"Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său" (In 3,16)
Celebrăm astăzi misterul Sfintei Treimi, cel mai profund şi sublim mister al religiei creştine, misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane divine distincte şi egale în mărire: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; persoane divine cărora li se datorează existenţa întregului univers şi a tot ceea ce cuprinde el; persoane divine care şi-au lăsat amprenta în orice element al creaţiei; persoane divine care se definesc "Dumnezeu este iubire" (cf. 1In 4,8.16), căci trăiesc în iubire, dăruiesc iubire unele altora şi întregii creaţii.
Preasfânta Treime este primul dintre mistere şi baza tuturor misterelor creştine, fiind cel mai adânc şi cel mai înalt, cel mai lung şi cel mai larg dintre mistere (cf. Ef 3,18), dar şi cel mai suav şi cel mai plăcut dintre mistere, căci el ne dăruieşte o întreita iubire şi viaţă divină (cf. In 5,21; 1In 4,8)). Sfântul apostol Ioan, în pericopa evanghelică de astăzi, sintetizează bine misterul "iubirii" lui Dumnezeu: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el" (In 3,16-17).
Sacramental şi liturgic, noi trăim în acest mister inefabil de iubire şi viaţă al Sfintei Treimi, căci am fost botezaţi: "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt"; suntem dezlegaţi de păcate: "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt"; am primit şi primim celelalte taine: "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt"; suntem binecuvântaţi: "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt". Cum spune sfântul Petru, "Noi am gustat şi am văzut cât de bun este Domnul" (cf. 1Pt 2,3). Apoi liturgic ne-am hrănit şi ne hrănim din misterul Sfintei Treimi, căci: în timpul Adventului şi al Crăciunului am gustat iubirea şi viaţa lui Dumnezeu Tatăl; în timpul Postului Mare şi al Paştelui, am gustat iubirea şi viaţa lui Dumnezeu Fiul; iar în timpul Rusaliilor, am gustat iubirea şi viaţa Duhului Sfânt; în timpul de peste an, în timpul Bisericii, zilnic gustăm iubirea şi viaţa Sfintei Treimi. Şi iarăşi, începem şi sfârşim ziua, începem şi sfârşim rugăciunile, începem şi sfârşim sfânta Liturghie, începem şi sfârşim orice celebrare şi sărbătoare, începem şi sfârşim munca, începem şi sfârşim viaţa: "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt". Trăim în misterul iubirii şi vieţii Sfintei Treimi cum trăieşte peştele în apă şi totuşi Sfânta Treime ne este încă un "mister".
În paginile Bibliei, începând chiar din Vechiului Testament când revelaţia era la începuturile ei şi când se evita cu grijă orice asociere a lui Dumnezeu cu mulţimea idolilor păgâni, găsim mai multe referinţe la cele trei persoane divine care alcătuiesc Sfânta Treime (cf. Gen 1,26; 11,7; 18,1-2), dar fără o "călăuză divină", nu am fi înţeles niciodată misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane distincte şi egale între ele, care umplu şi conduc întreg universul
Despre misterul Sfintei Treimi, în mod explicit, ne-a vorbit pentru prima dată Isus Cristos. Isus Cristos, care a coborât din cer rămânând în cer (cf. In 3,13), el a fost acela care ne-a vorbit explicit despre: persoana divină a lui Dumnezeu Tatăl, atunci când ne-a învăţat să ne rugăm: "Tatăl nostru care eşti în ceruri" (Mt 6,9) şi atunci când a zis: "Mă sui la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru." (In 20,17); despre persoana divină a lui Dumnezeu Fiul, atunci când a zis: "Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos pe care l-ai trimis tu" (In 17,3); şi despre persoana divină a lui Dumnezeu Duhul Sfânt, atunci când a zis: "Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care-l va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate" (In 14,26). Şi despre Sfânta Treime în ansamblul ei ne-a vorbit atunci când i-a trimis pe ucenici în lume ca s-o cucerească pentru cer: "Mergeţi şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Mt 28,19).
