Familia creştină are misiunea, în primul rând, de a deveni ceea ce este, adică o comunitate profundă de viaţă şi iubire, într-o tensiune care-şi va găsi împlinirea definitivă, ca întreaga realitate creată şi mântuită, în Împărăţia lui Dumnezeu. Familia creştină a primit misiunea de a păstra, de a revela şi de a comunica credinţa sa şi iubirea, ca reflectare vie şi participarea reală la iubirea lui Dumnezeu pentru omenire şi la iubirea lui Cristos Domnul pentru Biserica sa. Toate îndatoririle familiei creştine şi membrilor acesteia sunt o realizare concretă şi în detaliu a acestei misiuni fundamentale.
Căsătoria a fost instituită în mod divin în Eden şi a fost confirmată de Isus Cristos, ca fiind monogamă şi heterosexuală, o unire pe viaţă, plină de iubire, dintre un bărbat şi o femeie. Ca o încununare a lucrării sale de creaţie, Dumnezeu a modelat bărbatul şi femeia după propriul său chip, apoi a instituit căsătoria, ca fiind un legământ bazat pe unirea fizică, emoţională şi spirituală a două persoane diferite ca sex, unire în urma căreia va rezulta, ceea ce Scriptura numeşte "un singur trup". Şi tot Domnul nostru Isus Cristos spune: "Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă". Modul în care se manifestă diversitatea a două sexe umane face ca unirea în căsătorie să ilustreze unitatea în diversitate a dumnezeirii. În Scriptură, unirea heterosexuală din căsătorie apare ca un simbol al legăturii dintre divinitate şi umanitate. Ea este o mărturie omenească despre iubirea lui Dumnezeu, care se oferă pe sine şi despre legământul cu poporul lui. Unirea armonioasă în căsătorie, între un bărbat şi o femeie, oferă un microcosmos al unităţii sociale, care de-a lungul timpului s-a dovedit a fi un element esenţial al unei societăţi stabile. Mai mult decât atât, Creatorul a intenţionat ca sexualitatea din cadrul căsătoriei să nu slujească doar unui scop al unităţii, ci să ofere şi cadrul pentru înmulţirea şi perpetuarea familiei umane. În idealul divin, procrearea izvorăşte şi se împleteşte cu acelaşi proces, prin care soţul şi soţia pot găsi bucurie, plăcere şi împlinirea fizică. Un copil poate fi oferit în dar numai soţului şi soţiei, a căror iubire îi face capabili să se cunoască unul pe celălalt, printr-o legătură intimă profundă. Copilul este întruchiparea vie a unirii lor. Copilul va creşte în atmosfera de dragoste şi unitate din cadrul căsătoriei, în care a fost conceput şi se va bucura de o legătură cu ambii părinţi naturali.
Unirea monogamă în căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este
recunoscută ca fiind fundamentul divin al familiei şi al vieţii sociale şi singurul loc acceptabil moral pentru exprimarea relaţiilor sexuale. Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată potrivit dispoziţiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie, şi reglementată de normele imperative ale legii. În România statul ocroteşte căsătoria, familia şi copilul.
Se vorbeşte tot mai mult despre cupluri şi nu despre familie. Legăturile întâmplătoare şi "căsătoriile de probă" sunt la ordinea zilei. În ultima vreme, viaţa de familie este tot mai supusă presiunilor, astfel că numărul de divorţuri a devenit alarmant. Statisticile ne arată că anual, în Europa noastră creştină, sunt peste trei milioane de căsătorii şi aproape un milion de divorţuri. Astăzi, în lume, un copil din trei este născut în afara familiei, iar Marea Britanie are cea mai mare proporţie a familiilor cu un singur părinte.
Trăim o traumă a vieţii, pe o planetă supusă unui colaps seismic. Dispar din vocabularul vieţii pe acest glob bătrân şi obosit monumente de arhitectură umană, acele case de piatră de odinioară, din cultura şi obiceiul nostru românesc. De exemplu, în sectorul 4 din Bucureşti, în anul 2003, au fost înregistrare 2.131 căsătorii şi 1.185 divorţuri. Divorţul este o experienţă traumatizantă, iar necunoaşterea procedurii juridice poate să ducă la complicaţii urmate de efecte negative. În afară de tristeţea şi golul pe care îl lasă în vieţile celor ce pleacă pe drumuri diferite - separarea sau divorţul vor avea în mod inevitabil un efect profund asupra copiilor. Totuşi, noi continuăm să credem în căsnicii "fericite până la adânci bătrâneţi" şi ne-am dori să auzim cât mai puţine pronunţări pro divorţ în instanţă. Cu siguranţă răspunsurile la întrebarea "cum să evit un divorţ" se află în noi toţi, ceea ce ne lipseşte de obicei este dorinţa de a le căuta şi de a le găsi la timp.
