Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 25 mai 2022
Cateheze despre bătrâneţe: 11. Qohelet: noaptea nesigură a sensului şi a lucrurilor vieţii
Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!
În reflecţia noastră despre bătrâneţe - continuăm să reflectăm despre bătrâneţe -, astăzi ne confruntăm cu Cartea lui Qohelet, o altă bijuterie încastrată în Biblie. La o primă lectură această scurtă carte impresionează şi lasă descumpăniţi prin celebrul său refren: "Toate sunt deşertăciune", toate sunt deşertăciune: refrenul care pleacă şi vine; toate sunt deşertăciune, toate sunt "ceaţă", toate sunt "fum", toate sunt "gol". Uimeşte să găsim aceste expresii, care pun în discuţie sensul existenţei, în Sfânta Scriptură. În realitate, oscilaţia continuă a lui Qohelet între sens şi nonsens este reprezentarea ironică a unei cunoaşteri ai vieţii care se dezlipeşte de pasiunea pentru dreptate, al cărei garant este judecata lui Dumnezeu. Şi concluzia cărţii arată calea de ieşire din încercare: "Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile sale, căci aceasta este totul pentru om" (12,13). Acesta este sfatul pentru a rezolva această problemă.
În faţa unei realităţi care, în anumite momente, ni se pare că găzduieşte toate contrariile, rezervându-le oricum acelaşi destin, care este acela de a ajunge în nimic, calea indiferenţei poate să ne apară şi nouă unicul remediu la o dezamăgire dureroasă. Apar în noi întrebări ca acestea: Eforturile noastre oare au schimbat lumea? Cineva este oare capabil să impună diferenţa dintre drept şi nedrept? Pare că toate acestea sunt inutile: de ce să facem atâtea eforturi?
Este un soi de intuiţie negativă care se poate prezenta în orice perioadă a vieţii, dar nu există îndoială că bătrâneţea face aproape inevitabilă această întâlnire cu dezamăgirea. Dezamăgirea, la bătrâneţe, vine. Aşadar, rezistenţa bătrâneţii la efectele demoralizante ale acestei dezamăgiri este decisivă: dacă bătrânii, care de acum au văzut de toate, păstrează intactă pasiunea lor pentru dreptate, atunci există speranţă pentru iubire, precum şi pentru credinţă. Şi pentru lumea contemporană a devenit crucială trecerea prin această criză, criză salutară, de ce? Pentru că o cultură care presupune să măsoare totul şi să manipuleze totul ajunge să producă şi o demoralizare colectivă a sensului, o demoralizare a iubirii, o demoralizare şi a binelui.
Această demoralizare ne ia voinţa de a face. Un presupus "adevăr", care se limitează să înregistreze lumea, înregistrează şi indiferenţa sa faţă de opusuri şi le încredinţează, fără răscumpărare, fluxului timpului şi destinului nimicului. În această formă a sa - învăluită de ştiinţific, dar şi foarte insensibilă şi foarte amorală - căutarea modernă a adevărului a fost tentată să se despartă total de pasiunea pentru dreptate. Nu mai crede în destinul său, în promisiunea sa, în răscumpărarea sa.
Pentru cultura noastră modernă, care ar vrea să încredinţeze totul cunoaşterii exacte a lucrurilor, apariţia acestei noi raţiuni cinice - care adaugă cunoaştere şi iresponsabilitate - este o contralovitură foarte dură. De fapt, cunoaşterea care ne scuteşte de moralitate pare mai întâi un izvor de libertate, de energie, dar foarte repede se transformă într-o paralizie a sufletului.
Qohelet, cu ironia sa, demască deja această tentaţie fatală a unei atotputernicii a ştiinţei - un "delir de atotştiinţă" - care generează o neputinţă a voinţei. Călugării din cea mai veche tradiţie creştină au identificat cu precizie această boală a sufletului, care pe neaşteptate descoperă deşertăciunea cunoaşterii fără credinţă şi fără morală, iluzia adevărului fără dreptate. O numea "acedie". Şi aceasta este una din tentaţiile tuturor, chiar şi a bătrânilor, dar este a tuturor. Nu este pur şi simplu lenea: nu, este mai mult. Nu este pur şi simplu depresia: nu. Mai degrabă, acedia este capitularea în faţa cunoaşterii lumii fără a mai avea pasiune pentru dreptate şi pentru acţiunea corespunzătoare.
Golul de sens şi de forţe deschis de această ştiinţă, care respinge orice responsabilitate etică şi orice afect pentru binele real, nu este inofensiv. Nu elimină numai forţele voinţei binelui: prin contralovitură, deschide uşa spre agresivitatea forţelor răului. Sunt forţele unei raţiuni înnebunite, făcută cinică de un exces de ideologie. De fapt, cu tot progresul nostru, cu toată bunăstarea noastră, am devenit cu adevărat "societate a oboselii". Gândiţi-vă un pic la asta: suntem societatea oboselii! Trebuia să producem bunăstare răspândită şi tolerăm o piaţă ştiinţific selectivă a sănătăţii. Trebuia să punem o limită de netrecut pentru pace şi vedem desfăşurarea de războaie tot mai nemiloase faţă de persoane lipsite de apărare. Ştiinţa progresează, desigur, şi este un bine. Dar înţelepciunea vieţii este cu totul altceva, şi pare în impas.
În sfârşit, această raţiune an-afectivă şi i-responsabilă ia de la cunoaşterea adevărului sensul şi energiile. Nu este întâmplător că perioada noastră este perioada fake news-urilor, a superstiţiilor colective şi a adevărurilor pseudo-ştiinţifice. Este curios: în această cultură a ştiinţei, a cunoaşterii tuturor lucrurilor, precum şi a preciziei ştiinţei, s-au răspândit atâtea vrăjitorii, dar vrăjitorii culte. Este vrăjitorie cu anumită cultură, dar care te duce la o viaţă de superstiţie: pe de o parte, pentru a merge înainte cu inteligenţă în cunoaşterea lucrurilor până la rădăcini; pe de altă parte, sufletul care are nevoie de un alt lucru şi o ia pe calea superstiţiilor şi ajunge în vrăjitorii. Bătrâneţea poate învăţa de la înţelepciunea ironică a lui Qohelet arta de a aduce la lumină înşelăciunea ascunsă în delirul unui adevăr al minţii lipsit de afecte pentru dreptate. Bătrânii bogaţi în înţelepciune şi în umorism fac mult bine tinerilor! Îi salvează de la tentaţia unei cunoaşteri a lumii triste şi lipsite de înţelepciune a vieţii. De asemenea, aceşti bătrâni îi duc din nou pe tineri la promisiunea lui Isus: "Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura" (Mt 5,6). Ei vor semăna foame şi sete de dreptate în tineri. Curaj, noi toţi, bătrânii: curaj şi înainte! Noi avem o misiune foarte mare în lume. Dar, vă rog, nu trebuie căutat refugiu în acest idealism un pic neclar, nereal, fără rădăcini - s-o spunem clar: în vrăjitoriile vieţii.
_______________
APEL
Am inima dezolată din cauza măcelului din şcoala elementară din Texas. Mă rog pentru copiii, pentru adulţii ucişi şi pentru familiile lor. Este timpul de a spune să se termine traficul nediscriminat al armelor. Să ne angajăm toţi, pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