Dar nici Isus nu ne-a vorbit în mod exhaustiv despre acest mister inefabil şi nici despre fiecare persoană divină în parte, ci ne-a vorbit numai atât cât să ne fie suficient pentru a ne mântui, lăsând cunoaşterea misterului Sfintei Treimi pentru veşnicie, atunci când îl vom vedea pe Dumnezeu faţă în faţă (cf. 1In 3,2), atunci când ni se va ridica total vălul trupului întinat de păcat, atunci când îl vom putea înţelege (cf. 1Cor 13,12).
Cei care în vremea de acum caută să înţeleagă cu mintea lor limitată şi întunecată încă de păcat, misterul Sfintei Treimi, se aseamănă nu numai cu micuţul naiv dintr-o povestire a sfântului Augustin (354-430), micuţ care voia să mute marea într-o mică gaură făcută de el în nisipul de pe plaja mării; dar se mai aseamănă cu nişte orbi dintr-o fabulă hazlie, care atingând cândva diferite părţi din corpul unui elefant, se certau acum între ei, susţinând fiecare că elefantul este ceea ce a atins el. Astfel: cel care i-a atins capul spunea că elefantul este o oală; cel care i-a atins urechea că elefantul este un coş; cei care i-au atins un colţ de fildeş, ziceau că elefantul este un brăzdar de plug; cei care i-au atins trompa ziceau că elefantul este un şarpe; cei care i-au atins coada spuneau că elefantul este o perie; cei care i-au atins un picior spuneau că elefantul este un stâlp. Şi aşa se certau între ei susţinând că fiecare are dreptate, când de fapt nu avea dreptate nici unul. Mai sunt şi astăzi creştini care deşi ştiu că poartă vălul păcatului şi al trupului, deşi ştiu că misterul Sfintei Treimi este de nepătruns pentru faza pământeană a vieţii, susţin totuşi că ei cunosc misterul, se ceartă încă unii cu alţii, ţin supărare unii pe alţii, trăiesc în dezbinare şi ură unii faţă de alţii, călcând astfel tocmai iubirea şi unitatea, care sunt esenţa Sfintei Treimi.
Când Isus ne-a vorbit despre Sfânta Treime, preocuparea lui nu a fost aceea de a ne explica misterul, ci de a ne învăţa că: în Dumnezeu sunt trei persoane, că persoanele divine sunt distincte şi egale între ele; că persoanele divine nu sunt despărţite unele de altele în nici o acţiune; că persoanele divine sunt unite în cugetare şi acţiune; ca cele trei persoane divine au ca primă caracteristică "iubirea şi armonia", căci ele trăiesc în iubire şi armonie, lucrează în iubire şi armonie, dăruiesc iubire şi armonie, cer iubire şi armonie, ne aşteaptă în iubire şi armonie.
Pentru că persoanelor divine sunt "iubire şi armonie", lor le repugnă păcatul care este "ură şi dezordine" de orice fel. Şi cu toate că le repugnă păcatul, îl iubesc pe păcătos spre convertire; suferă pentru mântuirea oamenilor căzuţi în păcat. Şi pentru că Dumnezeu iubire îi vrea pe toţi oamenii în împărăţia sa veşnic fericită, unde nu sunt lacrimi, durere şi moarte (cf. Ap 21,4), l-a trimis pe Fiul său ca să-i mântuiască prin jertfa de sine la cruce, singura cale rămasă (cf. In 3,16) şi apoi l-a trimis pe Duhul Sfânt ca să-i locuiască şi să-i călăuzească în împărăţia sa (cf. In 14,16).
Astăzi când celebrăm Sfânta Treime, mister de iubire şi de unitate şi vorbim despre: actul creaţiei Tatălui, trebuie să ştim că toate persoanele divine au lucrat-o; când vorbim de actul răscumpărării Fiului, trebuie să ştim că toate persoanele divine au împlinit-o; când vorbim de actul sfinţirii, locuirii şi călăuzirii Duhului Sfânt, trebuie să ştim că de toate persoanele divine le împlinesc. Şi iarăşi, când îl primim pe Isus în sfânta împărtăşanie, trebuie să ştim că primim toate persoanele divine; când primim cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să ştim că primim cuvintele celor trei persoane divine; când primim locuirea şi călăuzirea Duhului Sfânt, primim călăuzirea celor trei persoane divine. De altfel, nu putem primi o persoană divină fără să le primim şi pe celelalte, cum nu putem refuza o persoană divină fără să le refuzăm şi pe celelalte.
