"Ratzinger şi-a scos tichia şi a voit un scaun simplu"
Interviu luat cardinalului Lajolo
De Domenico Agasso jr.
Giovanni Lajolo, piemontez (s-a născut la Novara în 1935), din 2006 până în 2011 a fost preşedinte al Guvernatoratului Vaticanului, organismul care exercită puterea executivă dincolo de Tibru. Lajolo a fost numit de Benedict al XVI-lea, care în 2007 l-a creat şi cardinal. Vatican Insider l-a intervievat.
Eminenţă, ce aţi simţit când l-aţi văzut în mijlocul vostru pe papa emerit Benedict al XVI-lea?
"A fost un moment de înduioşare, nu numai de emoţie. Şi pentru că a voit să stea pe un scaun simplu lângă cardinali şi n-a putut să fie convins să-şi schimbe decizia. Decanul Angelo Sodano mi-a spus că a «luptat» pentru a i se da un loc demn, cum era logic. Însă a pierdut această «bătălie»: Benedict al XVI-lea avea deja o înţelegere cu papa Francisc pentru a sta simplu într-un colţ. Şi de fapt era într-un colţ, în faţă dar într-un colţ".
Cum aţi reacţionat când l-aţi întâlnit?
"Toţi cardinalii au mers imediat către el pentru a-l putea saluta şi era distractiv să-i vezi că se împingeau unul pe altul ca nişte copii pentru a ajunge la Benedict al XVI-lea. A fost o nouă flacără de iubire faţă de pontiful emerit".
Când Bergoglio a mers ca să-l salute, Ratzinger şi-a dat jos tichia: ce semnificaţie are acel gest?
"Este un semn de respect şi umilinţă. Tichia în spaniolă se spune «solideo», adică «numai lui Dumnezeu»: este dată jos numai lui Dumnezeu sau reprezentantului său. Şi aceasta a fost o scenă emoţionantă".
Cum l-aţi găsit pe Ratzinger?
"Sănătos, cu faţa odihnită, senină şi ca întotdeauna prietenească, deschisă: îi întreba pe toţi "ce mai faci?", mereu cu blândeţea şi simplitatea sa".
Ce semnificaţie are această primă creare de cardinali a lui Francisc?
"A fost un Consistoriu cu caracter îndeosebi universal. A alimentat din nou prezenţa de reprezentanţi din toate diferitele Biserici din lume în Biserica diecezană de Roma - toţi cardinalii sunt membrii ai Bisericii din Roma. Şi îmi place să subliniez particularitatea câtorva numiri, începând de la cea a lui Gualtiero Bassetti, arhiepiscop de Perugia: el ca şi alţii este o persoană nu "în brazda" ecleziastică, adică nu ocupă un rol pe care îl prevede o aşteptare a cardinalatului. De exemplu, eu însuşi aveam o «aşteptare» pentru că eram «în brazdă»: funcţia de preşedinte al Guvernatoratului aduce de fapt nu un drept, dar oricum o «aşteptare» de a deveni cardinal; în schimb Francisc, cu Bassetti a ales un păstor, simplu, credincios, umil, dezinteresat, care nu râvneşte la «carieră». Şi aşa este pentru episcopul de Les Cayes (Haiti), Chibly Langlois: pontiful a mers «să-l ia» dintre «cei din urmă de pe pământ». Toate acestea sunt foarte frumoase, pentru că îmbogăţeşte şi mai mult carismele Colegiului Cardinalilor. Şi apoi este numirea lui Loris Capovilla. Sunt mulţumit că are loc în lumina canonizării lui Ioan al XXIII-lea: Capovilla a fost un secretar preţios pentru că ştia şi să atenueze şi să tempereze anumite spontaneităţi ale papei Ioan. De asemenea, a fost semnificativă prezenţa unui nou-cardinal în cărucior, ivorianul Jean-Pierre Kutwa: papa a coborât în navată pentru a-i da semnele de cardinal; a fost o recunoaştere a demnităţii şi în şi a infirmităţii".
Cum aţi defini acest prim an al papei Bergoglio?
"Francisc pentru mine este «parohul lumii». Se apropie de persoane cu predicile sale şi cu întrebările sale care provoacă răspunsul oamenilor. Îmi vine în minte Ioan Paul al II-lea care odată la masă - ne primea adesea în timpul meselor - a spus: «Adevăratul papa este parohul», pentru că de la el credincioşii primesc direct învăţătura şi direcţia morală. Şi aşa este Francisc, care nu are nevoie să stea la catedră pentru a fi ascultat, deoarece reuşeşte să fie aşa de mult "în mijlocul" oamenilor, încât să fie considerat "parohul tuturor".
(După Vatican Insider, 23 februarie 2014)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
