"Ştefan, plin de Duh Sfânt, era cu ochii îndreptaţi spre cer" (cf. Fap 7,55).
Solemnitatea Crăciunului continuă cu sărbătoarea sfântului Ştefan, care ne ajută să aprofundăm misterul lui Isus şi misterul Crăciunului. Noi ştim din sfintele Scripturi că Isus Cristos, prin puterea Duhului Sfânt s-a coborât din cer şi s-a întrupat din sânul neprihănit al Fecioarei Maria (cf. Lc 1,35). Apoi Isus susţinut de puterea Duhului Sfânt: a predicat; a vindecat; a făcut fapte măreţe potolind furtuni şi mergând pe ape ca pe uscat (cf. Mt 14,25); a luat asupra sa păcatele lumii (cf. In 1,29); a stricat lucrările diavolului (cf. 1In 3,8) şi a biruit moartea (cf. 1Cor 15,54); a îndurat ocările, crucea şi moartea; a înviat din morţi şi s-a înălţat iarăşi la cer şi la dreapta Tatălui (cf. Fap 4,10).
Isus Cristos, asistat de Tatăl şi călăuzit de Duhul Sfânt, a făcut toate acestea pentru ca cei care cred în el, să-l poată dobândi şi ei pe Duhul Sfânt de la Tatăl, Duh Sfânt pe care l-au pierdut după primul păcat. Prin puterea Duhului Sfânt, oamenii care cred în Isus să se nască din nou (cf. In 3,7), să trăiască viaţa cea nouă împreună cu Isus, să-l biruie pe diavol, să lepede păcatul şi poftele trupeşti (cf. Tit 2,12), să-şi poarte crucea împreună cu Isus (cf. Lc 9,23), să moară şi să învie cu el, să se înalţe şi să ajungă în cer lângă Isus.
Sfântul Ştefan este primul răspuns perfect la mesajul lui Isus, căci sfântul Ştefan a fost un om credincios în divinitatea lui Isus şi care l-a primit pe Duhul Sfânt. Prima lectură ne spune că: "Ştefan plin de Duh Sfânt, cu ochii îndreptaţi spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu" (Fap 7,55).
În noaptea Crăciunului cerul a făcut un "dar" pământului, iar acest "dar" este Pruncul Isus. Astăzi pământul la rândul său face un "dar" cerului, iar acest "dar" este sfântul Ştefan, primul martir. În noaptea Crăciunului pe scara iubirii, Fiul lui Dumnezeu s-a coborât din cer pe pământ; astăzi a doua zi de Crăciun, pe aceeaşi scară a iubirii, sfântul Ştefan a urcat de pe pământ la cer.
Când primul Adam părăsea grădina Eden (cf. Gen 3,23-24), se părea că duşmanul triumfase; dar când Isus, al doilea Adam, Isus, luând trupul nostru (cf. Lc 1,31), a pătimit, a murit, înviat şi s-a înălţat cu trupul nostru la cer, lângă tronul lui Dumnezeu (cf. Fil 2,6-9). Iar ca urmare a înălţării lui Isus cu trupul nostru la cer, Duhul Sfânt, a fost trimis să locuiască în inimile credincioşilor de pe pământ ca într-un templu (cf. 1Cor 6,19-20).
"Cine crede în mine, după cum a spus Scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie". Isus a spus acestea despre Duhul pe care urmau să-l primească cei care au crezut în el; pentru că încă nu era Duh Sfânt, deoarece Isus nu fusese încă glorificat (cf. In 7,38-39). Mai târziu Isus a spus iar: "Vă spun adevărul, vă este de folos ca eu să mă duc; pentru că, dacă nu mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă mă voi duce, vi-l voi trimite" (In 16,7 ). În aceste două texte apar cele două adevăruri revelate astăzi prin sărbătoarea sfântului Ştefan: Isus Cristos cu trupul luat de la noi, trup pe care l-a proslăvit sus în cer prin moartea şi învierea sa şi Duhul Sfânt trimis de Tatăl şi Fiul, să locuiască în cei credincioşi de pe pământ.
Am văzut ieri că Isus Cristos, deşi Prunc, este Dumnezeu, este Cuvântul întrupat prin care Dumnezeu a creat lumea, este Mesia cel mult aşteptat, este Regele lui Israel (cf. In 1,1-17). Apoi am mai văzut ieri că Ioan Botezătorul şi mulţi alţi oameni credeau în el şi se plecau în faţa lui şi îi mărturiseau divinitatea şi mântuirea adusă, pentru ca oamenii să vină la el şi la mântuirea sa. De fapt acesta este un etalon divin pentru fiecare om. Isus i se descoperă omului prin evanghelie, iar omul trebuie să-l primească cu mare credinţă şi să-l vestească lumii spre mântuire, trecând chiar prin suferinţă şi moarte, după chemarea lui Isus (cf. Mt 10,17-22).
