Reflecţie: Toată lumea strigă "Gol", numai nemţii strigă "Tor"
Fotbalul e ca Biserica. Va dura până la sfârşitul veacurilor. Presupun că nici un tiran, oricât de puternic ar fi nu va putea să distrugă şi să elimine acest joc din viaţa oamenilor. S-a răspândit în prea multe locuri pe glob şi e iubit cu patimă din generaţie în generaţie. Copiii înainte de a vorbi ştiu să dea cu piciorul în minge şi o strâng la piept ca pe o comoară.
Despre Biserică Isus a spus: "Puterile celui rău nu o vor birui". Dacă pentru Biserică, cel rău foloseşte toate mijloacele pentru a lupta împotriva ei, pentru fotbal chiar nu găseşte nici un motiv pentru a se împotrivi. În fotbal se învârt mulţi bani şi unde sunt bani, este şi atracţie puternică, de care ispititorul nu se întristează.. Fotbalul, în zi de duminică, mută oamenii din biserici pe stadioane. Ce interes ar avea cel rău să se împotrivească acestui joc? Aşa că fotbalul nu are potrivnici nici din lumea această nici din cea de dincolo. Se dezvoltă în toată libertatea şi are apostoli înflăcăraţi.
M-am tot străduit să aflu numele celui care a inventat fotbalul, dar nu l-am găsit. Ştiu că englezii au preluat acest joc de la toscani şi i-au dat nişte legi fixe pe la 1863. Cel care a inventat fotbalul n-a bănuit că acest joc se va impune ca o religie şi că va dura până la sfârşitul veacurilor. N-a bănuit că unii îşi vor da viaţa pe teren alergând nebuneşte după o minge. Nu s-a gândit că jucătorii de fotbal vor deveni idoli şi că vor sta pe pereţii camerelor mai ceva ca sfinţii.
Acum toată lumea e cu ochii pe ecran urmărind Campionatul Mondial de fotbal din Germania. Din când în când, din case, se aude strigătul "Gol". Se aude clar, căci geamurile sunt deschise pe timp de vară. Nemţii strigă şi ei, dar nu ca noi. Strigă "Tor" Nu ştiu de ce n-au voit să preia de la englezi cuvântul "gol" şi au preferat să spună "Tor"- poartă. O literă însă e comună: cea din mijlocul cuvântului. E acel "O" rotund ca o minge, care răsună prelungit în glasul celor care văd balonul ajungând în plasă.
De sus pământul se vede ca un balon. E bine că nimeni nu dă cu şutul în el. Cineva îl ţine braţe ca să nu se prăbuşească în marele gol care este sub noi. În univers sunt multe mingi, dar îngerii nu le şutează ca nu cumva din întâmplare să lovească mingea noastră, pentru că ar fi vai şi amar. Ei stau liniştiţi şi se uită şi ei de sus la ce se întâmplă în Germania. Se bucură când Ronaldinho face cruce şi priveşte spre cer, mulţumind lui Dumnezeu pentru golul frumos pe care l-a dat. Nu se bucură când văd certuri, lovituri cu coatele, cartonaşe galbene şi roşii. Ei se întreabă dacă nu cumva la originea acestora nu stă un gol sufletesc, nelocuit de Dumnezeu, un gol pe care foarte mulţi nu l-au umplut şi nu-l vor umple niciodată.
Toată lumea strigă "Gol". Asta pe stadion. Pe alt teren, pe cel sufletesc, nu se strigă deşi sunt foarte multe goluri. E un gol sufletesc când partenerul de viaţă te-a scos din inima lui şi ţi-a întors spatele pentru totdeauna. E un gol când nimic nu te mai mulţumeşte, nici banul, nici casa, nici maşina. E un gol sufletesc când munca ta nu e respectată şi eşti şutat în toate părţile. Şi câte goluri nu mai sunt! Poate pentru unii e mai bine că nu se văd.
Pr. Eugen Budău