|
| © Vatican Media |
Iubiţi fraţi şi surori,
Mă alătur cu bucurie vouă în această veghe de rugăciune la sfârşitul lunii mai. Este un gest de credinţă cu care ne adunăm într-un mod simplu şi evlavios sub mantia maternă a Mariei. Apoi, anul acesta el aminteşte câteva aspecte importante ale Jubileului pe care îl celebrăm: lauda, drumul, speranţa şi, mai ales, credinţa meditată şi manifestată împreună.
Aţi recitat împreună Sfântul Rozariu: rugăciune, aşa cum a subliniat Sfântul Ioan Paul al II-lea, cu fizionomie mariană şi cu inimă cristologică, care "concentrează în sine profunzimea întregului mesaj evanghelic" (Scrisoarea apostolică Rosarium Virginis Mariae, 16 octombrie 2002, nr. 1).
Şi, de fapt, meditând misterele de bucurie, în timpul drumului parcurs, aţi intrat şi v-aţi oprit, ca într-un pelerinaj, în atâtea locuri ale vieţii lui Isus: în casa din Nazaret contemplând Buna-Vestire, în cea a lui Zaharia contemplând Vizitarea - pe care am celebrat-o astăzi -, în grota din Betleem contemplând Naşterea, în templul din Ierusalim contemplând prezentarea şi apoi găsirea lui Isus. Aţi fost însoţiţi, în Bucură-te, Marie, repetată cu credinţă, de cuvintele îngerului adresate Maicii lui Dumnezeu: "Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine" (Lc 1,28) -, şi de cele ale Elisabetei care o primeşte cu bucurie: "Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău!" (Lc 1,42).
Astfel, paşii voştri au fost ritmaţi de cuvântul lui Dumnezeu, care a marcat, cu ritmul său, înaintarea, opririle şi plecările voastre, la fel ca pentru poporul lui Israel în deşert, în drumul său spre Ţara Promisă.
Să privim, aşadar, la existenţa noastră ca la un drum în urmarea lui Isus, de parcurs, aşa cum am făcut-o în această seară, împreună cu Maria. Şi să-i cerem Domnului să ştim să-l lăudăm în fiecare zi, "cu viaţa şi cu limba, cu inima şi cu buzele, cu glasul şi cu fapta" (Sfântul Augustin, Discurs 256, 1), evitând distonările: limba intonată cu viaţa şi buzele cu conştiinţa (cf. ibid.).
Îi salut pe domnii cardinali prezenţi, pe episcopi, pe preoţi, persoanele consacrate şi pe toţi credincioşii. Doresc să exprim, în special, afect şi recunoştinţă faţă de Surorile Benedictine de la Mănăstirea Mater Ecclesiae, care, cu rugăciunea lor ascunsă şi constantă, susţin comunitatea noastră şi munca noastră.
Fie ca bucuria acestui moment să rămână şi să crească în noi, "în viaţa noastră personală şi familială, în fiecare ambient, mai ales în viaţa acestei familii care aici, în Vatican, slujeşte Biserica universală" (Benedict al XVI-lea, Încheierea lunii mai, 31 mai 2012). Domnul să ne binecuvânteze şi să ne însoţească mereu şi Maria să mijlocească pentru noi. Mulţumesc!
LEO PP. XIV
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
