copilul divin aşezat într-un mic sarcofag, spre a arăta că Mântuitorul se naşte pentru a muri, se naşte pentru ca să-şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru cei mulţi (cf. 1Tim 2,6). Astfel Crăciunul luminează Paştele, Isus fiind victima tânără de jertfă cerută cărţile Vechiului Testament (cf. Lev 9,3).
Dar, ca şi pentru Isus, pentru cei credincioşi, ziua morţii, ziua martiriului, nu este sfârşitul a toate, dar mai curând este "trecerea" la o viaţă nouă nemuritoare, este ziua naşterii pentru cer, în latină "felix dies natalis". Înţelegem atunci legătura care există între "dies natalis" a lui Cristos şi "dies natalis" a sfântului Ştefan. Dacă Isus nu s-ar fi născut pe pământ, oamenii nu ar putea să se nască pentru cer. Tocmai pentru că Cristos s-a născut pe pământ, noi ne putem "renaşte pentru cer"!
Ştiţi cum au murit prigonitorii lui Isus? Mizerabil şi chinuiţi de satana! Ştiţi cum au murit torţionarii lui Ştefan şi ai tuturor creştinilor până astăzi? Mizerabil şi chinuiţi de satana! Iuda s-a spânzurat. Irod, Irodiada şi Salomea au fost exilaţi de regele arab Aretas şi de împăratul roman Gaius Caligula şi a fost exilat. Trăind în Spania, în oraşul Lerida (Loredo), Salomeea a vrut să traverseze râul îngheţat, Sikaris. Dar gheaţa s-a rupt şi a căzut în apă până la gât. Gheaţa s-a strâns în jurul gâtului ei şi o bucată de gheaţă i-a retezat capul. Apa i-a purtat trupul în aval, iar capul a fost adus Irodiadei pe o tipsie, precum odată a fost adus capul Sfântului Ioan Botezătorul. Pilat din Pont s-a sinucis. Nero s-a sinucis şi nu ştie unde îi este mormântul. Domiţian, moare pe câmpul de luptă mâncat fiare şi păsări de pradă. Valerian a fost luat rob şi a trăit în sclavie la perşi. Aurelian a fost asasinat. Galerius moare de cancer la intestine (cf. 2Mac 9,29). Napoleon moare exilat şi otrăvit sistematic în insula sânta Elena. Hitler se sinucide. Iată soarta pământească a vrăjmaşilor lui Cristos şi a creştinilor.
Dar aleşii, ca sfântul Ştefan, văd cerul deschis încă de pe pământ, predică mântuirea ucigaşilor lor, zâmbesc printre instrumentele de tortură, mor cu zâmbetul pe buze, mor privind spre cer, sunt conduşi de îngeri la cer, intră în bucuria cerurilor, stau pe scaune de domnie, stau la masă cu Isus. De aceea această zi nu este una tristă, ci una de bucurie ca şi pentru sfântul Ştefan.
La mulţi ani tuturor care au numele legat de numele sfântului Ştefan!
Sfinte Ştefan, roagă-te pentru noi!
Pr. Ioan Lungu
