Reflecţie: Băncile, probleme cu băncile!
Zilele trecute un preot paroh care găzduieşte o comunitate de români din străinătate, vădit indignat, mi-a spus: "Românii voştri, de când tot vin aici la biserică, mi-au uzat băncile şi mai nou mi-au stricat şi uşa la confesional! Nu ştiu cum o să fac!"
La modul cel mai sincer, ceea ce l-a indignat pe părintele gazdă m-a bucurat pe mine! Că românii au ajuns să uzeze băncile din bisericile care îi găzduiesc în străinătate sau că au stricat uşile confesionalelor, aceasta este cea mai bună veste pentru episcopii, preoţii, dar şi pentru credincioşii din România. De fapt, aici pot fi introduse inclusiv autorităţile civile! De ce? Pentru că românii, prin credinţa lor, sunt cel mai bun ambasador al statului nostru!
În fond, orice bancă uzată dintr-o biserică de către românii noştri din străinătate are în spate o familie frumoasă, o mamă şi un tată care s-au rugat şi i-au învăţat să se roage, un părinte paroh sau un părinte vicar care i-a catehizat, care a predicat cuvântul lui Dumnezeu şi care a celebrat sacramentele. Orice astfel de român are în spate sângele martirilor din închisorile comuniste, mărturia şi curajul lor.
Şi mai are ceva! Are credinţa pe care a învăţat-o pe genunchii părinţilor, cea pe care a dobândit-o la marginea patului când şi-a spus rugăciunea de seară sau de dimineaţă, are conştiinţa că totul e darul lui Dumnezeu, o conştiinţă exprimată prin rugăciunea de dinainte şi de după masă. Are bunul simţ pe care l-a învăţat de la părinţi când i s-a spus că trebuie să mulţumească pentru ceea ce este şi are, când a fost educat să se comporte frumos în societate şi să respecte bunurile aproapelui, ca şi pe aproapele.
Acele bănci s-au uzat şi din cauza sudorii muncii pe care a învăţat-o de la mama şi de la tata, precum şi de la colegii de muncă de la C.A.P. sau din fabricile şi uzinele patriei.
"Au stricat uşa confesionalului..." O uşă se poate repara, dar defecţiunea ei vorbeşte despre repararea pe care multele suflete au făcut-o faţă de Dumnezeu, prin apropierea de sacramentul milostivirii.
Ce frumos e să auzi cum românii noştri din afara ţării uzează băncile din biserici şi strică uşa confesionalului! Ce observaţie bună! Cât de mult vorbeşte această observaţie despre efortul pe care îl fac nenumăraţii preoţi trimişi de către episcop pentru a însoţi aceste comunităţi de credincioşi! Uzează băncile pentru că ei, preoţii, confraţii noştri, au acceptat să-i însoţească pe aceşti credincioşi acolo unde aceştia s-au dus pentru un trai mai bun. Ei, preoţii noştri, colegii noştri preoţi, ei le sunt alături în oboseala lor, în căutările sau deziluziile lor. Câte braţe obosite au sprijinit aceste bănci, câţi genunchi înclinaţi în semn de respect faţă de Dumnezeul pe care l-au descoperit "acasă" şi pe care, dincolo de munca pe care o face fiecare, îl transmite şi celor pe care îi întâlnesc în drumul lor!
Şi, da, este nevoie ca cineva să uzeze şi băncile din biserici, cineva trebuie să strice şi uşa de la confesional, pentru că aceste gesturi, reprobabile pentru unii, pentru alţii sunt onoare! Aceste gesturi vorbesc de un popor, de credinţa lui, vorbesc de efortul reciproc pe care, atât credincioşii, cât şi păstorii îl fac deopotrivă.
O, dacă am avea în toate bisericile băncile uzate şi uşa de la confesional defectă!
Pr. Felician Tiba
