Satul Ciugheş este satul sufletului meu. Este satul în care am văzut lumina zilei într-o dimineaţă de martie, în mirosul de pământ reavăn de pe care abia se topise zăpada iernii. Înconjurat de munţi şi scăldat de apa Ciugheşului, acest sătuc de munte îşi duce existenţa de multe decenii.
Tăcut şi credincios, sătucul meu mă aşteaptă an de an să revin cu familia, la sărbătoarea Paştelui.
Aş vrea să sorb din apa vie
Din mare să devin iar mic.
Şi-n zile de copilărie,
Să retrăiesc de Paşte un pic.
Dar nu oriunde aş vrea să fiu,
Ci doar acolo-n satul meu!
Unde românul, plin de sacru,
Este vecin cu Dumnezeu.
Sâmbătă, 20 aprilie 20159, ora 21.00 - Noaptea Învierii
Peste Ciugheş s-a aşternut întunericul. Creştinii în grupuri compacte vin din toate văile la slujba de Înviere. Pe o cotă, la 800 metri est de sfântul lăcaş, în întunericul nopţii o cruce uriaşă din lămpi de neon (Crucea Bogdanilor - nume generic dat de oamenii satului) tronează valea Ciugheşului de parcă ar spune: "Fiţi fără teamă! Sunt aici cu voi!".
În faţa bisericii pe o vatră, licăreşte un foc. Este focul ce va da creştinilor comunităţii "Lumina lui Cristos". Apar în procesiune preoţii şi ministranţii, cu lumânarea pascală. Cei doi preoţi se roagă, după care aprind lumânarea. Pe rând, toţi credincioşii aprind candele şi pătrund în biserică.
În sfântul lăcaş este întuneric. Licăresc doar lumânările creştinilor. Se citesc lecturi din Cartea Genezei, Cartea Exodului şi cărţile proorocilor. Toate lecturile au fost prezentate de către tineri din comunitate, elevi de şcoală, elevi de liceu, studenţi şi mame de copii.
Sfânta Liturghie este celebrată de parohul comunităţii, preotul Anton Egner. După cele nouă lecturi, de microfon s-a apropiat parohul Anton Egner. Din vocea lui baritonală a răsunat psalmul "Voi schimba inima voastră".
Versurile, acordurile psalmului, precum şi lumina din biserică ce creştea treptat în intensitate anunţa momentul culminant. Când s-au sfârşit ultimele acorduri ale psalmului şi lumina a ajuns la intensitatea maximă, preotul a rostit "Gloria in excelsis Deo".
Clopotele bisericii, orga, clopoţeii de argint ale ministranţilor răsunau prelung. Toate anunţau Învierea Mântuitorului. Corul bisericii acompaniat de orgă şi întreaga asistenţă cântau "Aceasta e ziua cea mare, Cristos din mormânt a înviat". Pe feţele oamenilor a apărut zâmbetul şi bucuria. A fost un moment sublim! Cutremurător!
A urmat sfinţirea apei de botez. Cu acea apă sfinţită, a doua zi de Paşti a fost botezat un prunc. La sfârşitul predicii parohul Anton Egner a spus: "Vechea sărbătoare a Paştelui, memorial al eliberării poporului ebraic din sclavie, ajunge aici la împlinirea sa: cu învierea sa, Isus Cristos ne-a eliberat din sclavia păcatului şi a morţii şi ne-a deschis trecerea spre viaţa veşnică".
Privesc la Crucea Bogdanilor de pe munte. În dreapta crucii apare astrul nopţii - luna, în toată plinătatea ei. Este prima duminică, de după luna plină, de după echinocţiul de primăvară. Este ora 00.00. Este sfânta zi de Paşti. De trei milenii şi jumătate în această noapte, luna este plină, amintind de exodul evreilor peste Marea Roşie conduşi de Proorocul Moise. Această frază mi-e drag s-o repet şi sper ca din ea cititorii (cei care încă nu cunosc) să înţeleagă stabilirea acestei Sfinte Sărbători creştine.
