Iubiți frați și surori,
Ne-am adunat pentru a celebra Euharistia în acest loc de rugăciune și de amintire, de afecțiune și de speranță. O oferim ca ajutor pentru credincioșii răposați, în special pentru cei care se odihnesc aici și pentru cei pe care fiecare dintre noi îi prețuim.
Comemorarea credincioșilor răposați în ziua de după Solemnitatea Tuturor Sfinților călăuzește această rugăciune. Ne îndreptăm către Tatăl din ceruri, pentru ca viața de sfințenie și de fericire, de care se bucură deja atâția fii și fiice ale sale, să învăluie sufletele celor care dorm în pace.
Credința noastră este luminată de Cuvântul care a fost proclamat și care îmbogățește încrederea noastră în mâinile lui Dumnezeu. Aceste mâini – ne amintește Cartea Înțelepciunii – sunt capabile să păzească eficient sufletele drepților: „chinul nu se va atinge de ele” (Înț 3,1). Aceasta este promisiunea mântuirii, care mai ales în această zi devine inima implorării pe care o înălțăm Stăpânului vieții pentru toți credincioșii răposați.
Fie ca mâinile sale paterne și sigure să-i păzească pentru totdeauna, pentru ca ei să se poată bucura pe deplin de acea apartenență reciprocă și vitală pe care Domnul o promite poporului său în Cartea Apocalipsului: „Ei vor fi poporul său și Dumnezeu însuși va fi cu ei, Dumnezeul lor” (Ap 21,3). Rugăciunea noastră mijlocește pentru realizarea acestei comuniuni veșnice de viață, promisă de Bunul Păstor oilor sale, care nu se vor pierde în veci și pe care nimeni nu le va răpi din mâna sa (cf. In 10,28).
Preaiubiților, am ascultat evanghelia fericirilor (Mt 5,1-12). Ele sunt ca un autoportret al lui Isus, pe care el însuși îl pune la dispoziția discipolilor săi, proclamând: „Fericiți sunteți voi!” (v. 11). Fericirile sunt calea către viața deplină și împlinită, acum și pentru veșnicie. Când le auzim proclamate în Liturgie – știm – Domnul Înviat este cel care ne vorbește. Și acest mesaj de mântuire care sunt Fericirile răsună cu o putere spirituală deosebită într-un cimitir, care este ca un prag între lumea aceasta și cea de apoi, între existența pământească și cea de dincolo care ne așteaptă. Isus Înviat ne spune: fericiți sunt cei care trăiesc după această cale, căci a lor este Împărăția cerurilor.
Printre cele opt Fericiri din evanghelia după Matei, există una care ne atinge în mod special astăzi: „Fericiți sunt cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați” (Mt 5,4). În acest moment, vrem să ne rugăm pentru cei care au pierdut recent o persoană dragă; mai ales pe cei cărora violența fără sens a războiului i-a răpit. Fie ca lacrimile atâtor mame, atâtor copii, atâtor bătrâni să atingă conștiințele celor care au puterea să reducă la tăcere armele!
La al optulea centenar al morții sfântului Francisc de Assisi, este firesc să ne amintim de „fericirea” pe care a adăugat-o la Cântarea creaturilor când a realizat că sfârșitul său era aproape: „Lăudat fii, Doamne al meu, pentru sora noastră moartea trupească, / de care niciun om viu nu poate scăpa: / vai de cei ce vor muri în păcat de moarte; / fericiți sunt cei pe care îi vor găsi în preasfânta ta voință, / căci a doua moarte nu le va face rău”.
Iubiți frați și surori, credința în Cristos ne spune că legătura noastră cu credincioșii răposați nu este întreruptă, ci transformată. Cu rugăciuni de ajutor, să-i însoțim pe cei dragi ai noștri spre deplina comuniune cu Domnul, acea comuniune pe care o pregustăm cu adevărat deja aici, în Sacramentul Euharistiei. Animați de această credință plină de speranță, continuăm drumul nostru pământesc, așteptând ziua în care el va șterge orice lacrimă, când „nu va mai fi moarte, nici plâns, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Ap 21,4).
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