Îngerii, păstorii, magii, bătrânii Simeon şi Ana au făcut această lucrare în copilăria lui Isus. Ioan Botezătorul a făcut această lucrare la începutul vieţii publice a lui Isus. Ştefan a făcut această lucrare sfântă după patima, moartea, învierea şi înălţarea sa glorioasă la cer. Sfântul Ştefan a fost un om care a crezut în Isus şi-a conformat cu jertfa de sine, viaţa şi învăţătura lui Isus, adică, a purtat suferinţele şi moartea lui Isus în trupul şi sufletul său şi apoi a văzut încă de pe pământ cerul deschis gata să-l primească şi pe Isus glorificat la dreapta lui Dumnezeu (cf. Fap 7,56-60).
Toţi cei botezaţi îl primesc pe Duhul Sfânt la Botez (cf. Fap 19,5-6), toţi cei botezaţi au urechile şi gura deschise prin ritul Effeta (cf. Mc 7,34), pentru a asculta Evanghelia şi a-l mărturisi pe Cristos. Dar nu toţi rămân pătrunşi de Sfânt, căci tentaţi de cele pământeşti se pângăresc alungând pe Duhul Sfânt.
Sfântul Ştefan ne este un exemplu de om în care a rămas plin de Duhul Sfânt, căci a trăit plin de credinţă, a mărturisit public Evangheliei mântuirii, a pătimit pentru mărturia lui, a găsit în Duhul Sfânt puterea de a ierta şi de a se ruga pentru prigonitori şi a contribuit la convertirea sfântului Paul şi la alţi mulţi iudei.
Sfântul Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a dovedit credinţa şi iubirea faţă de Isus, trăind aşa cum a trăit el (cf. 1In 2,6). Mai întâi, l-a imitat pe Isus în iubirea şi slujirea faţă de semeni, faţă de cei săraci şi lipsiţi (cf. Fap 6,1-3) I-a slujit exact ca şi Cristos care nu a venit să fie slujit, ci ca el să-i slujească pe alţii (cf. Mt 20,28; Mc 10,45). El a făcut parte din numărul celor şapte diaconi, iar cuvântul grec "diacon" înseamnă "slujitor".
Ştefan, ca şi Ioan Botezătorul, l-a predicat pe Isus. Discursul biblic al lui Ştefan din faţa Sinedriului, în care elogia credinţa celor vechi, începând cu Abraham, Isaac, Iosif, Moise şi profeţi pentru a-i stimula spre convertire (cf. Fap 7,1-37), este unul dintre cele mai frumoase din discursuri de Biblie şi din literatura creştină.
Ştefan, ca şi Isus şi ca înainte mergătorul său, a îndurat prigoana, suferinţele şi moartea de martir. Moare exact ca şi Isus, iertând şi rugându-se pentru ucigaşii săi în timp ce ploaia de pietre cădea asupra lui: În timp ce era ucis cu pietre, Ştefan se ruga zicând: "Doamne Isuse, primeşte duhul meu. Apoi a îngenuncheat şi a strigat cu glas tare: "Doamne, nu le lua în seamă păcatul acesta". Şi după aceste cuvinte a adormit (cf. Fap 59-60).
O credinţă care nu costă nimic nu valorează nimic. Un creştin care îşi trăieşte credinţa are întotdeauna de suferit din partea oamenilor: ghearele şi colţii opiniei publice, ale ironiilor celor necredincioşi, ale vorbelor şi batjocurilor, ale criticilor şi ameninţărilor, care uneori sunt uneori mai dureroase decât ghearele şi colţii fiarelor sălbatice.
Din anul 1900 până în anul 2000 au fost ucişi pentru credinţă peste 75 de milioane de creştini. Şi dacă nu tuturor Dumnezeu ne cere jertfa supremă a vieţii, tuturor ne cere să îndurăm cu mult curaj martiriul de fiecare zi, acele suferinţe, acele prigoane pe care nu le poate evita creştinul care îşi trăieşte viaţa după învăţăturile lui Cristos (cf. Mt 10,22; Lc 21,12.17).
Ca şi Isus, ca şi Ioan Botezătorul, ca şi Ştefan, ca şi orice martor, trebuie să suportăm şi noi prigoanele, suferinţele, nedreptăţile ce ne vin din partea altora, nu cu ură, nu blestemând, nu înjurând, ci rugându-ne şi iertându-i pe cei care ne fac rău (cf. Fap 7,60). "În mâinile tale, Doamne, îmi încredinţez sufletul" (Ps 31,8), spunea psalmistul încercat. "În mâinile tale, Doamne, îmi încredinţez sufletul", spunea Ştefan. "În mâinile tale, Doamne, îmi încredinţez sufletul", să spunem şi noi.
Sfântul Fulgenţiu (468-532), episcop, spune că Ştefan, "susţinut de forţa dragostei Duhului Sfânt, l-a învins pe Saul şi a meritat să-l aibă însoţitor în cer pe acela care i-a fost persecutor pe pământ".
Numele de Ştefan, de origine greacă, înseamnă coroană. În clipa în care şi-a dat sufletul, Dumnezeu i-a pus lui Ştefan pe frunte coroana învingătorului. Figura Sfântului Ştefan a impresionat profund toate generaţiile de creştini.
A-l urma pe cel născut la Betleem, nu este uşor. Urmarea lui Isus, are un cost de plătit. Iar acest adevăr ni-l arată sărbătoarea sfântului Ştefan de astăzi, care a plătit preţul uceniciei cu sânge, aşa cum Isus a plătit preţul iubirii sale răscumpărătoare faţă de noi, tot cu sânge. "Veţi fi urâţi de toţi pentru numele meu, dar cine va rămâne statornic până la sfârşit acela se va mântui" (Mt 10,22).
Ioan Botezătorul a fost decapitat pentru că dojenit public purtarea scandaloasă a lui Irod Antipa şi a cumnatei sale, Irodiada (cf. Mc 6,17-29). Sfântul Ştefan a fost ucis cu pietre pentru a dovedit pe membrii Sinedriului de necredinţă şi de uciderea lui Isus, iubitului său mântuitor (cf. Fap 7,51-52).
De altfel, toţi drepţii, de la Abel la Zaharia (cf. Lc 11,51) au plătit cu sânge preţul credincioşiei lor faţă de Dumnezeu. Astfel: Abel a fost ucis de Cain (cf. Gen 4,8). David a fost prigonit de Saul (cf. 1Sam 18,9). Daniel e aruncat în groapa cu lei (cf. Dan 6,16). Cei trei tineri evrei au fost aruncaţi în cuptorul cu foc din Babilon (cf. Dan 3,20). Toti profetii au fost prigoniţi din cauza Cuvantului (cf. Fap 7,51-52). Toţi creştinii buni sunt prigoniţi (cf. 2Tim 3,12).
Sfântul Ignaţiu de Antiohia (+ 107) a fost dat la lei pentru dragostea lui faţă de Cristos şi faţă de evanghelia lui, pe vremea împăratului Traian (98-117). Sfânta Cecilia şi fraţii martiri, Valerian şi Tiburţiu, prietenii Ceciliei (+ 230), au fost decapitaţi pentru că s-au lăsat de idoli. Sfântul Gheorghe (+ 303) a fost ucis pentru că a vestit puterea crucii.
După cum Moise a intrat primul în Maria Roşie trăgând după el poporul pe care voia să-l salveze, Ştefan a coborât cel dintâi în marea de sânge, trăgând după el un popor de martiri.
În Ştefan vedem şi o ilustraţie foarte clară a cuvintelor biblice: "Iar noi toţi, privind ca într-o oglindă, cu faţa descoperită, gloria Domnului, suntem transformaţi în acelaşi chip, din glorie spre glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului" (2Cor 3,18). Susţinut de puterea Duhului Sfânt, Ştefan l-a învins pe Saul care i se opunea cu cruzime şi, după ce aici pe pământ l-a avut ca persecutor, în cer a avut bucuria să-l aibă ca însoţitor.
Prin sărbătoarea sfântului Ştefan, Biserica ne spune că dreptul măreţ al fiecărui creştin este: de a fi plin de Duhul Sfânt; de a nu privi la sine ci la Cristos oricare ar fi împrejurările; de a ne îndrepta privirile ţintă spre cer şi de a se preocupa cu Omul Isus Cristos proslăvit. Iar rezultatul va fi şi pentru noi ca şi pentru sfântul Ştefan: asemănarea cu Isus în căile, duhul şi caracterul nostru. Atunci vom putea spune şi noi cu sfântul Ştefan şi cu sfântul Paul: "Iar noi toţi, privind ca într-o oglindă, cu faţa descoperită, gloria Domnului, suntem transformaţi în acelaşi chip" (2Cor 3,8).
Ce etalon măreţ ni s-a prezentat astăzi în sfântul Ştefan! Să nu ne mulţumim cu mai puţin! În Ştefan vedem un om care reflecta într-un mod real slava lui Cristos, care va fi şi slava noastră. El nu numai vorbea despre această glorie, ci gloria se şi vedea în el. Să nu vorbim doar despre gloria cerească, ci să şi arătăm că drumurile noastre sunt cereşti! Ştefan a fost o oglindă vie, în care oamenii puteau vedea reflectându-se gloria divină. Aşa trebuie să fim şi noi. Să fim atât de strâns uniţi cu Domnul nostru Isus Cristos înălţat, încât semenii noştri pe care îi întâlnim zilnic, să poată recunoaşte în comportamentul nostru caracterul lui Isus, căci numai aşa putem ajunge lângă Isus, lângă Ştefan şi lângă toţi sfinţii.
"Aşa cum suntem părtaşi ai suferinţelor, la fel vom fi părtaşi ai mângâierii" (2Cor 1,7). Amin.
Pr. Ioan Lungu
