În exortaţia apostolică "Familiaris consortio", papa Ioan Paul al II-lea nominalizează între lucrătorii în pastoraţia familiei şi pe laicii specializaţi. Sanctitatea sa scrie: "Nu puţin folos aduc familiei acei laici specializaţi cum sunt: medicii, consultorii etc., care individual sau în diverse forme de asociaţii sau iniţiative, prestează o muncă de îndrumare, de orientare şi de sprijin. Truda voastră merită titlul de misiune, atât sunt de nobile scopurile pe care le urmăriţi, şi aşa de hotărâtoare rezultatele muncii voastre pentru susţinerea familiei şi a comunităţii creştine. Tot ceea ce reuşiţi să faceţi pentru susţinerea familiei este destinat să aibă aceeaşi eficacitate care, trecând peste limitele proprii, ajunge la inima persoanelor şi se răsfrânge asupra societăţii. Viitorul lumii şi al Bisericii trece prin familie".

Membrii Centrului de Ajutor pentru Viaţă Roman am luat iniţiativa creării unui program care să vină în sprijinul familiei aflate în dificultate. Titlul programului este sugestiv: "Familie, devii ceea ce eşti: comunitate de viaţă şi iubire". În cadrul acestui program, la Casa de Reculegere a Misionarilor Verbiţi din Traian, pe parcursul a patru vineri şi sâmbete din lunile aprilie - mai, s-a desfăşurat un prim proiect de formare a formatorilor. Această acţiune s-a născut din dorinţa de a avea persoane şi familii pregătite care să se implice ulterior în activităţi concrete de promovare a familiei. Pentru aceasta am considerat necesar acest curs în vederea cunoaşterii, a însuşirii şi a promovării valorii sacre ce este viaţa umană, a recunoaşterii demnităţii omului ca persoană încă din momentul conceperii şi a valorii familiei ca "sanctuar al vieţii".

Activitatea de formare s-a bucurat de un real succes. Au participat la cursurile de formare peste optzeci de persoane şi familii din Roman, Piatra Neamţ şi din satele din jurul Romanului: Gherăeşti, Săbăoani, Pildeşti, Adjudeni, Tămăşeni, Iugani Izvoarele, Barticeşti, Hălăuceşti. Au participat şi două profesoare de la Oneşti. Viitorii formatori pentru familie sunt de profesie: medici, psihologi, asistenţi medicali, profesori de religie, asistenţi sociali, învăţători, educatoare, preoţi, surori şi cinci studente de la Facultatea de Teologie Didactică din Iaşi.

Programul de formare s-a desfăşurat sub formă de conferinţe, urmate de activităţi pe grupe şi finalizate cu activităţi în plen, cu punerea în comun a concluziilor. Conferinţele au fost deosebit de importante întrucât au pus baze solide teologice vieţii umane şi familiei creştine conform doctrinei catolice. Profesorii care au fost invitaţi să susţină aceste cursuri au fost: prof. Gianfranco Maronese - Căsătoria în planul lui Dumnezeu; prof. dr. Iosif Enăşoae - Căsătoria - sacrament şi spiritualitate; prof. Isidor Chinez - Morala vieţii conjugale; prof. Maria Gherghel - Căsătoria şi familia în magisteriul Bisericii; prof. dr. Maximilian Pal - Căsătoria şi familia în dreptul canonic şi civil; carta drepturilor familiei şi copilului; prof. Maria Tereza Căldare - Tehnici şi metode de consiliere.

Discuţiile pe marginea temelor propuse de profesori au fost foarte interesante. S-au analizat cauzele care generează criza în care se găseşte familia astăzi şi s-au făcut propuneri concrete de ajutorare a acesteia. Pentru a avea o familie sănătoasă e necesară sensibilizarea tinerilor din parohiile noastre pentru a aprecia căsătoria şi familia ca realităţi sacre precum şi darul cel mai preţios al familiei care este viaţa umană. Familia este chemată să slujească viaţa. În acest sens promovarea paternităţii şi a maternităţii responsabile ca şi educarea permanentă a tinerilor şi a copiilor în vederea cunoaşterii şi a acceptării valorilor căsătoriei şi ale familiei creştine, în familie şi pentru familie, este stringentă.

S-a subliniat, de asemenea, valoarea sexualităţii umane ca dar şi importanţa educării tinerilor la castitate precum şi trăirea vieţii conjugale în adevărul ei, prin folosirea metodelor naturale de planificare familială după morala catolică. Numai cunoscând, acceptând şi trăind conform acestor valori, familia de astăzi se poate reabilita.

Rolul consultorilor este acela de a ajuta familia atât în plan educativ şi formativ, cât şi în depăşirea momentele de criză. Cele mai grave probleme în care familia are nevoie de ajutor sunt: preîntâmpinarea avortului, a abandonului copiilor, a divorţului şi separărilor, adulterul şi concubinajul, ajutorul mamelor aflate în dificultate, evitarea violenţei fizice şi psihice, drama alcoolului, educaţia corectă sexuală a adolescenţilor şi tinerilor. Pentru aceasta se va asigura funcţionalitatea centrelor de consiliere de la Roman şi Piatra Neamţ precum şi a grupurilor care vor funcţiona în parohii.

Având un nucleu de persoane şi familii care lucrează alături de parohii locului în cadrul pastoraţiei familiei, dorim ca progresiv această acţiune să se lărgească aşa încât să putem vorbi despre o Mişcare pentru familie şi viaţă în întreaga Dieceză de Iaşi.

A doua etapă de formare va fi în luna septembrie. Aceasta va cuprinde un curs intensiv de bioetică creştină pentru cunoaşterea şi promovarea metodelor naturale de reglare a concepţiei fiinţei umane în cadrul cuplului familial.

Programul de formare se înscrie în rândul acţiunilor din cadrul Sinodului diecezan ca acţiune concretă de promovare a laicilor, care alături de preoţi şi persoane consacrate pot să facă mult în sprijinul şi în folosul familiei. "Viitorul lumii şi al Bisericii trece prin familie", ne spune Sfântul Părinte. De aceea vrem să promovăm familia şi viaţa, după modelul familiei sfinte din Nazaret.

Maria Gherghel