Iar cât priveşte raportul nostru cu Sfânta Treime, raport pe care l-am început la botezul nostru, Isus ne-a lăsat să înţelegem că prima noastră preocupare nu trebuie să fie pătrunderea misterului cu mintea a acestui mister inefabil, ci trebuie să fie acceptarea misterului Sfintei Treimi în credinţă, speranţă şi dragoste (cf. 1Cor 13,13).
Pentru că astăzi vorbim despre modurile în care trebuie să cinstim Sfânta Treime, conform primei lecturi, pe primul loc este prosternarea în adoraţie şi rugăciunea. Când Dumnezeu i s-a revelat lui Moise, cum ni se revelează şi nouă zilnic, ca fiind: "Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi de adevăr", imediat Moise s-a prosternat cu faţa la pământ, l-a adorat şi s-a rugat: "Doamne, te rugăm să rămâi cu noi şi să mergi în mijlocul nostru!" (Ex 34,6-9). Aşa l-a cinstit astăzi Moise pe Dumnezeu pe muntele Sinai, aşa trebuie să-l cinstim şi noi când venim în faţa lui.
Ştim că Dumnezeu este pretutindeni în univers, dar pentru noi cei de astăzi muntele Sinai cel plin de slava şi de prezenţa lui Dumnezeu în mod deosebit, este lăcaşul bisericii, unde Dumnezeu este prezent în cartea Scripturilor şi în sfânta Ostie din tabernacol. Aici Dumnezeu ne cheamă şi ne aşteaptă zilnic, ca mirele pe mireasa sa, ca să ne vorbească la inimă, să ne comunice iubirea sa, să ne împartă darurile sale negrăite şi să ne asculte păsurile. Sfânta Liturghie şi la sfânta Împărtăşanie, care cuprind şi recapitulează în ele în ele întreg tezaurul de iubire şi jertfă a Sfintei Treimi faţă de oameni, de la creaţie şi promisiunea unui mântuitor şi de la cruce până la viziunea beatifică, este un mod excelent de a cinsti Sfânta Treime. Prima comunitate creştină era o inimă şi un suflet (cf. Fap 4,32), pentru că zilnic credincioşii "stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod" (Fap 2,42.46-47).
La Fatima, în anul 1917, ni s-a arătat că şi îngerii cerului îl adoră pe Dumnezeu cel întreit şi unic, în trupul şi sângele Domnului. De aceea sfântul Ioan Crisostom, spunea că la fiecare sfântă Liturghie, altarul este înconjurat de mulţimi de îngeri în adoraţie. Înainte ultimei apariţii a Sfintei Fecioare Maria, de la Fatima, Portugalia, cea din 13 octombrie, înainte de apariţia Fecioarei Maria, a apărut pe cer un înger care ţinea în mâini un potir şi o ostie sângerândă, apoi lăsându-le suspendate în aer, s-a prosternat înaintea lor, spunând: "Preasfântă Treime, Tatăl, Fiu şi Duhul Sfânt, te iubesc din adâncul inimii şi îţi ofer prea scumpul trup, sânge, suflet şi dumnezeire ale lui Isus Cristos, prezent în toate tabernacolele de pe pământ, ca reparaţie pentru insultele, sacrilegiile şi indiferenţa cu care este ofensat. Şi prin meritele infinite ale Preasfintei sale Inimi şi ale Inimii Imaculate a Mariei, îţi cer convertirea sărmanilor păcătoşi!" Sfânta Liturghie şi sfânta împărtăşanie, ne sunt indicate de îngeri ca mijlocul suprem de adorare şi de cinstire a Sfintei Treimi şi unde îi putem cere mântuirea lumii şi rămânerea cu noi.
