Sfârşit de decembrie 2021. Fiecare locuitor consumator de energie electrică aşteaptă cu respiraţia sincopată, ca pe o ghilotină, factura aferenta lunii curente. Ca o exemplificare a acestei tensiuni letale, un post TV a luat un interviu unei maici ortodoxe, iar stareţa se lamenta, pe drept, de enormitatea facturilor. Surprinzător a fost faptul că pe fundalul imaginii cu măicuţa apăreau discret turnul şi silueta bisericii catolice din Colelia (Constanţa), astăzi cedată cultului ortodox, unde slujeşte acea măicuţă.
Această biserică ne aminteşte de localitatea unde s-a născut şi a copilărit viitorul preot profesor Rafael Friedrich. Ar fi un act de impietate culpabilă faţă de personalitatea părintelui dacă ne-am rezuma doar numai la aceste adnotări conjuncturale. Următoarele rânduri se constituie într-un timid eseu, un memento în a reliefa figura părintelui.
Dar cine este acest preot "angelicus"? S-a născut la 13 ianuarie 1914, în Colelia (Constanţa). Studiile teologice le-a terminat cu "suma cum laude" la Seminarul Catolic din Bucureşti, iar la 29 iunie 1939 a fost hirotonit preot. Imediat, a făcut saltul de pe banca de student la catedra de profesor şi rector în acelaşi seminar timp de nouă ani. A fost secretarul episcopului Anton Durcovici, misiune cu care l-a însoţit în ziua de 26 iunie 1949 la Parohia Popeşti Leordeni, unde urma să fie administrat sacramentul Mirului. După ce au coborât din tramvai, au fost reţinuţi şi arestaţi de securişti, iar la întrebările părintelui drept răspuns a primit o lovitura în cap cu o rangă contondentă, care i-a provocat o pilulă amară pentru toată viaţa.
Timp de şase ani a suportat regimul stalinist al închisorilor şi, foarte curios, fără să aibă vreo hotărâre de condamnare. În acest mediu a fost depersonalizat, luându-i-se numele şi prenumele de fiinţă umană şi înlocuindu-le cu o tăbliţă cu un număr ce atârna de gat ca la un patruped. După acest episod de detenţie, a fost eliberat şi trimis cu domiciliu obligatoriu la Târgu Jiu, iar la intervenţiile Mons. Petru Pleşca a fost numit profesor la Seminarul Catolic din Iaşi, redeschis în octombrie 1956. Timp de 13 ani (1956-1969) a fost un preot profesor etalon al Seminarului.
În noaptea de 11 mai 1969 a murit subit, în timp ce se ruga: "În mâinile tale, Doamne, îmi încredinţez sufletul". Îşi doarme somnul de veci în aşteptarea învierii fericite în Cimitirul "Eternitatea" din Iaşi. Generaţiile de preoţi din perioada 1956-1969 l-au iubit, apreciat şi, în semn de respect şi mulţumire, cred că nu există preot care să nu aibă pe birou o fotografie a părintelui Rafael Friedrich, care parcă te urmăreşte, te provoacă, te susţine, te atenţionează ca un ochi al lui Dumnezeu.
Ce am admirat şi ce am trăit în prezenţa şi la catedra acestui briliant profesor? Tot timpul cât a fost profesor a predat, printre alte materii, teologia dogmatică - disciplina fundamentală pentru formarea preotului. Era un ucenic fidel al Sfântului Toma de Aquino şi urmaş al teologului Tanquerey. Căuta să realizeze sfatul din Cartea lui Ben Sirah, cap. 39, v. 1: "Înţeleptul cercetează înţelepciunea celor de demult. Inima lui se îndreaptă dis-de-dimineaţă spre Domnul şi îşi deschide gura în rugăciune. El va face cunoscută învăţătura pe care a primit-o. Amintirea lui nu se va şterge". Părintele Friedrich emana credinţă, trăia din credinţă. Deseori îl vedeai în capelă cufundat în rugăciune cu breviarul în mâini sau cu o carte de spiritualitate. În expunerea adevărurilor teologice se folosea de termeni şi exemple cât mai accesibile studenţilor care veneau doar din "talpa ţării", nu trecea superficial peste subiectele delicate şi dificile, ci le diseca până când adevărul era devoalat cu acurateţe. Era deschis la tot ce apărea nou, dar după ce trecea prin propriul filtru şi cel al Magisteriului Bisericii, conform Sfântului Paul, din Scrisoarea a doua către Timotei, cap. 3, v. 14: "Tu rămâi statornic în cele ce ai învăţat şi în cele ce ţi s-au încredinţat".
Părintele Rafael Friedrich avea o răbdare titanică şi nu l-am văzut niciodată nervos, să bată cu pumnul în catedră, sa ridice tonul, să jignească, să poarte ranchiună. Îl urma pe Sfântul Ioan Bosco, mare educator al tineretului care spunea: "E mai uşor să te enervezi decât să ai răbdare, să ameninţi un copil decât să-l convingi. E mai comod pentru mândria noastră să pedepsim decât să corijăm". Când voia să atragă atenţia folosea un diminutiv al numelui sau o "vorbă de duh", ca în cazul unui student care, întrebat fiind în limba latină despre opinia grecilor într-o problemă ("Quid dicunt greci?"), neştiind răspunsul repeta mereu: "Dicunt..., spun", iar părintele îi replica "Grecii spun..., dar tu nu spui nimic, "sed tu nihil dixisti". Recomanda insistent să învăţăm o limbă străină, căci altfel vom ajunge să apelam la Librăria "Cartea Rusă".
Fiind de origine germană, părintele Friedrich era o de o punctualitate chirurgicală, de multe ori ne aştepta la uşa aulei de curs. Avea o deosebită evlavie faţă de Maica Domnului şi ne învăţa cântecul "Maria zu Lieben". La celebrarea Sfintei Liturghii era sobru, cu o mimică surâzătoare, discret în gesturi, echilibrat, fără grabă. Chiar dacă era mare profesor, considera ca pe o misiune a sa să îi ajute pe credincioşi la sfintele sărbători pentru spovezi. Prefera să meargă la Luizi Călugăra, la colegul său, preotul Carol Susan. Credincioşii spuneau: "A venit preotul cel înalt". Da, înalt şi la stat şi la sfat şi în gradul de sfinţenie. Părintele Rafael Friedrich îi ajuta pe cei nevoiaşi. Aproape de seminar era o familie cu mulţi copii, care veneau îmbrăcaţi cu hainele celor mari şi spuneau că merg la părintele "Sfederică", aşa îi înţelegeau numele.
Deşi a suferit toată viaţa din cauza loviturii primite la arestare, părintele Rafael Friedrich nu a povestit viaţa de puşcăriaş şi nu a cerut răzbunare, conform textului din Scrisoarea către Romani, cap. 12: "Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul cu bine, binecuvântaţi pe cei ce vă persecută...". Cu cât sondez mai adânc în viaţa părintelui Rafael cu atât voi descoperi noi faţete, ca şi un cristal, cu cât îl lustruieşti mai mult, cu atât vei găsi noi sclipiri. Cred că am văzut un preot, pedagog, educator, un sfânt.
În anul 2000, la 15 august, cu ocazia declarării bisericii din Cacica drept basilica minor, cardinalul Luigi Poggi şi nunţiul apostolic Jean-Claude Périsset s-au oprit la Parohia Bacău Centru, unde printre subiectele discutate a fost şi despre seminar şi profesori. La cele auzite despre preotul Friedrich, nunţiul a spus: "De ce nu-l promovaţi?". Da, aceasta este dorinţa celor care datorează atât de mult personalităţii părintelui Rafael. Nu lăsaţi să fie strivit de dinţii uitării acest trandafir de iubire faţă de studenţi, nu permiteţi să fie exfoliată această carte de înţelepciune, nu treceţi indiferenţi şi în grabă pe lângă această candelă plină cu uleiul credinţei.
Doamne, iartă-mă că îţi vorbesc ca un copil, dar te rog: cu xeroxul tău atotputernic fă cât mai multe copii veridice ale preotului Rafael Friedrich!
Pr. Mihai Enăşel
