Pr. Tiberio Scorrano, priorul mănăstirii carmelite din Luncani, a redactat un articol biografic dedicat unui preot călugăr carmelit, Angelo Paoli, OCarm, care va fi declarat fericit la Roma, duminică, 25 aprilie 2010.
Comunitatea carmelită din Luncani cu bucurie doreşte să împărtăşească cu toţi credincioşii din România proclamarea unui nou fericit, Angelo Paoli, preot carmelit. Ceremonia va fi duminică, 25 aprilie 2010, în bazilica "Sfântul Ioan în Lateran" din Roma. El este unul dintre cei şapte venerabili ce vor fi declaraţi fericiţi în locuri diferite, între lunile aprilie şi iunie 2010, după cum a comunicat Oficiul Pontifical al Celebrărilor Liturgice, în ziua de miercuri, 14 aprilie 2010.
Pentru Ordinul Carmelit această beatificare urmează după canonizarea sfântului Nuno di Santa Maria, erou naţional portughez, care s-a desfăşurat exact un an în urmă, în bazilica "Sf. Petru" din Roma. La grupul misticilor (sf. Ioan de Saint Samson, sf. Tereza de Avila, sf. Ioan al Crucii, sf. Maria Magdalena de' Pazzi, sf. Tereza a Pruncului Isus, fer. Elisabeta a Sfintei Treimi, sf. Edith Stein, fer. Titus Brandsma, fer. Maria Crocifissa Curcio etc.) va fi adăugat un alt sfânt al carităţii care provine din acea regiune al Italiei, Toscana, unde s-a născut şi a slujit un alt episcop carmelit de Fiesole, sf. Andrei Corsini (1301-1374).
Pr. Angelo Paoli s-a născut în anul 1642 la Argigliano, un mic sătuc aflat între faimoşii munţi de unde se extrage marmura de Carrara. Acolo încă mai trăiesc descendenţii familiei Paoli, care sunt recunoscuţi şi de la asemănarea chipului cu noul fericit.
A intrat în Ordinul Carmelit pentru marea sa devoţiune către Maica Domnului. Imediat s-a deosebit prin marea sa iubire către cei săraci, din acest motiv a primit chiar numele de "Tatăl săracilor" dar şi pentru marea sa iubire către sfânta cruce. După primele experienţe pastorale, chiar şi ca paroh, a fost chemat de superiori la Roma, făcând drumul sfântului Filip Neri (1515-1595). A slujit mai întâi ca maestru de novici, apoi ca "apostol al carităţii" în Parohia "Ss. Martino e Silvestro ai Monti", aproape de Colosseum, dăruit de papa Bonifaciu al VIII-lea carmeliţilor încă din anul 1299.
A trăit circa 30 de ani la Roma unde arta şi luxul nu se împăcau cu mulţimea de săraci şi oameni ai străzi. În timp ce artişti precum Bernini, Borromini, Pietro da Cortona desenau oraşul Roma, pr. Angelo Paoli îi invita pe fiecare să descopere chipul lui Cristos în cei care sufereau, iar el redesena caritatea cu un stil evanghelic la fel de nou pentru acel timp.
Aici a murit în anul 1720, înconjurat de o mare faimă de sfinţenie. Papa Clement al XI-lea, în timpul ultimei sale îmbolnăviri, i-a trimis chiar medicul său personal şi i-a părut s-a îndurerat mult când a auzit de moartea lui. Papa a dorit ca pe mormântul său să fie scris "Tatăl săracilor".
După ani de uitare, Dumnezeul milostivirii, a dorit să readucă în atenţia oamenilor timpului nostru, acest model de sfinţenie în care se îmbină în mod admirabil viaţa mistică, trăită prin marea sa devoţiune către sfânta cruce, cu marea sa iubire către cei din urmă, exercitată în mod cât se poate de inovativ şi surprinzător. În crucifix găsea sensul vieţii, pentru răstigniţii timpului său consuma întreaga sa zi. Obişnuia să punea o cruce în orice loc înalt.
A fost primul care a "contemplat" Colosseum-ul ca un loc stropit de sângele martirilor şi a pus acolo o cruce inspirând totodată să se facă Calea crucii, azi retrăită în fiecare an în Vinerea Sfântă de papa şi de credincioşi. Mergea deseori să se reculeagă în rugăciune în biserica "Sfânta Cruce" din Ierusalim, unde se păstrează respectiva relicvă şi urca deseori scara sfântă. Compasiunea care venea din acea experienţă îl făcea să viziteze spitalul de lângă bazilica "Sfântul Ioan în Lateran". Îi îngrijea pe bolnavi cei mai gravi şi nevoiaşi; îi ajuta şi după ce ieşeau din spital pentru a se restabili pe deplin în sănătatea trupească şi sufletească. Îi ajuta chiar şi cu umorul. Nu-i era frică să se mascheze - fiind călugăr şi preot - pentru a-i face pe bolnavi să râdă. Improviza simple momente de teatru, cânta şi, în acest fel, dăruia bucurie şi speranţă. A fost cel care a intuit punând în practică aşa zisa clown-terapia, azi introdusă în unele centre de îngrijire. A fost la distanţă în timp, dar nu cu spiritul, dacă citim orientările date de Papa Benedict al XVI-lea în Enciclica Caritas in veritate.
Priorul general al carmeliţilor, pr. Fernando Millŕn Romeral, într-o scrisoare adresată întregii familii carmelite cu această ocazie, scrie că "exemplul noului fericit ne face să fugim de o devoţiune emotivă sau sentimentală a crucii, care nu se transformă în mod spontan într-un comportament de slujire şi respect, de iubire şi sensibilitate, de angajare responsabilă pentru răstigniţii timpului nostru. O spiritualitate nereală, ci doar spiritualistă, care ignoră în mod sistematic suferinţa oamenilor de azi, nu este o adevărată spiritualitate, şi nu corespunde carismei şi tradiţiei carmelite".
Cardinalul Agostino Vallini, vicarul Sfântului Părinte pentru Dieceza de Roma, a dorit mult să celebreze beatificarea pr. Angelo Paoli în bazilica "Sfântul Ioan în Lateran" propunându-l pe noul fericit ca model preoţilor în anul dedicat lor.
Ioan Maria Vianney, sfântul de Ars, s-a născut 66 de ani după (1786), în Franţa. Viaţa sa este şi un stimul pentru orice creştin într-un oraş azi parcurs de mulţi emigranţi şi de noii săraci. "Din sfânta Euharistie, celebrată cu devoţiune el a primit puterea continuă pentru a fi martorul iubirii lui Dumnezeu între săracii Romei", a scris cardinalul.
Trupul său se odihneşte în biserica unde a şi trăit, azi încă parohie, curia Provinciei Italiene a Carmeliţilor şi casa de formare şi pentru tinerii români care doresc să urmeze carisma carmelită.
În interiorul casei se poate vizita o reconstruire a chiliei sale cu obiectele care i-au aparţinut precum patul pe care a dormit, o măsuţă pentru scris, haina religioasă pe care o purta şi alte lucruri ce arată stilul de viaţă simplă şi austeră.
Beatificarea pr. Angelo Paoli cu siguranţă este o ocazie oportună pentru a redeştepta în creştini şi în mod deosebit în preoţi, iubirea pentru Cristos cel răstignit, către Euharistie, către Fecioara Maria şi către slujirea celor nevoiaşi chiar şi creativ, dar mereu în caritate, cum în mod admirabil este repropusă de Benedict al XVI-lea în enciclica Deus caritas est.
Pentru mai multe informaţii puteţi vizita site-ul www.beatificazioneangelopaoli.it
