|
| © Vatican Media |
Jubileul Mişcărilor, Asociaţiilor şi al noilor comunităţi (duminică, 8 iunie 2025)
Fraţilor şi surorilor,
"Ne-a răsărit ziua în care [...] Domnul Isus Cristos, glorificat prin înălţarea sa la cer după înviere, l-a trimis pe Duhul Sfânt" (Sfântul Augustin, Discurs 271, 1). Şi astăzi reînvie ceea ce s-a întâmplat în cenacol: ca un vânt puternic care ne zguduie, ca un vuiet care ne trezeşte, ca un foc care ne luminează, darul Duhului Sfânt coboară asupra noastră (cf. Fap 2,1-11).
După cum am ascultat din prima lectură, Duhul realizează ceva extraordinar în viaţa apostolilor. După moartea lui Isus, ei se închiseseră în frică şi în tristeţe, dar acum primesc în sfârşit o privire nouă şi o inteligenţă a inimii care îi ajută să interpreteze evenimentele care au avut loc şi să trăiască experienţa intimă a prezenţei Celui Înviat: Duhul Sfânt învinge frica lor, rupe lanţurile interioare, alină rănile, îi unge cu putere şi le dă curajul să iasă în întâmpinarea tuturor ca să vestească lucrările lui Dumnezeu.
Textul din Faptele Apostolilor ne spune că la Ierusalim, în acel moment, era o multitudine de origini diferite şi totuşi "fiecare îi auzea vorbind în limba sa" (v. 6). Iată că, aşadar, la Rusalii uşile cenacolului se deschid pentru că Duhul deschide frontierele. După cum afirmă Benedict al XVI-lea: "Duhul Sfânt ne dăruieşte să înţelegem. El depăşeşte ruptura care a început la Babel - dezorientarea inimilor, care ne pune pe unii împotriva altora - şi deschide frontierele. [...] Biserica trebuie să devină mereu din nou ceea ce ea este deja: trebuie să deschidă frontierele dintre popoare şi să dărâme barierele dintre clase şi rase. În ea nu pot exista nici uitaţi, nici dispreţuiţi. În Biserică există numai fraţi şi surori liberi ai lui Isus Cristos" (Omilia la Rusalii, 15 mai 2005).
Iată o imagine elocventă a Rusaliilor asupra căreia aş vrea să mă opresc şi să meditez împreună cu voi.
Duhul deschide frontierele înainte de toate în noi. Este Darul care deschide viaţa noastră către iubire. Şi această prezenţă a Domnului dizolvă durităţile noastre, închiderile noastre, egoismele, fricile care ne blochează, narcisismele care ne fac să ne învârtim doar în jurul nostru înşine. Duhul Sfânt vine să provoace, în noi, riscul unei vieţi care se atrofiază, absorbită de individualism. Este trist să observăm cum, într-o lume în care ocaziile de socializare se înmulţesc, riscăm să fim în mod paradoxal mai singuri, mereu conectaţi şi totuşi incapabili să "facem reţea", mereu cufundaţi în mulţime rămânând însă călători dezorientaţi şi solitari.
Şi în schimb, Duhul lui Dumnezeu ne face să descoperim un nou mod de a vedea şi de a trăi viaţa: ne deschide la întâlnirea cu noi înşine dincolo de măştile pe care le purtăm; ne conduce la întâlnirea cu Domnul, educându-ne să trăim experienţa bucuriei sale; ne convinge - conform cuvintelor înseşi ale lui Isus tocmai proclamate - că numai dacă rămânem în iubire primim şi forţa de a respecta Cuvântul său şi, prin urmare, de a fi transformaţi de el. Deschide frontierele din noi, pentru ca viaţa noastră să devină un spaţiu ospitalier.
