Reflecţie la Coborârea Sfântului Duh (Rusaliile) - 2021
"Duhul adevărului vă va conduce în tot adevărul" (In 16,13)
Suntem în ziua de Rusalii, în ziua Cincizecimii, şi îl sărbătorim pe Duhul Sfânt, pe Duhul Adevărului, pe Paraklet. Textele biblice principale asupra cărora medităm sunt luate din: In 15,26-27; 16,12-15; Ap 22,1; In 7,38-39, texte din care reiese că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul, Adevăr spre care ne conduce însuşi Duhul Adevărului.
Numele sărbătorii provine din diferite limbi: Rusalii provine din slavonă, fiind o traducere a grecescului Pentēkostē, în traducere românească Cincizecime. Din punct de vedere biblic, numele Pentēkostē se găseşte în Fap 2,1, text ce introduce descrierea manifestării Duhului Sfânt (Fap 2,4) sub formă de "limbi de foc" (Fap 2,3). De aici derivă şi sărbătoarea noastră de astăzi, pe care, în mod impropriu, o numim şi Coborârea Duhului Sfânt. În textul din Fap2,1-13 nu se spune că Duhul Sfânt ar fi coborât, ci că "au fost văzute de către ei distribuite limbi ca de foc şi s-a aşezat câte una deasupra fiecăruia dintre ei" (Fap 2,3) – kai ōfthesan autois diamerizomenai glōsai hōsei puros kai ekathisen ef’hena hekaston autōn. Despre Fap 2,1-13 am meditat anul trecut, meditaţie ce poate fi vizionată dând clic aici.
Astăzi medităm asupra următoarelor texte: In 15,26-27; 16,12-15; Ap 22,1; In 7,38-39, nu înainte de a-l ruga pe Duhul Sfânt, pe Duhul Adevărului, să ne conducă în tot Adevărul, după cum promite Isus în In 16,13. De ce scriu Adevăr cu majusculă? Pentru că este vorba despre Isus: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (In 14,6). Deci Duhul Sfânt ne va călăuzi în tot Adevărul.
Primul text este luat din In 15,26-27. În In 15,26 citim: "Când va veni Parakletul pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, care purcede de la Tatăl, el va da mărturie despre mine" – hotan elthē ho Paraklētos hon egō pempsō humin para tou Patros, to Pneuma tēs alētheias ho para tou Patros ekporeuetai, ekeinos marturēsei peri emou. Din punct de vedere etimologic, numele Paraklet provine de la prepoziţia para = "lângă" şi de la verbul kaleō = "chem", al cărui participiu pasiv este klētos = "chemat", "invitat". În traducerile latine, Paraklet este Advocatus, iar semnificaţia este aceeaşi: "chemat la", "chemat lângă"[1]. Paraklet apare doar în Evanghelia după sfântul Ioan şi în 1Ioan, apelativ atribuit atât Duhului Adevărului (In 15,26), cât şi lui Isus Cristos. Da, această identificare nu ar trebui să ne mire, căci deseori, în Evanghelia după sfântul Ioan, comportamentul Parakletului este identic cu cel al lui Isus[2]. De exemplu, în In 14,16 citim: "şi eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Paraklet ca să fie cu voi pentru totdeauna". Un alt Paraklet face referinţă la primul Paraklet care este Isus Cristos, după cum apare clar în 1In 2,1: "Copiii mei, vă scriu acestea ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva ar păcătui, avem un Paraklet la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept". De aici rezultă că Isus Cristos şi Duhul Adevărului sunt una: Isus este Paraklet, Duhul este Paraklet.
În textul nostru din In 15,26, Parakletul este trimis de Isus, de la Tatăl, apoi este numit Duhul Adevărului care purcede (ekporeuetai) de la Tatăl. Cum se explică faptul că Parakletul este trimis de Isus, dacă Duhul Adevărului purcede de la Tatăl? Există vreo legătură între Isus şi Tatăl cu privire la purcederea şi trimiterea Parakletului sau a Duhului Adevărului? Da, există, căci aşa cum spune Isus: "Eu şi Tatăl una suntem" (In 10,30), prin urmare, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul. Acest Adevăr este revelat de sfânta Scriptură şi este preluat de diferite simboluri ale credinţei creştine.
