Aproape patru miliarde de telespectatori au privit finala campionatului mondial de fotbal. O finală încrâncenată între Italia şi Franţa pe pământ german. Totul a fost frumos până la capul lui Zidane. Un cap în pieptul lui Materazzi, în partea inimii şi totul s-a ruinat. De la Zidane cel lăudat, care părea că va termina campionatul ca un rege, s-a ajuns atât de repede la un Zidane huiduit, eliminat prin cartonaş roşu. Mi-am amintit atunci zicala: "De la sublim la ridicol nu-i decât un pas". Un pas pe care jucătorul în cauză l-a făcut cu atâta uşurinţă. Şi totuşi Zidane a fost declarat cel mai bun jucător al acestui campionat mondial de fotbal. E un caz în care se poate vedea foarte clar că oamenii numesc pe cineva bun, ţinându-se cont doar de picioarele jucătorului şi nicidecum de sufletul său sau de inima lui. Dacă ştii să faci fente cât mai interesante, dacă ştii să dai goluri cât mai multe, nu mai contează, poţi lovi cu capul pe cineva, poţi să-i dai cu coatele şi eşti numit cel mai bun.
Într-o zi Isus a fost interpelat cu cuvintele "Învăţătorule bun" şi el a replicat: "De ce mă numeşti bun. Singur Dumnezeu este bun". Deşi avea dreptul să se lase numit cu astfel de cuvinte, fiind Fiul lui Dumnezeu, n-a acceptat cu uşurinţă acest mod de interpelare, din motiv că cel care i s-a adresat nu credea probabil în divinitatea sa.
Văzând lovitura cu capul, în dreptul inimii, am stat şi m-am întrebat de ce l-a lovit în zona inimii şi nu în altă parte. Poate pentru că de acolo, "din inimă, după cum spune Cristos, ies gândurile rele, uciderile, necurăţiile, furturile, mărturiile mincinoase, blestemele", adică tot ceea ce îl întinează pe om. Jucătorul italian l-a jicnit profund cu nişte cuvinte mizerabile pe Zidane. Din inima lui au ieşit cuvinte spurcate pe care i le-a adresat adversarului şi acesta a făcut ceea ce a făcut. Numai că arbitrul n-a luat în calcul decât lovitura cu capul, pentru că aceasta a fost prea vizibilă. N-a luat în calcul şi lovitura cuvintelor, care, să recunoaştem, în unele cazuri, dor mai tare decât lovitura fizică a unui cap, sau a unei palme.
Când eşti privit de atâta lume, mi se pare că trebuie să fii controlat în toate gesturile tale. Măcar de ochii lumii se impune un anumit comportament dacă nu ai şi alte motivaţii interioare, motivaţii religioase. De fapt, când nu se mai ţine cont de privirea lui Dumnezeu, de ce s-ar mai ţine cont de privirea lumii?
Nu l-am văzut pe Zidane ieşind cu ceilalţi jucători pentru a-şi primi medalia de argint. Fie că i-a fost ruşine să mai apară în public, fie că regulamentul nu i-a permis. Materazzi în schimb a ieşit în rând cu toţi ceilalţi. A primit medalia de aur, a aşezat-o cât mai vizibil, în dreptul inimii, sărutând-o cu acele buze care odinioară rosteau cuvinte de insultă.
A mai trecut un campionat. Ce păcat că Zidane l-a încheiat în acest mod!
Pr. Eugen Budău
