|
| © Vatican Media |
Preotul savoyard din secolul al XIX-lea, care s-a implicat în educaţia copiilor orfani şi marginalizaţi, a devenit primul fericit al pontificatului lui Leon al XIV-lea. Pentru Monseniorul Thibault Verny, arhiepiscop de Chambéry, părintele Camille este un exemplu de acţiune în faţa suferinţei.
"Există un entuziasm care merge dincolo de oraşul Chambéry, dincolo de Savoia, dincolo şi de Biserică", asigură arhiepiscopul Thibault Verny, păstor celor trei dieceze din regiunea franceză, Chambéry, Maurienne şi Tarentaise din august 2023. Sâmbătă, 17 mai, la ora 15.00, a fost alături de nunţiul apostolic din Franţa, arhiepiscopul Celestino Migliore, care a prezidat Liturghia reprezentându-l pe papa, pentru a concelebra beatificarea lui Camille Costa de Beauregard, preot savoiard din secolul al XIX-lea, angajat în educaţia orfanilor şi marginalizaţilor, care va fi primul fericit din pontificatul lui Leon al XIV-lea.
Primul fericit din pontificatul lui Leon al XIV-lea
Un sfârşit de săptămână de sărbătoare este prevăzut în oraşul natal al lui Camille, Chambéry, în Alpii francezi. Aici se naşte în 1841, într-o familie nobilă şi influentă, şi creşte. În catedrala unde va avea loc Liturghia de beatificare, la 20 de ani redescoperă credinţa şi decide să devină preot. Aşadar, este trimis la Roma pentru a completa formarea sa ecleziastică. "Studiază la seminarul francez din Roma şi este hirotonit preot în Bazilica Sfântul Ioan din Lateran", aminteşte arhiepiscopul Verny. În aprilie 2025, credincioşii din cele trei dieceze din Savoia (Chambéry, Maurienne şi Tarentaise) au făcut un pelerinaj la Roma pe urmele viitorului fericit. Apoi moartea Papei Francisc, la 21 aprilie, a pus la îndoială beatificarea. Însă Leon al XIV-lea a confirmat celebrarea, ratificând decretul din 14 martie 2024.
Crearea lui Bocage
Refuzând să intre în prestigioasa Academie a Nobililor Ecleziastici, care i-ar fi garantat o strălucitoare carieră diplomatică pe lângă Sfântul Scaun, Camille se întoarce la Chambéry şi devine vicar al catedralei. După două luni, în august 1867, o epidemie de holeră loveşte dur oraşul. În faţa suferinţei orfanilor, "Camille se ridică şi reacţionează". Folosind moştenirea familiei sale bogate, întemeiază Bocage, unde îi primeşte pe orfani şi îi învaţă meseria de agricultor. Va conduce această operă până la moartea sa în 1910, la vârsta de 69 de ani. "Este foarte stimulant a crede că oricine poate urma exemplul lui Camille în faţa suferinţei", subliniază Monseniorul Verny, citând cuvintele lui Isus, din Evanghelia lui Matei: "Tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut."
Legătura cu don Bosco
Noul fericit reprezintă un model de sfinţenie pentru timpurile noastre, afirmă arhiepiscopul. În primul rând, pentru că de tânăr a fost victimă a intimidării: "Când era la colegiu, nu a fost foarte fericit, prin urmare este aproape de copiii care astăzi suferă în acelaşi mod." În afară de asta, prin abordarea educaţiei: "În centru era relaţia de încredere între educatori şi tinerii primiţi, coloană portantă a educaţiei." Bocage continuă astăzi misiunea educativă de centru agricol şi pepinieră ca Fondation du Bocage, şi este gestionat de salezienii lui don Bosco. Viitorul fericit şi don Bosco s-au întâlnit la Torino în 1879 şi pedagogiile lor sunt foarte asemănătoare. "Sunt un pic ca verişori", glumeşte Monseniorul Verny. "Este un stimulent pentru ca Biserica să continue să se angajeze în educaţia, în respectare, în valorizarea fiecăruia şi să aibă acea privire de bunăvoinţă pe care Camille a ştiut s-o ofere pentru a da încredere tinerilor şi a-i responsabiliza."
O moştenire mereu vie
Moştenirea lui Camille Costa de Beauregard depăşeşte graniţele lui Chambery, ale Savoia şi chiar ale Franţei. Tot mai mulţi pelerini ajung în oraş pentru a urma parcursul "pe urmele lui Camille", unii provenind chiar de foarte departe. "În acest an jubiliar, toţi suntem pelerini ai speranţei: această beatificare nu este un punct de sosire, ci un punct de plecare pentru a întări speranţa noastră în Anul Sfânt şi mai departe", conclude Monseniorul Verny.
Amânată beatificarea din Estonia
O altă beatificare, cea a Monseniorului Eduard Profittlich, trebuia să se desfăşoare şi ea sâmbătă, 17 mai, în Estonia, dar a fost amânată din motive logistice. Iezuit german, arhiepiscop titular de Adrianopolis, administrator apostolic al Estoniei, arestat şi deportat în Rusia unde a îndurat multiple torturi şi, condamnat la moarte, a murit înainte de executarea sentinţei din cauza suferinţelor din închisoare, la 22 februarie 1942.
Jean-Benoît Harel
(După Vatican News, 17 mai 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