În fiecare an, în întreaga lume, se fac cinci milioane de avorturi şi două sute de mii de femei mor din cauza întreruperilor de sarcină pe care le fac. Câte mii de embrioni mor în fiecare zi! Avortul este o crimă şi un păcat înfricoşător. Este o ucidere, şi încă una mare, căci copiii mor nebotezaţi. Părinţii nu înţeleg oare că viaţa începe în clipa zămislirii?
Prima lege dată de însuşi Ion Iliescu în noaptea Revoluţiei a fost legea liberalizării avorturilor. O lege împotriva legii lui Dumnezeu care ne spune: Să nu ucizi. O lege prin care mamele creştine din România au dreptul "legal" - raportat la un sistem de referinţă diavolesc - să-şi transforme pântecele în sicriu, să-şi ucidă copiii nenăscuţi. Iar româncele şi românii au "respectat" această lege cu "sfinţenie". Am ajuns campioni la avorturi în Europa. În primii ani de libertate şi democraţie ne "mândream" cu un milion de avorturi pe an. Din această cauză sporul anual a ajuns în 1999 la -2,5 la mie, adică decesele au depăşit numărul de naşteri, iar populaţia României a scăzut de la 23.200.000 la 21.700.000 locuitori.
În anul 2005 numărul avorturilor (230.000) a fost mai mare decât al nou-născuţilor (215.000). Şi ca şi cum aceasta nu ar fi fost de ajuns, un studiu UNICEF prezentat într-un raport intitulat "Situaţia abandonului copiilor sub 5 ani în România" arată că în 2005 din cauza sărăciei şi a lipsei de educaţie, încă sunt abandonaţi copii în spitale şi maternităţi, după un model neschimbat de 30 de ani. 4.000 de nou-născuţi au fost abandonaţi imediat după naştere. 28% dintre mamele care îşi abandonează copiii sunt foarte tinere, sub 20 de ani şi necăsătorite, 42% sunt analfabete, iar 27% cu şcoala generală neterminată şi trăiesc la limita sărăciei.
A da viaţă nu înseamnă a o comunica în sens biologic, căci fecunditatea este umană când promovează viaţa sub aspectele ei educative, culturale şi sociale. De aceea nici nu se poate gândi a da naştere unei noi vieţi dacă nu se pune problema educaţiei. În acest sens "paternitatea" responsabilă este completată de "maternitatea" responsabilă, tocmai pentru faptul că acest concept de paternitate implică şi aspectul educativ. Dacă viaţa care se dă copilului trebuie apoi şi educată, atunci procreaţia responsabilă înseamnă evaluarea circumstanţelor concrete în care trăiesc soţii, care sunt de ordin fizic, economic, psihologic şi social. Pentru a face din familie "cea mai completă şi mai bogată şcoală de umanitate" este necesar schimbul educativ dintre părinţi şi copii, în care fiecare dă şi primeşte. Pentru aceasta copiii vor fi ajutaţi de părinţi, cu autoritatea lor, la care nu se poate renunţa, să dobândească o libertate cu adevărat responsabilă, o dispunere promptă şi generoasă la înţelegere, toleranţă, iertare şi împăcare.
În anul 2002, 70.000 de tineri între 15 şi 25 de ani erau analfabeţi. În anul şcolar 2004-2005 rata naţională a abandonului şcolar a fost de 1,7%. Dacă se va continua în acest ritm, jumătate de milion din cele 3,5 milioane de elevi care au fost înscrişi în anul şcolar 2005-2006 nu vor reuşi să termine opt clase.
"Goana după aur" a românilor în secolul al XXI-lea este exodul ţăranilor şi şomerilor în străinătate pentru a deveni "sclavii occidentului". Statisticile arată că tot mai mulţi părinţi îşi abandonează familiile şi copiii pentru a pleca la muncă în străinătate. Circa două milioane de români lucrează legal sau "la negru" peste graniţă, din care cca. un milion în Italia şi alţi 500.000 în Spania.
