Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat Sinodului Bisericii caldeenilor din Bagdad (10 aprilie 2026)

© Vatican Media

Excelenţe, dragi fraţi episcopi,

Pacea să fie cu voi! Mă bucur să vă întâlnesc aici, la Roma, adunaţi pentru celebrarea Sinodului vostru, menit să împlinească un act fundamental pentru viaţa Bisericii din Bagdad a caldeenilor: alegerea noului patriarh. Mă bucur să vă întâlnesc în acest timp de preţios discernământ eclezial. Prin intermediul vostru, îi salut cu căldură pe preoţii, călugării şi călugăriţele, seminariştii şi pe toţi iubiţii credincioşi ai Bisericii caldeene, atât pe teritoriul vostru, cât şi în numeroasele diaspore răspândite în întreaga lume. Ştiu că mulţi sunt uniţi spiritual cu acest moment, participând intens la el prin rugăciune.

Biserica voastră îşi are rădăcinile în Biserica apostolică primară, reprezentând o tradiţie foarte veche şi rodnică ce, intim legată de locurile unde a izvorât mântuirea, a ştiut să ducă evanghelia dincolo de graniţele Imperiului Roman, dezvoltând o creştinătate bogată în credinţă, în cultură şi în spirit misionar, până în India şi în China. Sunteţi păzitorii unei memorii vii şi nobile, ai unei credinţe transmise de-a lungul secolelor cu curaj şi fidelitate. Istoria voastră este glorioasă, dar marcată şi de încercări foarte dure: războaie, persecuţii, necazuri care au lovit comunităţile voastre şi au împrăştiat mulţi credincioşi în întreaga lume. Şi tocmai în aceste răni străluceşte mărturia luminoasă a credinţei, căci dacă Biserica voastră poartă imprimate cicatricile istoriei, însuşi Domnul înviat este cel care ne arată cum rănile cele mai dureroase pot deveni în el semne de speranţă şi de viaţă nouă. Împreună cu voi, pot să-mi însuşesc cuvintele Sfântului Efrem şi să-i spun lui Cristos: "Slavă ţie, care ai făcut crucea ta un pod peste moarte. [...] Slavă ţie, care ai luat trupul omului muritor şi l-ai transformat în izvor de viaţă pentru toţi muritorii" (Discurs despre Domnul, 9).

Iubiţi fraţi, în speranţa Paştelui, care ne invită să înfruntăm fără teamă provocări noi şi neaşteptate, Sinodul vostru reprezintă un timp de har şi de profundă responsabilitate. Sunteţi chemaţi să alegeţi un patriarh într-un moment delicat şi complex, uneori controversat. Vă invit să vă lăsaţi călăuziţi de Duhul Sfânt, găsind armonia în el şi căutând nu ceea ce pare mai util în ochii lumii, ci ceea ce este cel mai în acord cu inima lui Cristos.

Fie ca noul patriarh să fie, înainte de toate, un părinte în credinţă şi un semn de comuniune cu toţi şi între toţi. Ar putea părea că a trăi conform evangheliei, adică în blândeţe şi în căutarea răbdătoare a unităţii, este împotriva curentului şi uneori chiar contraproductiv, dar în realitate se revelează a fi calea cea mai înţeleaptă, pentru că iubirea este singura forţă care învinge răul şi înfrânge moartea. Ceea ce prevalează şi nu se termină niciodată este acea caritate despre care vorbeşte apostolul Paul: răbdătoare, perseverentă, capabilă să scuze şi să suporte totul, fără a lipsi vreodată de respect faţă de nimeni (cf. 1Cor 13,4-8).

Preafericirea Sa să fie om al Fericirilor: nu chemat la gesturi extraordinare şi la a provoca zgomot, ci la o sfinţenie zilnică, făcută din onestitate, milostivire şi puritate a inimii. Să fie păstor capabil să asculte şi să însoţească, pentru că autoritatea în Biserică este întotdeauna slujire şi niciodată hegemonie. Şi dacă lumea sau contextul înconjurător v-ar induce la aceasta, nu vă lăsaţi înşelaţi, ci întoarceţi-vă întotdeauna la simplitatea rodnică şi profetică a evangheliei. Patriarhul să fie lider autentic şi aproape de oameni, nu o figură ostentativă şi detaşată. Să fie om înrădăcinat în rugăciune, capabil să poarte greutatea dificultăţilor cu realism şi speranţă, maestru al îngrijirii pastorale care identifică drumuri concrete pentru binele poporului lui Dumnezeu împreună cu fraţii săi episcopi, în acel spirit de armonie care trebuie să caracterizeze o Biserică patriarhală, a cărei autoritate este reprezentată de Sinodul Episcopilor prezidat de patriarh, promotor al unităţii în caritate, în deplină coeziune cu succesorul apostolului Petru.