Un alt mod de a cinsti Sfânta Treime este "teama şi fuga de păcat", căci păcatul ne goleşte de slavă, ne face să-l simţim pe Dumnezeu ca un "foc mistuitor", ne aruncă departe de faţa lui Dumnezeu, ne umple de lipsuri şi durere. Când Origene (185-254), fiul sfântului Leonida a fost adus de la Botez, unde i s-a şters de orice urmă de păcat, acesta a căzut în genunchi lângă leagănul lui Origene şi a adorat Preasfânta Treime prezentă în fiinţa lui. Teama şi fuga de păcat este o înaltă cinstire a Sfintei Treimi
Un alt mod de a cinsti Sfânta Treime este vestirea iubirii, milostivirii şi mântuirii lui Dumnezeu, ca toţi oamenii căzuţi să audă şi să se lase mântuiţi de Dumnezeu cel plin de îndurare şi milostiv, de Dumnezeu cel încet la mânie, plin de bunătate şi de adevăr (cf. Ex 34,6). Şi pentru că Dumnezeu însuşi împreună îngerii săi au început imediat munca de ridicare a omului căzut în păcat; pentru că Isus şi-a început activitatea printre oamenii păcătoşi imediat după Botez; pentru Duhul Sfânt lucrează cu suspine negrăite la mântuirea noastră imediat după revărsarea sa; pentru că apostolii au predicat evanghelia imediat după Rusalii: La fel şi noi trebuie să vestim lumii împăcarea cu Dumnezeu, prin Cristos şi Duhul Sfânt, cu toată urgenţa. Aceasta este şi porunca lui Isus pentru noi: "Mergeţi şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Mt 28,19), căci locuitori ai împărăţiei caută toate persoanele divine. Să le vestim tuturor că: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el" (In 3,16-17). Această misiune am primit-o unul fiecare dintre noi şi la înălţarea lui Isus şi la Botezul nostru, când am fost consacraţi profeţi, preoţi şi regi, pentru a vesti faptele minunate ale lui Dumnezeu care ne-a chemat din întuneric la minunata sa lumină (cf. 1Pt 2,9).
Când un cântăreţ credincios a murit înainte de a se mai întâlni cu prietenul său sceptic căruia îi vorbea adesea despre Dumnezeu iubire şi despre paradis, acesta i-a lăsat nişte cuvinte scurte printr-o asistentă de spital: "Spuneţi-i că sunt şi alte lumi în care se poate cânta. El va şti la ce mă refer". În urma acestui mesaj, scepticul s-a convertit. Să ne încurajăm şi noi cu aceste cuvinte mai ale atunci când cei din jur ne taie cântul, bucuria şi chiar vorbirea: "Este şi o altă lume unde se poate cânta, bucura şi vorbi despre iubire. Acesta este paradisul unde ne aşteaptă Dumnezeu iubire, Dumnezeu cel întreit şi unic".
Şi nu în ultimul rând, acum când am văzut în Evanghelie dragostea lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii; acum când am văzut în lectura a doua chemarea lui Dumnezeu exprimată prin sfântul Paul, de a trăi în familiile, comunităţile şi locurile de muncă: iubirea, armonia şi pacea din Sfânta Treime, să ne conformăm: "În rest, fraţilor, bucuraţi-vă! Căutaţi desăvârşirea! Îmbărbătaţi-vă! Să gândiţi la fel, să trăiţi în pace şi Dumnezeul iubirii şi al păcii va fi cu voi! Salutaţi-vă unii pe alţii cu sărutul cel sfânt" (2Cor 13,11-13). Şi să nu uităm că vom fi judecaţi despre iubire (cf. Mt 25,40).
În prima comunitate creştină care trăia în dragostea şi armonia din Sfânta Treime, nu erau dezordini (cf. 1Cor 13,1-13), nimeni nu ducea lipsă (cf. Fap 4,34), şi în fiecare zi Domnul adăuga la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi (cf. Fap 2,47).
Închei cu o veche mărturisire de credinţă orientală: "Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie!"
Pr. Ioan Lungu