Fenomenul copiilor "orfani" cu părinţi în viaţă este unul din cele mai neaşteptate şi mai tragice pe care le trăieşte familia românească. La această dată, din cei 12.808 elevi nemţeni care au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, 529 au devenit elevi problemă cu numeroase absenţe, cu agresivitate, delincvenţă, consum de droguri, tutun, alcool etc. 85% dintre copii care ajung la psihiatru, au cel puţin un părinte plecat în străinătate, iar părinţii preferă să plătească tratamentele, decât să se întoarcă şi să stea cu copiii.
Tot mai multe sunt cazurile de violenţă domestică pe fondul consumului de alcool de la vârste din ce în ce mai mici. Pornografia şi violenţa prezentate la orice oră prin mijloacele de comunicare în masă duc la îndepărtarea omului de menirea lui pe acest pământ şi la apropierea de ghearele satanei care suprimă cel mai preţios dar primit de la Dumnezeu, viaţa. În 2005 la Serviciul de Medicină Legală a Judeţului Bihor, s-au arhivat un totul de 80 de cazuri de suicid, dintre care 73 au fost spânzurări - 52 au fost bărbaţi şi 21 femei. Recent au îngrozit lumea cazurile de suicid prin spânzurare a trei eleve de la două licee nemţene.
Strigăte de ajutor vin din toate direcţiile. Familia şi viaţa sunt în pericol! Strigătele vin de la oamenii aflaţi în dificultate, dar ajutorul nu poate veni decât de la Dumnezeu.
Iată de ce în cadrul Diecezei de Iaşi, în vederea promovării valorilor vieţii şi ale familiei, s-a constituit Centrul de Ajutor pentru Viaţă (CAV). Sub coordonarea directă şi implicită a pr. Iosif Enăşoae, cu sprijinul specializat al pr. Gianfranco Maronese, misionar verbit şi gazdă primitoare la Casa de Reculegere de la Traian, precum şi cu dăruirea şi abnegaţia prof. Maria Gherghel s-a trecut la acţiune. Începând cu 2004 în cadrul programului "Familie devii ceea ce eşti: comunitate de viaţă şi iubire" au fost pregătiţi câteva zeci de familii şi tineri din parohiile zonei Roman, ca formatori voluntari, apţi pentru a salva şi promova valorile şi cerinţele familiei creştine. Cu eforturi substanţiale din partea organizatorilor şi a participanţilor, dar şi cu ajutorul lui Dumnezeu fără de care nimic nu este posibil, finalizarea acestor cursuri a avut o concretizare practică prin înfiinţarea la Roman la 10 iunie 2006, pe lângă parohia Sf. Tereza a Pruncului Isus, a Asociaţiei "Familia şi Viaţa". Cu un sediu şi un program permanent, prin activitatea voluntară a membrilor fondatori şi a formatorilor, vine în întâmpinarea şi consilierea tuturor acelora aflaţi în dificultate pe drumul vieţii, cu convingerea că Duhul Sfânt şi Maica din ceruri le vor călăuzi paşii pe calea cea dreaptă arătată de bunul Isus Cristos.
Veniţi aşadar, să ne rugăm împreună pentru familiile noastre aşa cum ne-a învăţat Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea:
"Dumnezeule, de la care vine orice paternitate în cer şi pe pământ, Tată, care eşti iubire şi viaţă, fă, prin mijlocirea Fiului tău, Isus Cristos, născut de femeie, şi prin mijlocirea Duhului Sfânt, izvor al carităţii divine, ca orice familie umană de pe pământ să devină un adevărat sanctuar al vieţii şi al iubirii pentru generaţiile ce se succed necontenit.
Fă ca harul tău să călăuzească gândurile şi faptele soţilor spre binele familiei lor şi al tuturor familiilor din lume.
Fă ca tinerele generaţii să găsească în familie un sprijin puternic pentru umanitatea lor şi pentru creşterea lor în adevăr şi iubire.
Fă ca dragostea întărită în harul sacramentului Căsătoriei, să se arate mai tare ca orice slăbiciune şi orice criză, prin care trec uneori familiile noastre.
În sfârşit, îţi cerem prin mijlocirea sfintei familii de la Nazaret, ca la toate popoarele pământului Biserica să-şi poată îndeplini rodnic misiunea sa, în familie şi prin familie, în toate naţiunile de pe pământ.
Tu, care eşti calea, adevărul şi viaţa, în unire cu Fiul şi cu Duhul Sfânt. Amin"
Prof. Vincenţiu Ciocan