În lumina evenimentelor care au marcat Biserica voastră în ultimii ani, simt cu o intensitate deosebită responsabilitatea momentului pe care îl trăiţi. Şi aş dori să vă spun: sunt cu voi. Încercările prin care treceţi să vă interpeleze să oferiţi un răspuns luminat de credinţă şi marcat de comuniune, chiar şi faţă de creştinii care aparţin altor confesiuni, adevăraţi fraţi şi surori în credinţă cu care este bine să stabilim raporturi de împărtăşire autentică. În acest fel, veţi fi şi un mare exemplu şi o încurajare pentru poporul vostru iubit şi admirabil, pe care îl port în inimă şi pentru care mă rog.

Recunoscând cu recunoştinţă numeroasele contribuţii pe care diferiţii patriarhi le-au dăruit Bisericii caldeene - mă refer şi la contribuţiile semnificative ale Preafericirii Sale cardinalul Louis Raphaël Sako şi la eforturile notabile pe care le-a depus - simt că acesta este un timp de reînnoire spirituală, de o reînnoire fidelă tradiţiilor voastre preţioase şi unice, care trebuie păstrate. Mă gândesc la bogăţia patrimoniului vostru liturgic şi spiritual şi, în acest sens, doresc să fac ecou afirmaţiilor Conciliului: "Toată lumea trebuie să ştie că este foarte important să cunoască, să venereze, să păstreze şi să dezvolte atât de bogatul patrimoniu liturgic şi spiritual a orientalilor, pentru a menţine fidel plinătatea Tradiţiei creştine" (Unitatis redintegratio, 15).

Permiteţi-mi să vă mai ofer câteva avertismente fraterne şi paterne. Vă îndemn să fiţi atenţi şi transparenţi în administrarea bunurilor voastre, sobri, măsuraţi şi responsabili în utilizarea mijloacelor de comunicare în masă şi prudenţi în declaraţiile voastre publice, astfel încât fiecare cuvânt şi acţiune să contribuie la construirea - şi nu la deteriorarea - comuniunii ecleziale şi a mărturiei Bisericii. Luaţi în considerare formarea preoţilor, primii voştri colaboratori în slujire: susţineţi-i cu apropierea voastră, construind împreună cu ei şi pentru ei o fraternitate concretă şi tangibilă. Şi ajutaţi, mai ales prin exemplul vostru, persoanele consacrate să păstreze darurile inefabile ale ascultării şi castităţii. Însoţiţi credincioşii laici, oferindu-le îngrijire pastorală, pentru ca aceştia să se simtă încurajaţi, în pofida tuturor încercărilor, să rămână statornici în credinţa primită de la Părinţi şi să rămână în teritoriile lor. Acest lucru este important pentru întreaga Biserică, deoarece regiunile în care a răsărit lumina credinţei - orientale lumen - nu pot fi lipsite de cei care cred în Isus, de creştini, care sunt pentru Orientul Mijlociu aşa cum stelele sunt pentru cer. Fie ca norii care întunecă această lumină să se risipească: creştinii din întreg Orientul Mijlociu trebuie respectaţi, nu numai în cuvinte: fie ca ei să se bucure de adevărată libertate religioasă şi de cetăţenie deplină, fără a fi trataţi ca oaspeţi sau cetăţeni de mâna a doua!

Fraţilor şi surorilor, voi sunteţi semne de speranţă într-o lume marcată de violenţe absurde şi inumane, care în acest timp, impulsionate de lăcomie şi de ură, se răspândesc cu ferocitate chiar în ţările care au fost martore la naşterea mântuirii, în locurile sacre ale Orientului creştin, profanate de blasfemia războiului şi de brutalitatea afacerilor, fără a ţine cont de viaţa oamenilor, considerată în cel mai bun caz efect colateral al propriilor interese. Dar niciun interes nu poate valora viaţa celor mai slabi, a copiilor, a familiilor; nicio cauză nu poate justifica vărsarea de sânge nevinovat. Voi, chemaţi să fiţi neobosiţi făcători de pace în numele lui Isus, ajutaţi-ne să proclamăm clar că Dumnezeu nu binecuvântează niciun conflict; să strigăm lumii ca aceia care sunt discipoli ai lui Cristos, Principele păcii, nu este niciodată de partea celor care ieri mânuiau sabia şi astăzi aruncă bombe; să ne amintim că nu acţiunile militare vor crea spaţii de libertate sau timpuri de pace, ci numai promovarea răbdătoare a convieţuirii şi a dialogului între popoare.

Misiunea voastră este mare: să-l vestiţi pe Cristos înviat chiar şi în contexte de moarte, să fiţi prezenţă vie de credinţă şi de caritate, să menţineţi aprinsă speranţa acolo unde pare să se stingă. Nu vă descurajaţi: Domnul merge cu voi. Eu vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi şi vă însoţesc, în special prin intermediul Dicasterului pentru Bisericile Orientale. Încredinţez acest Sinod şi alegerea noului patriarh mijlocirii Sfintei Fecioare Maria, a sfântului apostol Toma şi a discipolilor săi Addai şi Mari, autori ai unei splendide Anafore care încă rămâne mândria voastră. Duhul Sfânt să vă lumineze şi să vă orienteze în deciziile voastre. Asupra voastră şi asupra tuturor credincioşilor Bisericii caldeene, invoc din inimă binecuvântarea Domnului.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu