Dieceza de Iaşi pregăteşte un pelerinaj diecezan la Lourdes pentru perioada 4-15 septembrie 2006, cu participarea, în zilele de 8-10 septembrie, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului la Lourdes.
Pelerinajul diecezan la Lourdes va urma următorul traseu:
Traseu:
4 septembrie: Iaşi - Oradea - Budapesta
5 septembrie: Budapesta - Bregenz
6 septembrie: Bregenz - La Salette
7 septembrie: La Salette - Lourdes
7 septembrie (seara) - 11 septembrie (dimineaţa): Lourdes
11 septembrie: Lourdes - Torino
12 septembrie: Torino - Milano-Padova
13 septembrie: Padova - zona Budapesta
14 septembrie: Budapesta - Satu Mare
15 septembrie: Satu Mare - Sighet - Vatra Dornei - Iaşi.
Punctele de oprire pe traseu sunt: Bregenz, La Salette, Torino, Milano, Padova, Bad Deutsch-Altenburg, Budapesta, Sighet.
Preţul estimativ este de 550 de Euro şi 25 ron, cuprinzând transportul cu autocare moderne, cazarea la hotel cu mic dejun şi asigurarea medicală, la care se vor adăuga inevitabil dejunurile de pe traseu.
La înscriere se va achita 50% din valoarea pelerinajului, restul sumei fiind achitată până cel mai târziu cu 20 zile înainte de data plecării. Plata se va face la fiecare parohie unde se vor face şi înscrierile.
Paşaportul trebuie să fie valabil minim şase luni de la data plecării;
Pelerinul este obligat să respecte locul, data şi ora plecării, orele de întâlnire stabilite de însoţitorii de grup pe tot parcursul desfăşurării pelerinajului.
Plecările se vor face din centrele mai mari: Bacău, Oneşti, Roman, Iaşi, Suceava.
* * *
"Veniţi să ne suim la multele Domnului!" (Is 2,3)
Pelerinajul constituie o importantă resursă spirituală, un dar autentic al Duhului Sfânt. Este o ocazie de reînnoire spirituală. Noua evanghelizare provoacă şi pastoraţia pelerinajelor. Ştim bine că drumul, călătoria, este o formă umană de mobilitate. Pelerinajul este un loc în care se vorbeşte despre viaţă.
Pelerinajul, înainte de a fi o experienţă creştină, a fost o experienţă iudaică. Pelerinajul lui Abraham este răspunsul la chemarea lui Dumnezeu. Credinţa ca o experienţă a pelerinului spre o patrie sfântă, cerească, nouă, aleasă şi binecuvântată de Dumnezeu este dinamica vieţii spirituale în Sfânta Scriptură (Ps 88,15-16). Evreii urcau cel puţin o dată pe an la Ierusalim, la una dintre cele trei mari sărbători.
Biserica este prin natura ei peregrină. Sfântul Luca a văzut în Evanghelia sa pe Isus ca într-un mare pelerinaj spre Ierusalim, unde avea să împlinească misiunea sa mântuitoare prin cruce şi Înviere, iar Faptele Apostolilor prezintă transmiterea mesajului Învierii lui Cristos, ca o răspândire geografică progresivă de la Ierusalim.
Pelerinajul religios este o căutare în lumea aceasta a ceea ce nu este din lumea aceasta: "împărăţia lui Dumnezeu" despre care Domnul nostru Isus Cristos a spus: "Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu" (Mt 6,33), dar şi: "Împărăţia mea nu este din lumea aceasta" (In 18,36). Când pelerinajul este însoţit de rugăciuni, de priveghere, de spovadă, de împărtăşania euharistică, de convorbiri duhovniceşti cu alţi pelerini, el este un izvor de bucurie şi pace interioară, un prilej de îmbogăţire spirituală.
Pelerinajul nu este doar o simplă excursie, dar pelerinajul presupune întâlnirea cu Dumnezeu în tainele rugăciunii. Pelerinajul, în sine, este de fapt o rugăciune mai profundă, o rugăciune continuă. "Pelerinii pleacă de acasă cu un scop bine precizat şi definit în suflet. Ei fac această călătorie cu o dorinţa vie de-a câştiga o fărâmă în plus pentru credinţa lor. Călătoria lor e drumul rugăciunii şi al meditaţiei, al privaţiunilor, al jertfelor, e dorul după Dumnezeu". Pelerinajul este un memorial-vizual al locurilor unde s-a arătat în lume iubirea şi lucrarea minunată a lui Dumnezeu pentru oameni şi prin oameni.
Pelerinul doreşte să viziteze şi să venereze locurile sfinte, vrea să atingă locul sfânt sau moaştele sfântului în care şi prin care s-a arătat prezenţa sfinţitoare a lui Dumnezeu într-un mod deosebit de intens, pentru ca el, pelerinul, să-şi intensifice credinţa şi iubirea sa pentru Dumnezeu.
Pelerinajul este adesea un act spiritual de mulţumire adus lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la el; astfel, pelerinajul este în sine un act de asceză şi o ofrandă de gratitudine. Pelerinajul cuprinde şi un act de pocăinţă pentru păcate, fiind completat cu mărturisirea păcatelor şi rugăciuni pentru mântuirea sufletului. Pelerinajul poate fi motivat şi de o dorinţă puternică de a primi ajutorul lui Dumnezeu spre a realiza o lucrare importantă sau a primi vindecarea de o boală fizică sau psihică. Semnificaţiile spirituale profunde ale pelerinajului arată în acelaşi timp folosul său spiritual atât pentru viaţa personală a pelerinului, cât şi pentru viaţa Bisericii în general.
În pelerinaj Dumnezeu şi omul se caută reciproc şi se întâlnesc în mod spontan şi misterios. Pacea şi bucuria, lumina şi sfinţenia adunate în inimi prin pelerinaj la locurile sfinte sau în momentele sfinte ale celebrării liturgice sunt duse de pelerini în casele lor, în parohii şi în societate. Astfel, pelerinii, purtători şi martori ai Duhului lui Cristos în lume, devin şi misionari fără să fi pretins aceasta.
Pelerinajul ne conduce la întâlnirea cu Dumnezeu, cu Cuvântul divin, cu Biserica.
Biblia este cartea excelentă ce trebuie să ne însoţească într-un pelerinaj, iar Euharistia este hrana care trebuie să ne susţină în pelerinajul pe care vrem să-l realizăm.
Preacurata Fecioară Maria trebuie să fie modelul pelerinajului nostru pământesc. Viaţa Mariei a fost un pelerinaj continuu, împreună cu Fiul ei Isus. Merge în grabă la verişoara ei Elisabeta, merge de la Nazaret la Betleem, unde îl naşte pe Isus, fuge în Egipt pentru a salva viaţa lui Isus, participă la pelerinajul pascal la Ierusalim cu Isus adolescent; îl însoţeşte pe Fiul ei în activitatea apostolică, culminând cu participarea la jertfa supremă de pe Calvar.
Maria ne este model în pelerinajul ei de credinţă: "Iată, eu sunt slujitoarea Domnului..." (Lc 1,38).
Maria ne este model în pelerinajul nostru spiritual:
cu Maria pe drumul iubirii în slujire;
cu Maria pe drumul lumii pentru a împărtăşi durerea şi suferinţa;
cu Maria pe drumul credinţei pentru constituirea comuniunii creştine.
Cu încredere în Maica Domnului, mama noastră cerească, oferim acest pelerinaj tuturor celor care vor să o cinstească.
Pr. Iulian-Eugen Kropp,
responsabil al Oficiului Diecezan pentru Pelerinaje