În Crezul Niceno-Constantinopolitan întâlnim expresia: to ek tou Patros ekporeuomenon = "care de la Tatăl purcede". După cum observăm, textul Crezului schimbă prepoziţia para = "de lângă", "de la" (In 15,26), cu ek = "din". În timp ce în In 15,26 sunt exprimate misiunea şi originea Parakletului, în Crez se exprimă doar originea. Pe de altă parte, ceea ce Crezul nu afirmă clar, nu înseamnă că exclude. Dacă nu a spus că purcede şi de la Fiul, nu putem spune că neagă această posibilitate, ţinând cont de unitatea naturii divine, exprimată clar de Isus în In 10,30: "Eu şi Tatăl una suntem". În In 15,26 Isus este cel care îl trimite pe Paraklet, pe Duhul Adevărului care purcede de la Tatăl. Dacă Isus îl trimite, înseamnă că purcede şi de la el. Putem confirma această interpretare cu multe texte biblice, dintre care amintim:
In 14,26: "Dar Parakletul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu". Dacă Tatăl îl trimite în numele Fiului, înseamnă că purcede şi de la Fiul;
In 16,7: "Dar eu vă spun Adevărul: este mai bine pentru voi ca eu să plec, pentru că, dacă nu plec, Parakletul nu va veni la voi; însă, dacă plec, îl voi trimite la voi". Fără a indica originea, Isus îl trimite, deci purcede şi de la Isus;
In 20,22: "… a suflat şi le-a spus: «primiţi-l pe Duhul Sfânt»"! Această acţiune este o mărturie incontestabilă că Duhul Sfânt purcede şi de la Isus Cristos înviat.
Pe lângă aceste texte care vorbesc atât despre misiunea Duhului Sfânt cât şi despre originea sa, putem vedea alte două texte unde întâlnim verbul ekporeutai / ekporeuomenon = "purcede":
Ap 22,1: "Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, strălucitor ca cristalul, care purcede [ekporeuomenon] din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului". Verbul care exprimă purcederea este acelaşi folosit de Crezul Niceno-Constantinopolitan: ekporeuomenon. Este participiul prezent al verbului ekporeuomai = "purced", iar prezentul subliniază continuitatea, voind să spună că Duhul Sfânt purcede continuu, asemenea unui râu cu apa vieţii, de la Dumnezeu Tatăl şi de la Miel, adică de la Fiul.
In 7,38-39: "Cel care crede în mine, după cum spune Scriptura, «râuri de apă vie vor curge din pieptul lui». Aceasta o spunea despre Duhul pe care aveau să-l primească cei care cred în el; căci încă nu venise Duhul, pentru că Isus nu fusese încă glorificat". Este vorba despre aceeaşi apă dătătoare de viaţă, promisă de către Isus femeii din Samaria, când s-au întâlnit la fântâna lui Iacob: "cine va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va înseta niciodată şi apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică" (In 4,14). În acest text apare clară identificarea Duhului Sfânt cu un râu de apă vie.
Aşadar, textul de la care am plecat nu exclude că Duhul Adevărului purcede şi de la Fiul, atunci când spune că purcede de la Tatăl: "Când va veni Parakletul pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, care purcede de la Tatăl, el va da mărturie despre mine. Şi voi veţi da mărturie, pentru că de la început sunteţi cu mine" (In 15,26). Este însuşi Duhul Adevărului care dă mărturie despre Isus, "Calea, Adevărul şi Viaţa" (In 14,6). Dar nu este suficient ca Duhul să dea mărturie, e nevoie ca şi noi să dăm mărturie despre Adevăr, în baza mărturiei discipolilor care au fost cu Isus de la începutul activităţii sale publice (In 15,27).
A doua parte a textului propus spre meditare pentru astăzi confirmă cele afirmate până acum: "Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteţi suporta. Însă când va veni el, Duhul Adevărului vă va călăuzi în tot Adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va vesti lucrurile care vor veni. El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua şi vă va vesti vouă. Toate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al meu şi vă va vesti" (In 16,12-15).
E nevoie de intervenţia Duhului pentru a putea înţelege Adevărul care este Isus Cristos. Discipolii nu puteau înţelege pe deplin Adevărul cât timp Isus era cu ei, deoarece Adevărul deplin s-a manifestat prin moartea şi învierea lui Isus Cristos. Nici chiar după înviere, în timpul apariţiilor, nu au putut înţelege tot Adevărul, căci e nevoie de timp pentru a putea fi înţeles.
Isus le spune discipolilor că nu pot suporta Adevărul în timpul vieţii sale pământeşti, apoi afirmă că misiunea de revelare a Adevărului întreg îi aparţine Duhului, care nu va vorbi de la el, ci va spune ceea ce a auzit de la Adevăr, glorificându-l pe Isus. În felul acesta, Isus exprimă din nou identitatea sa cu Tatăl şi cu Duhul Adevărului, cu referinţă la natura divină comună celor trei Persoane ale Preasfintei Treimi.
Nu este vorba despre nicio diferenţă de natură, nici despre vreo clasificare a unor valori diferite, ci despre unitatea divină. Aşa cum Duhul Sfânt contribuie la întruparea Cuvântului, deci la naşterea lui Isus, tot la fel, Fiul contribuie la purcederea Duhului Sfânt. După cum Duhul Sfânt a venit asupra Fecioarei şi puterea Celui Preaînalt a umbrit-o, iar Sfântul care s-a născut s-a numit Fiul lui Dumnezeu (Lc 1,35), Adevăr confirmat de îngerul Gabriel şi lui Iosif: "Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt!" (Mt 1,20), tot la fel, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul, fără teama că ar putea da naştere la vreun complex de inferioritate între Persoanele Preasfintei Treimi. Dacă există vreo teamă cu purcederea Duhului de la Tatăl şi de la Fiul, aceasta nu îşi are rădăcinile în revelaţia biblică, ci în interpretări eronate ale sfintei Scripturi.
Sfântul Ciril din Ierusalim (Catech. ill., 5,12), citat de Catehismul Bisericii Catolice, la numărul 186, afirmă:
Simbolul credinţei n-a fost alcătuit după părerile oamenilor, ci din toată Scriptura a fost adunat ceea ce este mai important, pentru a da o singură învăţătură completă de credinţă. Şi, după cum sămânţa de muştar închide într-un grăunte foarte mic o mulţime de ramuri, tot astfel, acest compendiu al credinţei închide în câteva cuvinte toată cunoaşterea adevăratei pietăţi cuprinse în Vechiul şi Noul Testament.
Credinţa în purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl şi de la Fiul, cunoscută cu numele de Filioque, este afirmată de sfântul Augustin, în opera sa De Trinitate, scrisă între anii 400-428, la nr. XV, 26.47, afirmaţie preluată de Catehismul Bisericii Catolice din 1993, la nr. 264: "Duhul Sfânt purcede de la Tatăl ca izvor primar, iar prin darul veşnic pe care Tatăl îl face Fiului, purcede de la Tatăl şi de la Fiul în comuniune". Aceeaşi credinţă este afirmată explicit în simbolul de credinţă Quicumque, atribuit sfântului Atanasiu, între 430-532, la nr. 23: "Duhul Sfânt din Tatăl şi din Fiul e: nu făcut, nici zidit, nici născut, ci purcezând". Filioque este asumat de Biserica latină prin Conciliul de la Toledo, în 589, apoi în Italia, prin Conciliul de la Aquileia, în 796. Este preluat în Germania, în 809, prin Conciliul de la Aachen, în timpul împăratului Carol cel Mare şi al Papei Leon al III-lea. Prin urmare, Papa Benedict al VIII-lea (1012-1024) determină introducerea termenului Filioque în Crezul Latin, în anul 1014.
Pe ce bază este afirmat Filioque de către Biserica Catolică? Pe texte biblice foarte clare, după cum am afirmat mai sus, la care adaug următoarele: "este mai bine pentru voi ca Eu să plec, pentru că, dacă nu mă duc, Parakletul nu va veni la voi; însă, dacă mă duc, îl voi trimite la voi" (In 16,7); "Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: «Primiţi pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute»" (In 20,22-23). Ce deducem din aceste texte? Isus mai întâi a promis, apoi a dus la îndeplinire promisiunea făcută: l-a trimis pe Duhul Sfânt. Cine nu citeşte Biblia în contextul ei întreg ar putea afirma că Duhul este inferior Tatălui şi Fiului, dacă este trimis când de Fiul de la Tatăl, când de Tatăl de la Fiul, când doar de Fiul. Însă nu este aşa, deoarece Fiul, deşi s-a născut prin intervenţia Duhului Sfânt, nu este inferior Duhului: "Naşterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt" (Mt 1,18). Nici Duhul nu este inferior Fiului dacă purcede şi de la Fiul, după cum afirmă Catehismul Bisericii Catolice 1993, nr. 263: "Misiunea Duhului Sfânt, trimis de Tatăl în numele Fiului (In 14,26) şi trimis de Fiul "de la Tatăl" (In 15,26), revelează că El este, împreună cu ei, acelaşi Dumnezeu unic. Împreună cu Tatăl şi cu Fiul este adorat şi preamărit". De ce se spune că Duhul purcede de la Tatăl (In 15,26), că Fiul îl trimite (16,7), că Fiul îl dăruieşte discipolilor (In 20,22-23)? Este vorba despre misiuni care au unul şi acelaşi principiu activ: Dumnezeu Unul şi Întreit.