În afară de asta, Duhul deschide frontiere şi în relaţiile noastre. De fapt, Isus spune că acest Dar este iubirea dintre el şi Tatăl care vine să locuiască în noi. Şi când iubirea lui Dumnezeu locuieşte în noi, devenim capabili să ne deschidem faţă de fraţii noştri, să învingem rigidităţile noastre, să depăşim frica faţă de cei care sunt diferiţi, să educăm pasiunile care se agită în noi. Dar Duhul transformă şi acele pericole mai ascunse care poluează relaţiile noastre, cum ar fi neînţelegerile, prejudecăţile, instrumentalizările. Mă gândesc şi - cu multă durere - la momentul în care o relaţie este infestată de dorinţa de a-l domina pe celălalt, o atitudine care duce adesea la violenţă, aşa cum demonstrează din păcate numeroasele şi recentele cazuri de feminicid.
Duhul Sfânt, în schimb, face să maturizeze în noi roadele care ne ajută să trăim relaţii adevărate şi bune: "iubirea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, bunăvoinţa, fidelitatea, blândeţea, cumpătarea" (Gal 5,22). În acest mod, Duhul lărgeşte frontierele raporturilor noastre cu ceilalţi şi ne deschide la bucuria fraternităţii. Şi acesta este un criteriu decisiv şi pentru Biserică: suntem cu adevărat Biserica Celui Înviat şi discipolii Rusaliilor numai dacă nu există între noi nici frontiere, nici dezbinări, dacă în Biserică ştim să dialogăm şi să ne primim reciproc integrând diversităţile noastre, dacă noi, ca Biserică, devenim un spaţiu primitor şi ospitalier pentru toţi.
În sfârşit, Duhul deschide frontierele şi dintre popoare. La Rusalii, apostolii vorbesc limbile celor pe care îi întâlnesc, iar haosul de la Babel este în sfârşit potolit de armonia generată de Duh. Diferenţele, atunci când Suflul divin uneşte inimile noastre şi ne face să vedem în celălalt faţa unui frate, nu devin o ocazie de dezbinare şi de conflict, ci un patrimoniu comun din care ne putem inspira cu toţii şi care ne pune pe toţi pe cale, împreună, în fraternitate.
Duhul strică frontierele şi dărâmă zidurile indiferenţei şi ale urii, pentru că "ne învaţă toate" şi "ne aminteşte cuvintele lui Isus" (cf. In 14,26); şi, de aceea, înainte de toate ne învaţă, ne aminteşte şi întipăreşte în inimile noastre porunca iubirii, pe care Domnul a pus-o în centrul şi în vârful tuturor lucrurilor. Şi unde este iubire nu este spaţiu pentru prejudecăţi, pentru distanţele de siguranţă care ne îndepărtează de aproapele, prin logica excluderii pe care, din păcate, o vedem apărând şi în naţionalismele politice.
Tocmai celebrând Rusaliile, Papa Francisc afirma că "astăzi în lume există atâta discordie, atâta diviziune. Suntem cu toţii conectaţi şi totuşi ne găsim deconectaţi între noi, anesteziaţi de indiferenţă şi oprimaţi de singurătate" (Omilie, 28 mai 2023). Iar războaiele care zguduie planeta noastră sunt un semn tragic al tuturor acestor lucruri. Să-l invocăm pe Duhul iubirii şi al păcii, pentru ca să deschidă frontierele, să dărâme zidurile, să dizolve ura şi să ne ajute să trăim ca fii ai unicului Tată care este în ceruri.
Fraţilor şi surorilor, Rusaliile sunt cele care reînnoiesc Biserica, reînnoiesc lumea! Fie ca vântul puternic al Duhului să vină peste noi şi în noi, să deschidă frontierele inimii, să ne dăruiască harul întâlnirii cu Dumnezeu, să lărgească orizonturile iubirii şi să susţină eforturile noastre pentru construirea unei lumi în care să domnească pacea.
Maria Preasfântă, Femeia Rusaliilor, Fecioară vizitată de Duh, Maică plină de har, să ne însoţească şi să mijlocească pentru noi.
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
