© Vatican Media
Fotbalul văzut de papi: Frumosul mingii este a împărtăşi vise şi prietenii

Cu ocazia reluării celor mai mari campionate de fotbal din Europa, propunem câteva reflecţii ale papilor despre acest sport atât de iubit, mai ales atunci când rămâne un joc în măsură să transmită valori şi să favorizeze creşterea umană a tinerilor.

Fotbalul este unul dintre cele mai populare şi răspândite sporturi. În această perioadă a anului, după o pauză, lumina reflectoarelor se îndreaptă din nou către "dreptunghiurile verzi" pentru a lumina fazele, pasele, golurile. De fapt, marile campionate europene vor începe în a doua jumătate a lunii august. Cel englez, Premier League, va începe pe 15 august. Primul meci din La Liga din Spania va avea loc, de asemenea, pe 15 august. Prima etapă de meci din Ligue 1 din Franţa este programată pentru 15 august. O săptămână mai târziu, pe 22 august, va începe Bundesliga din Germania. Serie A din Italia va începe, la fel ca şi Souper Ligka Ellada din Grecia, pe 23 august. Aşteptările şi speranţele cresc pe măsură ce echipele se pregătesc în această perioadă pentru noul sezon.

Papii şi fotbalul

De fapt, ceea ce urmează să se deschidă este o nouă pagină de sport, plină de antrenamente, tactici, obiective de obţinut. Dar nu numai acesta este esenţialul fotbalului. Acest sport poate şi ar trebui să cuprindă şi valori care depăşesc simpla abilitate tehnică. Poate transmite valori, învăţături pentru viaţă. Ce au spus pontifii despre fotbal în această privinţă? Pentru papi, acesta trebuie văzut în primul rând ca un sport de echipă. Fotbalul este mai presus de toate un mijloc de a cultiva prietenii, vise precum cele care înfloresc pe terenurile din periferie, în cele din parohii şi din oratorii.

Leon al XIV-lea: Să nu se piardă valorile educative

O viziune pedagogică nu trebuie să lipsească niciodată. Fotbalul, la nivel competitiv, nu este doar business. Trebuie văzut şi în funcţia sa educativă. Papa Leon al XIV-lea a subliniat, în mod deosebit, importanţa acestui aspect atunci când i-a primit pe jucătorii şi conducătorii echipei Napoli pe 27 mai.

Din păcate, atunci când sportul devine business, riscă să piardă valorile care îl fac educativ şi poate deveni chiar des-educativ. Acesta este un aspect la care trebuie să fim atenţi, mai ales când avem de-a face cu adolescenţii. Fac apel către părinţii şi managerii sportivi: trebuie să acordăm o atenţie deosebită calităţii morale a experienţei sportive la nivel competitiv, deoarece este în joc creşterea umană a tinerilor.

Francisc: Este un drept a juca

"Fotbalul este un joc de echipă; nu ne putem distra singuri". Pentru Papa Francisc, care a subliniat în repetate rânduri valoarea acestui sport, fotbalul este plăcut pentru că "se urmăreşte un vis". Este un "drept de a juca", de a experimenta "fericirea de a juca", a spus pontiful argentinian în timpul întâlnirii promovate pe 24 mai 2019 de ziarul sportiv "La Gazzetta dello Sport". Frumuseţea jocului cu o minge, a adăugat el cu acea ocazie, "este să o poţi face împreună cu alţii, pasând-o pe un teren". Mingea devine "un mijloc de a invita oameni reali să împărtăşească prietenia, să se adune într-un spaţiu, să se privească în faţă". În audienţa sa acordată echipei naţionale de fotbal a Italiei în 2019, Francisc a subliniat, de asemenea, marea putere a unei mingi.

Mingea are o atracţie. Îmi amintesc că era o mică piaţă la câţiva metri de casa mea. Ne jucam acolo, dar nu aveam întotdeauna acces la o minge, pentru că pe atunci mingea era făcută din piele şi era foarte scumpă. Nu existau încă cele din plastic, nici cele din cauciuc... Exista mingea din cârpe. Chiar şi cu o minge din cârpe, se fac minuni.