Credinţa în purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl şi de la Fiul a fost confirmată la Conciliul de la Florenţa (1438-1439), prin expresia Filioque reluată de Maxim Mărturisitorul.
Respectiva incursiune în istorie nu face altceva decât să reitereze ceea ce sfântul Augustin a afirmat în tratatul său despre Sfânta Treime: "… după cum pentru Duhul Sfânt a fi darul lui Dumnezeu înseamnă a purcede de la Tatăl, aşa pentru el a fi trimis înseamnă a fi cunoscut în purcederea sa de la Tatăl, şi nu putem spune că Duhul Sfânt nu purcede şi de la Fiul" (De Trinitate, IV, 20.29). Sfântul Augustin îşi bazează această afirmaţie pe textul din Gal 4,6: "Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu l-a trimis pe Duhul Fiului său în inimile noastre, care strigă: «Abba, Tată!»".
Din istoria Bisericii ştim că Adevărul, pe cât de important, pe atât de riscant este, când este interpretat parţial de către diferite tabere, deoarece Adevărul are de a face cu credinţa în mântuire. Iată de ce, în numele Adevărului s-au iscat certuri, schisme, rupturi în Biserică. În realitate, diferenţa nu ar trebui să existe dacă urmăm Sfânta Scriptură. Interpretarea diferită a Părinţilor Bisericii s-a datorat contextului beligerant cu diferite grupuri eretice, însă ei voiau să afirme divinitatea Fiului şi a Duhului Sfânt, asemenea cu cea a Tatălui.
Ce putem noi învăţa practic din ceea ce am spus mai sus? Ceea ce ne învaţă sfântul Paul: "Aşadar, vă îndemn eu, prizonierul în Domnul, să umblaţi în mod vrednic de chemarea pe care aţi primit-o: cu toată umilinţa şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, străduindu-vă să păstraţi unitatea Duhului în legătura păcii. Este un singur trup şi un singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o singură speranţă, aceea a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur Botez, un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toate, prin toţi şi în toţi" (Ef 4,1-6); "Există diferite daruri, dar este acelaşi Duh. Sunt diferite slujiri, dar este acelaşi Domn. Sunt diferite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi" (1Cor 12,4-6).
Sfântul Atanasiu, episcop de Alexandria, ne învaţă de asemenea: "Căci darurile pe care Duhul le împarte fiecăruia sunt date de Tatăl prin Cuvânt. Într-adevăr, tot ce este al Tatălui este şi al Fiului. Prin urmare, bunurile date de Fiul în Duhul Sfânt sunt adevărate daruri ale Tatălui. De asemenea, când Duhul este în noi, în noi este şi Cuvântul de la care îl primim, iar în Cuvânt este şi Tatăl. Astfel, se împlineşte cuvântul: «Eu şi Tatăl vom veni la el şi ne vom face locuinţă la el»" (In 14,23)[3].
Aceasta este credinţa catolică[4]: Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul, aceasta este credinţa ce provine din revelarea sfintelor Scripturi, aceasta este credinţa apostolilor, iar noi o mărturisim cu îndrăzneală, aşa cum ne-a cerut Isus: "Şi voi veţi da mărturie, pentru că de la început sunteţi cu mine" (In 15,27). Este mărturia de la început, continuă, neîntreruptă, universală, aceea a Bisericii Catolice, aşa cum mărturisim şi în Crez: cred "într-una sfântă, catolică şi apostolică biserică" – eis mian hagian katholikēn kai apostolikēn ekklesian. Unitatea Bisericii provine din unitatea Persoanelor Preasfintei Treimi, iar universalitatea mărturisită de Crez, prin termenul katholikēn, este un ecou al mandatului lui Isus: "Mergând în lumea întreagă, proclamaţi evanghelia la toată făptura" (Mc 16,15).
Mulţumim Duhului pentru că ne conduce spre Adevărul întreg!
Lăudat să fie Duhul Sfânt!
Pace şi bine!
Pr. Mihai Afrenţoae, OFMConv.
Înregistrarea video poate fi vizionată dând clic aici.
Note:
[1] F. Porsh, "Paraklētos", în H. Balz, G. Schneider, Dizionario esegetico del Nuovo Testamento, Paideia, Brescia 2004, II, 778-781.
[2] X. Léon-Dufour, Lettura dell’evangelo secondo Giovanni, III, San Paolo, Cinsello Balsamo (Milano) 1995, 308.
[3] Scrisorile sfântului Atanasiu, episcop, I, Către Serapion, 28,30: PG 26,594-595.599
[4] Catehismul Bisericii Catolice din 1993, în special nr. 184.245-248.
