Ne rugăm de obicei lui Isus, sfintei Fecioare, sfântului Iosif, tuturor sfinţilor, iar lui Dumnezeu Tatăl, desigur, mereu.
"Marele uitat" al rugăciunilor noastre e însă Sfântul Duh.
Ne amintim de el când la fizică învăţăm despre cele şapte câmpuri energetice care dau naştere universului nostru cu 3+1 dimensiuni (nu cumva sunt cele şapte daruri ale Duhului Sfânt?) şi evident - de Rusalii.
Dar de vreo două luni şi ceva încoace, Duhul Sfânt "s-a hotărât" pur şi simplu să se facă văzut pentru fiecare dintre noi: mai întâi, l-a ales pe acela care stătea în ultimul rând, în colţul cel mai îndepărtat din Capela Sixtină, care-şi luase bilet dus-întors şi se grăbea să ajungă la "turma lui", acasă, de Paşti si care-şi pierduse mai demult orice şansă "electorală" - pe acesta l-a ales să fie urmaşul sfântului Petru: cardinalul Jorge Mario Bergoglio. Apoi, l-a făcut să-şi păstreze simplitatea, umilinţa, duioşia şi iubirea pe care o avea dintotdeauna ca păstor, dar nu numai atât - s-o exprime şi în cuvinte. În cuvinte simple, calde şi directe, care să meargă la inima tuturor. Şi dacă îndărătul acestora se percepe intransigenţa doctrinară, este pentru că - explică papa - "Dumnezeu nu oboseşte niciodată să ne ierte - noi suntem cei care ne sfiim sau nu îndrăznim sau obosim să-i cerem iertare".
Iar urmarea este "Efectul Bergoglio": tot mai mulţi credincioşi vin la confesional. Papa Francisc a anulat frica şi distanţa dintre credincioşi şi Biserică, el "are mirosul turmei pe care o păstoreşte" fiindcă stă dintotdeauna în mijlocul ei - şi aşa cum spune el însuşi "sunt preotul Jorge. Îmi place să fiu păstor".
El nu numai că predică, dar şi practică milostivirea.
"Efectul Bergoglio" este efectul Duhului Sfânt.
Dr. Ecaterina Hanganu