Duminică, 21 aprilie 2019 - Duminica Învierii
Sfântul lăcaş este arhiplin. Au venit la sfânta Liturghie cei plecaţi din sat cu părinţii lor, copii, bătrâni, bărbaţi, femei şi creştini de alte confesiuni. Parohul Anton Egner se află în mijlocul corului, de unde face ca minunatele cântări să ajungă în inimile oamenilor. Clapele orgii sunt mângâiate maiestuos de Lucian Afilipoaie, venit de pe meleagurile dulcii Bucovine, de la Fălticeni, să ne încânte cu acordurile ei pentru a ne face sărbătoarea mai frumoasă.
Liturghia este oficiată de preotul vicar Cristian Nistor. Biserica şi altarul arată superb cu multitudinea de flori şi podoabe adecvate Paştelui. Un grup de tineri oferă daruri de Paşte: potirul, vinul, pâinea, flori, lumina lumânării, precum şi un miel alb plăpând, purtat în braţe de Iosif, fiul octogenarului Dumitru Fabian, fost dascăl al comunităţii noastre multe decenii la rând. Tatăl tânărului Iosif abia zămbind se afla în sfântul lăcaş.
În predica sa preotul Cristian Nistor, referitor la tragedia din Siria, a spus: În evenimentele complexe şi uneori dramatice ale popoarelor, Domnul Înviat să conducă paşii celui care caută dreptatea şi pacea; şi să dăruiască responsabililor naţiunilor curajul de a evita răspândirea conflictelor şi terorismul. În aceste timpuri, în mod deosebit să susţină eforturile celor care se străduiesc activ să ducă alinare şi întărire populaţiei civile din Siria, victimă a unui război care nu încetează să semene oroare şi moarte.
De obicei faţa acestui tânăr preot este veşnic zâmbitoare. Acum rostind frazele de mai sus, faţa lui s-a schimbat devenind deosebit de tristă.
Liturghia s-a încheiat cântând la unison Imnul Pascal, "Cristos a Înviat din morţi". Biserica vibra din temelii!
Luni, 22 aprilie 2019 - A doua zi de Paşti
Liturghia este concelebrată de parohul Anton Egner şi preotul vicar Cristian Nistor. În această sfântă zi cu bucurie un copilaş plăpând din Ciugheş a primit sacramentul Botezului cu numele a doi sfinţi: Paul Daniel. Micuţul a avut fericitul prilej să fie primul botezat cu apa sfinţită în Noaptea Învierii. După ritualul Botezului vicarul a îndemnat asistenţa şi corul bisericii să-i ureze prin cântec micuţului Paul Daniel - "Mulţi ani trăiască!", însoţit de un ropot de aplauze. Părinţii şi naşii copilului aveau lacrimi în priviri. Parohul Anton Egner privea duios de pe sfântul altar dar... sigur gândul lui zbura la cei douăzeci şi opt decedaţi în anul anterior şi mult mai puţini născuţi şi căsătoriţi în comunitatea Ciugheş.
Eu sunt fiu al satului Ciugheş - generaţia 50. Copil de şcoală fiind, clasa mea, din clasa I şi până la a VIII-a cuprindea 75 elevi. Astăzi de la clasa I la clasa a VIII-a sunt doar 12 copii. Este foarte trist!
În satul meu se duc încet
Bătrânii resemnaţi ne pleacă
Şi când pornesc din poartă nu-s
Nepoţi din urmă să-i petreacă
Plecară-n zări de rătăciri
Şi satul părăsit se schimbă
S-au dus în lume salahori
Trudind să înveţe altă limbă.
Şi satul meu se stinge-n zare,
Mulţi pribegi în lumea mare.
Atunci doina nu-mi mai sună
Tinereţe noapte bună....
Vă salut, dragi ciugheşeni, oriunde v-aţi afla!
Nicu Baltă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20-22 aprilie: Paştele în comunitatea Ciugheş
