Parafrazând ideile exprimate în arhicunoscutul cântec "Cerul e dorul meu", pot să afirm cu certitudine că fiecare dintre noi e un pelerin pe acest pământ. Venim de la Dumnezeu şi ne îndreptăm spre el, tocmai îndeplinind cu responsabilitate şi entuziasm călătoria vieţii, oricare ar fi vocaţia sau chemarea proprie.
Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, în Porta fidei spune:
«Ajungând de acum la capătul vieţii sale, apostolul Paul îi cere discipolului Timotei "să caute credinţa" (cf. 2Tim 2,22) cu aceeaşi statornicie ca atunci când era tânăr (cf. 2Tim 3,15). Să simţim această invitaţie adresată fiecăruia dintre noi, pentru ca nimeni să nu devină leneş în credinţă. (...) De ceea ce lumea astăzi are nevoie în mod deosebit este mărturia credibilă a celor care, luminaţi în minte şi în inimă de cuvântul Domnului, sunt capabili să deschidă inima şi mintea multora la dorinţa de Dumnezeu şi de viaţă adevărată, aceea care nu are sfârşit.» (Benedict al XVI-lea, Porta fidei, 15)
Fiind încă studentă, nici nu visam că mă pot "deplasa" prin acele locuri de pelerinaj renumite. "Timpul" din buzunar (aşa cum ne exprimăm când e vorba de bani) era mult prea scurt, iar ca să faci un împrumut... pe ce bază? Însă minuni mai au loc şi astăzi dacă voim să le vedem. Spunându-i unei prietene că cea mai mare dorinţă a mea este de a merge în Ţara Sfântă şi că voi face acest pelerinaj atunci când voi avea bani, mi-a zis sec: "De cât ai nevoie?". După susţinerea examenului de licenţă am ajuns şi în Polonia, printre altele.
Părerea mea este că atunci când ţii într-adevăr la credinţa ta şi bineînţeles îţi dai toată osteneala să o maturizezi prin participarea la sfânta Euharistie (zilnic dacă se poate), la sacramente, meditarea cuvântului lui Dumnezeu şi mai mergi şi în pelerinaj pentru a întări convingerile tale, ajutat fiind de alţi creştini, fraţi ai noştri, de pe alte meleaguri sau de exemplul unor sfinţi ai zilelor noastre; nu ai cum să sărăceşti. Nu-i aşa că bani pentru vacanţe şi concedii se găsesc? Dar când e de făcut ceva pentru suflet... vă mărturisesc că am văzut mulţi creştini care apreciază pelerinajul la adevărata lui valoare şi că se întorc acasă "altfel" şi mai buni, gata să continue lupta prin vicisitudinile inerente vieţii cotidiene.
Sigur că nimic nu e automat, nu e suficient să plăteşti şi să pleci în acele locuri sfinte. Munca cea mai dificilă şi asiduă e chiar cu tine însuţi, disponibilitatea, spiritul de sacrificiu, generozitatea, rugăciunea personală şi comunitară, nu trebuie să lipsească din rucsacul pelerinului, chiar şi simţul umorului e bine să-l ai la îndemână. Nu vreau să mă laud că am fost perfectă în pelerinajele făcute (colegii îmi sunt martori), ci vreau să vă ajut cu câteva sfaturi utile pe care şi eu la rândul meu le-am învăţat de la alţii şi pe care îi amintesc cu drag în rugăciunile mele. Sunt pelerinaje care ne pot marca pe viaţă în sensul cel mai bun posibil, sunt acele trăiri care nu îţi permit să "devii leneş în credinţă".
Drum bun tuturor acelora care nu uită de suflet în peregrinarea lor pe acest pământ!
Sora Maria Gabor (Ordo Virginum)