Ioan Paul al II-lea: Fotbalul este şi martor al fraternităţii

Fotbalul poate însoţi şi schimbări politice profunde şi, după perioade marcate de dramă şi tensiuni puternice, exprimă dorinţa profundă de fraternitate a popoarelor. În cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea din 8 mai 2000, adresate liderilor UEFA (Uniunea Asociaţiilor Europene de Fotbal), fotbalul nu este un domeniu marginal al istoriei: poate ajuta la depăşirea barierelor, la promovarea unităţii.

Vă urez bun venit cordial fiecăruia dintre voi, din cele cincizeci şi una de ţări membre ale Uniunii Asociaţiilor Europene de Fotbal, reuniţi la Roma pentru Marele Jubileu al Anului 2000. Întâlnirea de astăzi vede reprezentate aproape toate naţiunile europene. În mod deosebit, prezenţa federaţiilor est-europene, care s-au alăturat uniunii voastre după căderea Zidului din Berlin, mărturiseşte şi mai mult voinţa de pace şi de fraternitate care animă federaţiile voastre. (...) Fotbalul, ca orice sport, să devină tot mai mult expresie a primatului lui a fi asupra lui a avea, eliberându-se de tot ceea ce îl împiedică să fie o propunere pozitivă de solidaritate şi de fraternitate, de respect reciproc şi de comparaţie justă între bărbaţii şi femeile lumii noastre.

Benedict al XVI-lea şi bucuria unui succes istoric

Fotbalul poate inspira emoţii care transcend sportul şi întruchipează speranţele de pace. Papa Benedict al XVI-lea a subliniat acest lucru la audienţa generală din 1 august 2007, referindu-se la istoria unei ţări profund zdruncinate de război şi violenţe.

Aceasta este o veste bună pentru Irak, care a declanşat o explozie de bucurie populară în întreaga ţară. Mă refer la victoria echipei de fotbal irakiene în Cupa Asiei. Acesta este un succes istoric pentru Irak, care pentru prima dată a devenit campioană la fotbal a Asiei. Am fost profund impresionat de entuziasmul care i-a contagiat pe toţi locuitorii, împingându-i pe străzi pentru a celebra evenimentul. Aşa cum am plâns adesea alături de irakieni, cu această ocazie mă bucur alături de ei. Această experienţă de împărtăşire plină de bucurie dezvăluie dorinţa unui popor pentru o viaţă normală şi senină. Sper ca acest eveniment să poată contribui la realizarea în Irak, cu aportul tuturor, a unui viitor de pace autentică în libertate şi în respect reciproc.

Paul al VI-lea, fotbalul şi ritmurile obişnuite

Începutul campionatelor de fotbal, după sezonul estival, este una dintre caracteristicile vieţii de după vacanţă. Privind înapoi la "calendarul timpului nostru şi la obiceiurile noastre", trebuie să ne amintim întotdeauna "timpul datorat spiritului, rugăciunii, lui Dumnezeu". Papa Paul al VI-lea a amintit acest lucru la Angelus din 29 septembrie 1968, ziua în care a început campionatul de fotbal în Italia.

Odată ce vara s-a terminat, sezonul concediilor s-a terminat, activitatea obişnuită se reia în fiecare sector. Recoltarea şi semănatul pe câmpuri. Şcolile se redeschid (să sperăm!...), şi începe un nou an universitar. Fiecare birou îşi reia programul normal. Astăzi începe şi noul campionat de fotbal. Viaţa îşi reia ritmurile sale intense de muncă şi de timp liber. Toată utilizarea timpului se încadrează într-un program ordonat şi strict, care face ca acţiunile şi zilele omului modern să fie uniforme şi hotărâte.

Aşadar, sunt pe cale să reia ritmurile obişnuite ale timpului nostru, marcate şi de campionatele de fotbal. Turnee majore sunt pe cale să înceapă în Europa şi va fi posibil să vedem campioni extraordinari, jocuri măreţe. Dar este minunat să-i privim şi pe cei care joacă pe plaje, pe terenurile de joacă din periferie sau dintr-un oratoriu. Să zărim o minge zburând peste tineri jucători, privită de copii care se joacă şi se distrează, chiar şi cu visele lor. "Fotbalul - spunea Pel? - este muzică, dans şi armonie. Şi nu există nimic mai vesel decât mingea care sare".

Amedeo Lomonaco

(După Vatican News, 14 august 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu