Pentru ce tinerii părăsesc Biserica?
O carte încearcă să înţeleagă motivaţiile
De părintele John Flynn, LC
Este cunoscut că mulţi tineri încetează să fie frecventatori activi ai Bisericii.
În cartea "You Lost Me: Why Young Christians are Leaving the Church... and Rethinking Faith" (Baker Books), a fost examinată o amplă cercetare statistică efectuată de Grupul Barna pentru a descoperi care sunt motivele care îi îndepărtează pe tineri de Biserică.
Autorii, David Kinnaman şi Aly Hawkins, au analizat o vastă gamă de date statistice şi au indicat trei realităţi care trebuie ţinute minte atunci când se observă situaţia tinerilor.
1. Bisericile au o angajare activă cu adolescenţii, dar după Mir mulţi tineri nu mai frecventează sau puţini cresc ajungând să devină discipoli adulţi ai lui Cristos.
2. Motivaţiile pentru care persoanele părăsesc Biserica sunt multe şi diferite, deci este important să nu se generalizeze în privinţa noilor generaţii.
3. Bisericile au o anumită dificultate de a forma noua generaţie să-l urmeze pe Cristos, din cauza unei culturi care se schimbă rapid.
Kinnaman a explicat că nu e vorba de o diferenţă generaţională. Nu este adevărat că astăzi adolescenţii sunt mai puţin activi în Biserică decât în timpurile precedente. De fapt, circa patru din cinci adolescenţi în America petrec o parte din copilăria sau adolescenţa lor într-o congregaţie creştină sau într-o parohie. Ceea ce se întâmplă este că formarea nu este suficient de profundă şi dispare în jurul vârstei de douăzeci de ani.
Atât pentru catolici cât şi pentru protestanţi tinerii în vârstă de douăzeci de ani sunt cei mai puţin angajaţi creştineşte, indiferent de precedenta lor experienţă religioasă.
Problema principală este relaţia cu Biserica. Mai mult decât o luptă cu credinţa lor în Cristos tinerii încetează participarea lor instituţională.
Un factor important care îi influenţează pe tinerii de astăzi este contextul cultural în care trăiesc. Nici o altă generaţie de creştini, a susţinut Kinnaman, nu a trăit schimbări culturale aşa de profunde şi rapide.
În decursul ultimelor decenii au existat enorme schimbări în mass-media, în tehnologie, în sexualitate şi în economie. Acest lucru a dus la un grad mult mai mare de complexitate, fluiditate şi incertitudine în societate.
?inând cont de aceste schimbări, Kinnaman a folosit trei concepte pentru a descrie evoluţia: acces, înstrăinare şi autoritate.
Cât priveşte accesul, a subliniat că apariţia lumii digitale a revoluţionat modul în care tinerii comunică între ei şi obţin informaţii. Acest lucru a dus la schimbări semnificative în modul în care generaţia actuală se relaţionează, munceşte şi gândeşte.
Acest lucru are o latură pozitivă în sensul că Internetul şi instrumentele digitale au deschis oportunităţi imense pentru a răspândi mesajul creştin. Totuşi, nu mai există acces la alte viziuni culturale şi de valoare, cu o reducere a capacităţii critice de evaluare.
Referitor la înstrăinare, Kinnaman a observat că mulţi adolescenţi şi tineri adulţi suferă de izolare în familiile, comunităţile şi instituţiile lor. Numărul ridicat de despărţiri şi divorţuri şi de naşteri în afara căsătoriei face în aşa fel încât sunt tot mai mulţi cei crescuţi în locuri netradiţionale, adică în contexte în care structura familiară lipsea.
Conform lui Kinnaman, multe Biserici nu dispun de soluţii pastorale pentru a ajuta în mod eficient pe cei care nu urmăresc parcursul tradiţional spre vârsta adultă.
În afară de asta, mulţi tineri adulţi sunt sceptici cu privire la instituţiile care în trecut au modelat societatea.
Acest scepticism se transformă în neîncredere faţă de autoritate.
O tendinţă spre pluralism şi polemica dintre idei contrastante prevalează asupra acceptării Scripturii şi a normelor morale.
Kinnaman a observat că tensiunea dintre credinţă şi cultură şi o dezbatere vie poate să aibă şi un rezultat pozitiv, dar cere noi abordări din partea Bisericilor.
Analizând cauzele îndepărtării de Biserici din partea tinerilor, Kinnaman a admis că se aştepta să găsească unul sau două motive, în schimb a descoperit că există o mare varietate de frustrări care duce persoanele la abandonare.
Unii consideră Biserica lor ca o piedică în calea creativităţii şi a autoexprimării. Alţii se plictisesc din cauza învăţăturilor superficiale şi a locurilor comune.
Cei mai intelectuali percep o incompatibilitate între credinţă şi ştiinţă.
Nu în cele din urmă, percepţia că Biserica impune reguli represive în ceea ce priveşte morala sexuală. În afară de asta, actualele tendinţe culturale care pronunţă cu emfază toleranţa şi acceptarea altor valori şi opinii se ciocnesc cu pretenţia creştinismului că posedă adevăruri universale.
Alţi tineri creştini spun că Biserica lor nu le permite să exprime îndoieli. Şi că răspunsurile la aceste îndoieli nu sunt convingătoare.
Kinnaman a descoperit şi că în multe cazuri Bisericile nu reuşesc să-i instruiască pe tineri în mod suficient de profund. O credinţă superficială îi lasă pe adolescenţi şi pe tinerii adulţi cu o listă de credinţe vagi şi o incoerenţă între credinţă şi viaţa lor zilnică. Prin urmare mulţi tineri consideră creştinismul ca plictisitor şi irelevant.
La sfârşitul cărţii, Kinnaman furnizează câteva recomandări despre cum trebuie îndiguită pierderea atâtor tineri. Este nevoie de o schimbare în modul în care vechile generaţii se referă la generaţiile mai tinere.
El a solicitat şi redescoperirea conceptului teologic de vocaţie cu scopul de a favoriza o consideraţie mai aprofundată din partea tinerilor a ceea ce Dumnezeu are în minte pentru viaţa lor.
În sfârşit, Kinnaman subliniază că avem nevoie să dăm prioritate înţelepciunii faţă de informaţii. "Înţelepciune - a explicat el - înseamnă capacitatea de a se relaţiona corect cu Dumnezeu, cu ceilalţi şi cu cultura".
(După Zenit, 28 noiembrie 2011)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
